Capitolul 7 (II): Cum a distrus diavolul familia
Cuprins
5. Cum distruge comunismul familiile occidentale (continuare)
b. Promovarea feminismului şi disprețuirea familiilor tradiţionale (continuare)
c. Pervertirea structurii familiei prin homosexualitate
d. Promovarea divorţului şi a avortului
e. Folosirea sistemului de asistenţă socială pentru încurajarea familiilor monoparentale
f. Promovarea culturii degenerate
6. Cum distruge Partidul Comunist Chinez familiile
a. Distrugerea familiei în numele egalităţii
b. Folosind lupta politică pentru a învrăjbi soţii şi soţiile
c. Utilizarea avortului forţat pentru controlul populaţiei
7. Consecinţele asaltului comunismului asupra familiei
*****
5. Cum distruge comunismul familiile occidentale (continuare)
b. Promovarea feminismului şi disprețuirea familiei tradiţionale (continuare)
Consecinţele mişcării feministe: distrugerea familiei, relaţii degenerate, roluri sexuale confuze
Astăzi, conceptul de feminism a fost profund încorporat în toate aspectele societăţii. Potrivit unui studiu public realizat de Harvard în 2016, aproximativ 59% dintre femei şi-au exprimat sprijinul faţă de opiniile feministe.
Un punct major al feminismului contemporan este că, în afară de diferenţele fiziologice ale organelor reproductive masculine şi feminine, toate celelalte diferenţe fizice şi psihologice dintre bărbaţi şi femei, inclusiv divergenţele în comportament şi personalitate, sunt datorate în întregime aspectelor sociale şi culturale. Urmând această logică, bărbaţii şi femeile ar trebui să fie complet egali în toate domeniile vieţii şi societăţii şi toate manifestările de “inegalitate” dintre bărbaţi şi femei sunt rezultatul unei culturi şi al unei societăţi opresive şi sexiste.
De exemplu, numărul bărbaţilor din conducerea corporaţiilor mari, cadre universitare de nivel înalt din universităţile de elită şi oficialii guvernamentali de rang înalt depășește cu mult proporţia femeilor aflate în poziţii similare. Feminismul consideră că acest lucru este cauzat, în principal, de discriminarea de gen, când, de fapt, o comparaţie corectă între sexe poate fi făcută numai atunci când se iau în considerare factori precum capacitatea, timpul petrecut la serviciu, etica muncii şi altele asemenea.
Succesul în poziţiile de nivel înalt necesită, adesea, muncă îndelungată, cu multe ore suplimentare – sacrificarea weekend-urilor şi a serilor, întâlniri de urgenţă, călătorii de afaceri frecvente şi aşa mai departe.
În general, femeile trebuie să-şi întrerupă carierele pentru câțiva ani atunci când dau naştere copiilor pentru a-i crește, sunt mai înclinate să aibă grijă de familiile şi copiii lor şi nu au timpul necesar să se dedice complet activităţilor. În plus, persoanele cu capacitatea de a ocupa poziţii de nivel înalt tind să aibă personalităţi puternice, în timp ce femeile tind să fie mai blânde şi mai plăcute. Acestea sunt principalele motive pentru care femeile ocupă o mică parte din poziţiile de nivel înalt. Cu toate acestea, feministele consideră blândețea femeilor orientată în jurul familiilor şi a copiilor ca pe o trăsătură impusă de o societate sexuală. Potrivit feminismului, aceste diferenţe ar trebui corectate prin servicii precum grădiniţele publice şi alte forme de servicii sociale. [1]
Feminismul contemporan nu poate tolera nicio explicaţie a inegalităţii dintre bărbaţi şi femei când aceasta este atribuită diferenţelor naturale fiziologice şi psihologice dintre bărbaţi şi femei. Toată vina trebuie pusă pe seama condiţionării sociale şi moralităţii tradiţionale.
În 2005, Lawrence Summers, preşedintele Universităţii Harvard, a vorbit, la o conferinţă academică, despre motivele pentru care este mai puţin probabil ca femeile să predea în domeniile ştiinţei şi matematicii în universităţile de top, comparativ cu bărbaţii. În plus faţă de evidențierea celor 80 de ore săptămânale necesare pentru aceste posturi şi pentru programele lor de lucru imprevizibile (timp pe care majoritatea femeilor şi-l rezervă familiilor), Summers a sugerat că bărbaţii şi femeile pot să difere în ceea ce priveşte competenţa atunci când vine vorba de ştiinţa avansată şi de matematică. În ciuda susţinerii declaraţiilor sale cu studii relevante, Summers a devenit ţinta protestelor organizaţiei feministe ANF. Grupul l-a acuzat de sexism şi a cerut eliminarea lui. Summers a fost criticat în mod deschis în presă şi a trebuit să-şi ceară scuze public pentru declaraţiile sale, apoi a alocat 50 de milioane de dolari pentru a spori diversitatea facultăţii Harvard. [2]
În 1980, revista Science a publicat un studiu care a arătat că studenţii de sex masculin şi de sex feminin aveau diferenţe semnificative în capacitatea de gândire matematică, băieţii având performanţe mai bune decât fetele. [3] Un studiu ulterior, care a comparat rezultatele testului matematic SAT pentru bărbaţi şi femei, a constatat că bărbaţii examinaţi aveau o probabilitate de patru ori mai mare să obţină un punctaj mai mare de 600, comparativ cu femeile. Acest decalaj a devenit şi mai evident la pragul de 700 de puncte, unde bărbaţii care au obţinut acest scor au fost de 13 ori mai mulţi decât femeile. [4]
Aceeaşi echipă de cercetare a realizat un alt studiu în anul 2000, constatând că atât candidaţii de sex masculin, cât şi cei de sex feminin, care au demonstrat geniul matematic la examinările SAT, aveau tendinţa de a obţine grade avansate în domeniul ştiinţei şi matematicii şi erau mulţumiţi de realizările lor. Argumentele lui Lawrence Summers au fost susţinute de date ştiinţifice.
Unele rapoarte au remarcat că felul în care a fost tratat Summers după conferinţa din 2005 reflectă politicile de reeducare utilizate de regimurile comuniste pentru a-i suprima pe disidenţi. Chiar dacă nu fuseseră încă determinate cauzele inegalităţii, egalitatea rezultatelor a fost pusă în aplicare prin încurajarea “diversităţii” – adică asigurarea unui număr mai mare de profesori de sex feminin în matematică şi ştiinţă.
Este simplu să vezi legăturile dintre feminism şi socialism. Diplomatul francez din secolul al XIX-lea şi politologul Alexis de Tocqueville a spus: “Democraţia şi socialismul nu au nimic în comun, cu excepţia cuvântului “egalitate”. Dar observaţi diferenţa: în timp ce democraţia caută egalitatea în libertate, socialismul caută egalitatea în restrângere şi servitute. “[5]
Niciunul dintre aceste lucruri nu are menirea să dovedească că bărbaţii sunt superiori femeilor în inteligenţă sau capacitate, deoarece talentele bărbaţilor şi femeilor se manifestă în diferite aspecte. Încercările intenţionate de eliminare a diferenţelor dintre sexe sunt contrare bunului simţ şi împiedică bărbaţii şi femeile să îşi îndeplinească potenţialul.
În timp ce motivele disparităţilor psihologice şi intelectuale dintre bărbaţi şi femei nu sunt atât de intuitive, faptul că feminismul neagă diferenţele fizice şi reproductive dintre bărbaţi şi femei este ridicol. În concepţia tradiţională a Orientului şi a Occidentului, bărbaţii îşi asumă rolul de protectori. Este normal ca majoritatea pompierilor să fie bărbaţi. Cu toate acestea, feministele, crezând în egalitatea absolută a bărbaţilor şi a femeilor, solicită femeilor să-şi asume sarcini atribuite, în mod tradiţional, sexului masculin, cu consecinţe neprevăzute.
În 2005, Departamentul de Pompieri din New York (DPNY) a permis unei femei să devină pompier fără a trece probele fizice care, de obicei, includ îndeplinirea sarcinilor în timp ce poartă rezervoare de oxigen şi alte echipamente care cântăresc circa 23 de kilograme. Alţi pompieri şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acest lucru, spunând că persoanele ce nu ar putea satisface aceste standarde ar crea inevitabil probleme şi pericole pentru restul echipei şi pentru public.
Departamentul de pompieri a angajat, în cele din urmă, femeia pentru a evita un proces: grupurile feministe învinuiau, de mult timp standardele fizice ridicate ale DPNY pentru numărul scăzut al femeilor care intră în rândul pompierilor. [6] Departamentul de pompieri din Chicago s-a confruntat cu provocări similare şi a fost forţat să coboare standardul pentru a spori numărul femeilor pompieri.
În Australia, multe departamente de pompieri din oraş au implementat cote bazate pe gen. Pentru fiecare solicitant de sex masculin angajat, trebuie angajată şi o femeie. Pentru a îndeplini această cerinţă, s-au stabilit standarde fizice foarte diferite pentru bărbaţi şi femei, în ciuda faptului că au cerut să presteze aceeaşi muncă periculoasă, de mare stres.
Această campanie lipsită de logică pentru egalitatea rezultatelor nu s-a oprit aici. Cotele au creat fricţiuni între pompierii de sex masculin şi de sex feminin, care au raportat că colegii lor de sex masculin le-au învinuit că sunt necalificate şi incompetente. Grupurile feministe au catalogat aceasta ca “agresiune” şi “presiune psihologică”. [7] Situaţia a creat încă un prilej pentru feministe în cruciada lor pentru egalitate.
Dar această absurditate este un pas deliberat în planurile spectrului comunist: prin provocarea presupusei societăţi patriarhale – adică a societăţii tradiţionale – feminismul subminează familia tradiţională în acelaşi mod în care lupta de clasă este folosită pentru a submina sistemul capitalist.
În cultura tradiţională, se consideră că bărbaţii ar trebui să fie masculini şi femeile ar trebui să fie feminine. Bărbaţii îşi asumă responsabilitatea pentru familiile şi comunităţile lor protejând femeile şi copiii – structura societăţii patriarhale pe care o critică feminismul pe motiv că oferă bărbaţilor avantaje neloiale, în timp ce îngrădeşte femeile. Feminismul nu recunoaște spiritul tradiţional al cavalerismului sau comportamentul de gentleman. Într-o lume feministă, bărbaţii de la bordul Titanicului nu şi-ar fi cedat locurile în bărcile de salvare, încât femeile să poată avea mai multe şanse de supravieţuire.
Cruciada feminismului împotriva societăţii patriarhale a ajuns, de asemenea, şi în domeniul educaţiei. În 1975, o hotărâre judecătorească din Pennsylvania într-un proces împotriva federaţiei Pennsylvania Intercollegiate Athletic Federation a ordonat ca şcolile să includă atât studenţi de sex masculin, cât şi de sex feminin în toate activităţile fizice, inclusiv în lupte şi fotbal american. Femeilor nu li s-a permis să absenteze pe motive de gen. [8]
În cartea ei din 2013 cu titlul “Războiul împotriva băieţilor: Cum feminismul ne răneşte tinerii”, cercetătoarea americană Christina Hoff Sommers demonstrează că masculinitatea este atacată. [9] Ea a prezentat exemplul Liceului de Aviaţie din Queens, New York, care acceptă în primul rând studenţii proveniţi din familiile cu venituri mici. Şcoala a ridicat aceşti copii la standarde înalte de performanţă academică şi a fost clasată drept unul dintre cele mai bune licee din America, de către US News and World Report.
Şcoala oferă copiilor o varietate de oportunităţi practice de a face aeronave electrice şi mecanice, şi, fără îndoială, clasele sunt compuse majoritar din băieţi. Fetele, cu toate că sunt într-un procent mai mic, se comportă remarcabil şi câştigă respectul colegilor şi instructorilor lor.
Cu toate acestea, liceul de aviaţie s-a confruntat cu critici şi ameninţări cu procedurile legale din partea organizaţiilor feministe, cerând admiterea mai multor elevi de sex feminin. Vorbind la Casa Albă, în 2010, fondatorul Centrului Naţional pentru Drepturile Femeilor a enumerat, în mod specific, Liceul de Aviaţie ca fiind un caz de “segregare a sexelor” şi a spus: “Nu ne vom găsi niciodată liniştea până când nu avem egalitate absolută, şi nu suntem încă acolo.”
Pentru feminişti, creşterea băieţilor într-un spirit bărbătesc, încurajarea lor de a-şi cultiva trăsăturile masculine de independenţă şi aventură şi încurajarea fetelor să fie blânde, atente şi orientate către familie nu înseamnă nimic mai mult decât oprimarea și inegalitatea sexuală.
Feminismul modern forţează societatea într-un viitor fără sexe prin atacarea particularităților psihologice ale bărbaţilor şi femeilor, specifice sexului lor. Acest lucru are implicaţii deosebit de grave pentru copiii şi tinerii care se află în anii lor de formare şi despre care se preconizează că, din ce în ce mai mulţi vor deveni homosexuali, bisexuali sau transsexuali.
Acest lucru este deja în curs de desfăşurare în unele ţări europene, unde tot mai mulţi copii au sentimentul că s-au născut într-un corp greşit. În 2009, Serviciul de dezvoltare a identităţii de gen (SDIG), cu sediul la Tavistock şi fundaţia “Portman NHS Foundation Trust” din Londra, au primit 97 de cazuri pentru tranziţia către genul în care simt că se încadrează. Până în 2017, SDIG a primit anual peste 2.500 de astfel de cazuri. [10]
Societatea tradiţională priveşte naşterea şi educaţia copiilor ca a fi datoria sacră a femeilor, rânduită de Dumnezeu sau de Cer. În analele Estului şi Vestului, în spatele marilor eroi există o mamă cu un caracter puternic. Feminismul renunţă la această tradiţie ca opresiune patriarhală şi consideră că aşteptarea ca femeile să fie responsabile pentru creşterea copiilor lor este un exemplu clar al acestei opresiuni.
Literatura feministă contemporană este plină de denunțuri ale maternităţii şi ale căsătoriei ca fiind monotone, plictisitoare şi nesatisfăcătoare. Acestei viziuni îi este adus un mare prejudiciu atunci când se ia în considerare viaţa personală a binecunoscuţilor feminişti. Aproape toţi aceştia suferă de relaţii destrămate sau căsătorii nereuşite sau fără copii.
Feminismul a deschis uşa multor noţiuni ridicole. Există aceia care susţin că lucrurile personale au “semnificaţie politică” şi văd conflictele domestice ca războaie de gen. Unii privesc bărbaţii ca pe niște paraziţi care înrobesc minţile şi trupurile femeilor. Alţii descriu copiii ca pe o piedică pentru femeile care doresc să-şi atingă potenţialul maxim şi susţin că rădăcinile opresiunii se află în structura familiei.
Feminismul modern proclamă, în mod deschis, că scopul său este de a distruge familia tradiţională. Declaraţiile tipice includ următoarele: “Premisa pentru eliberarea femeilor este sfârşitul sistemului căsătoriei.” [11] “Opţiunea de a sluji familiei şi de a fi protejată şi de a-și planifica să devină casnică nu ar trebui să existe.” [ 12] “Este imposibil să eliminăm inegalitatea între bărbaţi şi femei fără a distruge căsătoria”. [13]
Mişcările feministe au rezolvat presupusele probleme sociale prin promovarea degenerării morale şi distrugerea relaţiilor umane în numele “eliberării”. Potrivit economistei americane şi specialistei de gen, Sylvia Ann Hewlett, feminismul modern este principalul factor care contribuie la un număr mare de familii alcătuite din mame singure, în timp ce divorţul fără vină oferă, de fapt, un mijloc convenabil pentru bărbaţi de a-şi abandona responsabilităţile. În mod ironic, asaltul feminismului asupra structurii familiale existente funcţionează pentru a distruge echilibrul care asigură fericirea şi securitatea majorităţii femeilor.
Contrar pretenţiilor feministe, divorţul nu aduce femeilor emanciparea pe care o aşteaptă. Studiile au constatat că 27% dintre femeile divorţate trăiesc sub pragul sărăciei, un procent de trei ori mai mare decât cel al bărbaţilor divorţaţi. [14] Spectrului comunismului nu îi pasă de drepturile femeilor. Feminismul este doar instrumentul său de a distruge familiile şi de a corupe omenirea.
c. Pervertirea structurii familiei prin homosexualitate
Mişcarea lesbiană, homosexuală, bisexuală şi transsexuală (LGBT) a fost strâns asociată cu comunismul primilor socialişti utopici care au început să proclame homosexualitatea ca pe un drept al omului. Deoarece mişcarea comunistă pretinde că “eliberează” oamenii din robia moralităţii tradiţionale, în ideologia comunistă se afirmă că eliberarea sexuală, inclusiv “drepturile” homosexuale, aparţin libertăţii pe care ar trebui să o obţină fiinţele umane. Mulţi suporteri ai eliberării sexuale care sprijină cu înverșunare homosexualitatea sunt comunişti sau împărtăşesc opiniile lor.
Prima mişcare mondială a LGBT-ului a fost iniţiată de liderii Partidului Social Democrat (PSD) din Germania, în anii 1890. Condus de Magnus Hirschfeld, acest grup a promovat homosexualitatea ca fiind “naturală” şi “morală”. În 1897, Comitetul ştiinţifico-umanitar, cunoscut în limba germană drept “Wissenschaftlich-humanitäres Komitee” (WhK) a fost fondat de Hirschfeld pentru a promova cauzele LGBT şi a început prima campanie publică în acel an.
În 1895, când autorul britanic Oscar Wilde a fost cercetat pentru relaţia sa sexuală cu un alt bărbat, PSD a fost singurul grup care s-a ridicat în apărarea lui. Liderul PSD, Eduard Bernstein, a propus un proiect de lege pentru abolirea legilor care interzic sodomia.
Unul dintre cele mai radicale exemple de eliberare sexuală ale epocii a venit după Revoluţia din Octombrie a bolşevicilor din Rusia. Politicile sexuale sovietice, discutate mai devreme în acest capitol, au eliminat interdicţiile legale privind relaţiile homosexuale, făcând Uniunea Sovietică cea mai liberală ţară de pe pământ potrivit standardelor Stângii.
În 1997, Congresul Naţional African (CNA) al Africii de Sud a adoptat prima constituţie a lumii care a recunoscut homosexualitatea ca fiind un drept al omului. CNA, membru al Internaţionalei Socialiste (fostă ramură a celei de-a doua Internaţionale), a susţinut, în mod consecvent, homosexualitatea.
Inspirat de WhK lui Hirschfeld, în 1924, Henry Gerber a fondat Societatea pentru Drepturile Omului (SDR), prima organizaţie americană a drepturilor LGBT. Însă, la câteva luni după înfiinţarea organizaţiei, ea a fost dizolvată de poliţie prin arestarea membrilor săi. În 1950, a fost înfiinţată prima organizaţie influentă pentru drepturile homosexualilor, Societatea Mattachine. Organizaţia a fost fondată de membrul Partidului Comunist American Harry Hay în reşedinţa sa din Los Angeles, devenind primul grup influent LGBT din Statele Unite. Acesta s-a extins şi în alte domenii şi a tipărit propriile publicaţii.
În 1957, zoologul Evelyn Hooker a afirmat, în studiul său, că nu există diferenţe psihice între bărbaţii homosexuali şi cei heterosexuali. Lucrarea ei a devenit apoi principala “bază ştiinţifică” folosită pentru a justifica homosexualitatea. Hooker avea legături cu un membru al Societăţii Mattachine, care a convins-o să susţină homosexualitatea. Studiul ei a fost criticat pentru că a ales toţi subiecţii din rândul Societăţii Mattachine. [15]
În anii 1960, însoţind valul de liberalizare sexuală şi mişcarea hippie, cauza homosexuală a devenit publică. În 1971, Organizaţia Naţională pentru Femei (ONF), o mare organizaţie feministă americană, şi-a declarat sprijinul faţă de drepturile homosexuale.
În 1974, Asociaţia Americană de Psihiatrie (AAP) a citat studiul lui Evelyn Hooker ca principala dovadă a excluderii homosexualităţii de pe lista tulburărilor psihice. La vot, 39% dintre membrii APA s-au opus acestei acţiuni. Cu alte cuvinte, studiul este departe de a fi recunoscut în mod unanim de comunitatea ştiinţifică.
Hooker şi cercetătorii care i-au urmat au ales aşa-numitele rezultate ale “testelor de ajustare” ca factori determinanţi pentru starea psihologică a homosexualilor. Pentru a spune mai clar, dacă o persoană se poate adapta la societate, poate menţine respectul de sine şi relaţii interpersonale bune şi nu are bariere psihologice în viaţa socială obişnuită, el sau ea poate fi considerată o persoană normală din punct de vedere psihologic.
În 2015, dr. Robert L. Kinney III a publicat un articol în revista medicală Lincore, care s-a referit la problemele standardului Hooker, folosit pentru a determina prezenţa sau absenţa tulburărilor psihice.
De exemplu, există un tip de boală psihică numită xenomelie, care creează în suferinzi o dorinţă puternică de a-şi tăia propriile membre sănătoase şi funcţionale. Similar cu modul în care unii homosexuali sunt convinşi că s-au născut cu organe sexuale greşite, pacienţii cu xenomelie cred cu tărie că unul sau mai multe părţi ale corpului lor nu le aparţin. Acest tip de pacient este pe deplin capabil să se adapteze societăţii, să menţină respectul de sine şi relaţiile interpersonale bune şi nu are bariere psihologice în societate. Pacienţii obţin un sentiment de satisfacţie atunci când membrul ofensator este amputat şi cred că “şi-au îmbunătăţit calitatea vieţii”. [16]
Raportul lui Kinney citează și alte boli mintale. De exemplu, persoanele cu un anumit tip de tulburare psihologică se bucură să mănânce plastic. Victimele altei boli au o dorinţă puternică de a se răni fizic şi aşa mai departe. Aceşti pacienţi au o “adaptare socială bună”, majoritatea având studii superioare sau universitare, însă acestea sunt anomalii psihologice recunoscute de comunitatea ştiinţifică. [17]
Multe studii confirmă faptul că homosexualii au rate semnificativ mai mari de contractare a SIDA, de sinucidere şi de abuz de droguri decât populaţia generală [18], chiar şi în ţări precum Danemarca, unde căsătoriile între persoane de acelaşi sex au fost mult timp legalizate şi nestigmatizate.[19] Prevalenţa SIDA şi a sifilisului în rândul homosexualilor este de 38 -109 ori mai mare decât în rândul populaţiei generale. [20] Înainte de progresele înregistrate în tratamentul HIV / SIDA din anii 1990, durata medie de viaţă a homosexualilor era cu 8-20 de ani mai mică decât speranţa medie de viaţă a întregii populaţii. [21] Aceste statistici sugerează că homosexualitatea nu este nici normală și nici sănătoasă.
Deoarece mişcarea LGBT continuă să crească, eticheta homofobiei – “corectă din punct de vedere politic” – este folosită pentru a-i ataca pe cei care se opun homosexualităţii, iar experţii care îşi prezintă constatările că homosexualitatea este o boală psihică sunt marginalizaţi. Un număr considerabil de homosexuali au obţinut diplome în psihologie şi psihiatrie şi au devenit “experţi” în psihologia homosexuală.
Dovada ştiinţifică despre care se presupune astăzi că sprijină homosexualitatea ca fiind un comportament “normal” este “Raportul Grupului de Lucru privind Răspunsurile Terapeutice Adecvate Orientării Sexuale”, elaborat de un grup de lucru desemnat de AAP în 2009. Kinney a observat că din totalul celor şapte membri ai grupului de lucru, şase, inclusiv preşedintele, erau homosexuali sau bisexuali, concluzionând că studiul nu poate fi considerat neutru din punct de vedere ştiinţific.
Joseph Nicolosi, fost preşedinte al Institutului Naţional de Studii Gay şi al Lesbienelor, a dezvăluit că la vremea respectivă, nici unuia dintre cei mai calificaţi experţi care au solicitat aderarea la grupul de lucru nu le-a fost permisă participarea datorită faptului că făceau parte din școlile academice care sprijineau folosirea tratamentului pentru corectarea homosexualităţii.[22]
Nicholas Cummings, fost preşedinte al AAP, a condamnat public plasarea politicii deasupra ştiinţei în AAP, şi a apreciat că Asociaţia a fost manipulată de susţinătorii drepturilor homosexuale. [23]
Astăzi, standardul de ajustare susţinut de experţi în studiile queer şi de susţinători ai mişcării homosexuale este, de asemenea, folosit pe scară largă de AAP pentru a măsura alte anomalii sexuale şi psihologice, precum pedofilia. Potrivit AAP, un pedofil este definit ca un adult care se simte intens excitat sau are fantezii sexuale când vede un copil, indiferent dacă acestor impulsuri le sunt date curs sau nu. Dar, atâta timp cât el este capabil să demonstreze “ajustarea”, atunci orientarea sexuală a pedofilului ar trebui considerată “normală”. Numai atunci când pedofilii simt ruşine, conflicte interioare sau alte tipuri de presiune psihologică debilitantă, se consideră ca fiind o tulburare.
Acest standard de diagnosticare este complet contrar valorilor umane normale. Potrivit AAP, o persoană care simte ruşine şi vină pentru că are impulsuri inacceptabile este bolnavă mintal, dar cineva care se simte confortabil având aceste impulsuri se presupune că e sănătoasă. Căsătoria homosexuală a fost legalizată ca urmare a acestei logici, iar legalizarea pedofiliei nu poate fi prea departe.
David Thorstad, troţkiist şi membru al Partidului Comunist American, a fondat Asociaţia Nord Americană pentru Iubire între Bărbaţi şi Băieţi (NAMBLA). O altă figură importantă în mişcarea LGBT americană şi un promotor al pedofiliei este Allen Ginsberg, un comunist şi admirator al lui Fidel Castro. În afară de NAMBLA, o altă organizaţie pedofilă majoră este Cercul Senzualităţii Copilului, fondat în California în 1971 de către discipolii comunistului german şi pionierul eliberării sexuale, Wilhelm Reich.
Cutia Pandorei a fost deja larg deschisă. Potrivit standardului de ajustare al psihologiei de astăzi, diferitele libertăţi sexuale pervertite susţinute de socialistul utopist Charles Fourier, inclusiv incestul, căsătoria în grup şi bestialitatea, pot fi, de asemenea, considerate stări psihologice normale. Unirea divină a soţului şi a soţiei a fost distorsionată pentru a include cupluri de acelaşi sex. Rezultă că familiile incestuoase şi “căsătoria” între oameni şi animale pot fi legalizate.
Diavolul reduce omul la o fiară, fără standarde sau moralitate, astfel încât el va fi în cele din urmă distrus.
Mişcarea LGBT, eliberarea sexuală şi feminismul au pus sub un asediu total structura familiei şi moralitatea umană. Este o trădare a căsătoriei tradiționale pe care Dumnezeu a aranjat-o pentru omenire.
Dorinţa de nediscriminare a homosexualităţii este o idee benevolentă şi bună, dar diavolul manipulează bunătatea umană pentru a înşela şi a distruge oamenii care au uitat că divinitatea a creat bărbaţii şi femeile după chipul şi asemănarea ei şi a stabilit condiţiile pentru a fi umani. Când bărbatul nu mai este bărbat şi femeia nu mai este femeie, atunci când oamenii abandonează codul moral stabilit de Dumnezeu şi trec de partea diavolului datorită dorinţelor lor, atunci nu mai există nici o scăpare din abisul anihilării veşnice.
Putem să spunem cu îngăduință că “respectăm alegerea voastră” celor care s-au rătăcit şi au ajuns la marginea abisului, dar acest lucru serveşte doar pentru a-i împinge mai aproape de pericol. Adevărata compasiune ar trebui să fie aceea de a spune celor care se află pe o cale greşită să facă distincţie între calea cea dreaptă şi calea greşită, a-i conduce înapoi pe calea cea dreaptă și a-i ajuta să evite osânda – chiar dacă asta înseamnă a nu fi înţeles şi blamat.
d. Promovarea divorţului şi a avortului
Înainte de 1969, legile statului privind divorţul din Statele Unite se bazau pe valori religioase tradiţionale. Pentru ca un divorţ să fie luat în considerare, era necesar ca unul sau ambii soţi să aibă o vină legitimă. Potrivit religiei occidentale, căsătoria a fost stabilită de Dumnezeu. O familie stabilă este benefică pentru soţ, soţie, copii şi pentru întreaga societate. Din acest motiv, legile bisericii şi ale Statelor Unite au subliniat importanţa menţinerii căsătoriilor, cu excepţia circumstanţelor atenuante. Dar, în anii ’60, ideologia şcolii de la Frankfurt s-a răspândit în societate. Căsătoria tradiţională a fost atacată, iar cele mai multe pagube au fost cauzate de liberalism şi feminism.
Liberalismul respinge natura divină a căsătoriei prin reducerea definiţiei sale la un contract social între două persoane, în timp ce feminismul priveşte familia tradiţională ca pe un instrument patriarhal de suprimare a femeii. Divorţul a fost promovat ca o eliberare a femeii de la “oprimarea” unei căsnicii nefericite sau ca o cale a femeii către o viaţă plină de aventură. Această mentalitate a condus la legalizarea divorţului fără vină, permiţând fiecăruia dintre soţi să dizolve o căsătorie ca fiind ireconciliabilă, din orice motiv.
În anii 1970, rata divorţurilor în SUA a crescut rapid. Pentru prima dată în istoria americană, numărul căsătoriilor ce au fost destrămate prin neînțelegere a depăşit numărul celor încheiate (sfârșite) din cauza morţii unui partener. Aproape jumătate dintre familiile americane formate la începutul anilor ’70 s-au terminat prin divorţ.
Divorţul are efecte profunde şi de lungă durată asupra copiilor. Michael Reagan, fiul adoptiv al fostului preşedinte Ronald Reagan, a descris separarea părinţilor săi: “Divorţul este ceea ce îi face pe cei doi adulţi să priveze copilul de tot ce contează pentru el – casa, familia, securitatea şi sentimentul de dragoste şi protecţie – ei le sfărâmă şi le lasă pe podea, apoi ies afara lăsându-l pe copil să cureţe mizeria. “[24]
Promovarea “dreptului la avort” este o altă metodă pe care diavolul o foloseşte pentru a distruge oamenii. Iniţial, dezbaterea legalizării avortului se baza pe circumstanţe speciale, precum violul, incestul sau starea de sănătate a mamei.
Avocaţii libertăţii sexuale consideră că sexul nu trebuie să se restrângă la limitele căsătoriei, dar sarcina nedorită reprezintă un obstacol natural pentru acest tip de stil de viaţă. Contraceptivele pot eşua, astfel încât promotorii sexului nerestricţionat au preluat cauza legalizării avortului. La Conferinţa Internaţională a Naţiunilor Unite privind Populaţia şi Dezvoltarea din Cairo, din 1994, a fost stipulat, în mod deschis, că “drepturile reproductive” reprezintă un drept natural al omului, inclusiv dreptul la o “viaţă sexuală satisfăcătoare şi sigură”, care include avortul la cerere. [25]
În același timp, feminismul a introdus sloganul „Corpul meu, dreptul meu” şi susţine că femeile au dreptul de a decide dacă doresc să nască sau să-şi omoare fătul. În acest fel, dezbaterea s-a extins de la a permite avortul în circumstanţe speciale, până la a oferi femeilor unilateral puterea de a pune capăt vieţii umane.
În timp ce îi ispiteşte pe oameni să dea curs dorinţei lor, diavolul foloseşte feminismul şi libertatea sexuală pentru a promova masacrarea copiilor nenăscuţi. Nu numai că îi conduce pe oameni să comită crime monstruoase, ci îi şi determină să-şi abandoneze înţelegerea tradiţională că viaţa este sacră.
e. Folosirea sistemului de asistenţă socială pentru încurajarea familiilor monoparentale
În 1965, doar 5% dintre copii au fost născuți de mame necăsătorite. [26] În acel moment, a fost considerat normal ca copiii să crească, cunoscându-şi părinţii biologici.
Dar, până în 2010, mamele necăsătorite au ajuns la 40% dintre femeile care au născut. [27] Din 1965 până în 2012, numărul familiilor monoparentale din America a crescut de la 3,3 milioane până la 13 milioane. [28] Deşi unii taţi au rămas în viaţa copiilor, prin convieţuire sau o căsătorie ulterioară, majoritatea copiilor născuţi de aceste mame singure au crescut fără taţii lor.
Taţii sunt modele pentru fiii lor, învăţându-i cum să fie bărbaţi şi arătându-le fiicelor respectul pe care o femeia îl merită.
Absenţa tatălui are un mare impact negativ asupra creşterii copiilor. Cercetările arată că aceşti copii care au crescut fără tată suferă adesea de un respect față de sine scăzut. Este posibil ca aceştia să lipsească de la şcoală şi să renunţe total la şcoală – abandonul şcolar – cu o rată de până la 71%. Mulţi se droghează, se alătură bandelor şi comit crime: 85% dintre tinerii aflaţi în închisoare şi 90% dintre vagabonzi au fost crescuţi în familii fără tată. Experienţa sexuală timpurie, sarcina la vârsta adolescenţei şi promiscuitatea sunt frecvente. Persoanele care au crescut fără taţii lor au de 40 de ori mai multe şanse să comită infracţiuni sexuale în comparaţie cu restul populaţiei. [29]
Grupul de cercetare Brookings Institute a rezumat cele trei puncte-cheie ale reducerii sărăciei: unul este acela de a termina liceul, celălalt este de a găsi un loc de muncă cu normă întreagă, iar al treilea este să nu se căsătorească şi să aibă copii înainte de vârsta de 21 de ani. Din punct de vedere statistic, doar 2% dintre americanii care îndeplinesc aceste condiţii trăiesc în sărăcie, iar 75% sunt consideraţi a fi în clasa de mijloc. Cu alte cuvinte, finalizarea educaţiei, găsirea unui loc de muncă, căsătoria la o vârstă potrivită şi naşterile în limitele căsătoriei reprezintă cea mai fiabilă modalitate de a deveni un adult responsabil care să trăiască o viaţă sănătoasă şi productivă.
Cele mai multe mame singure se bazează pe programele de asistenţă guvernamentală. Un raport publicat de Fundaţia Heritage a folosit date statistice detaliate pentru a arăta că politica de asistenţă socială atât de puternic susţinută de feminism încurajează, de fapt, crearea de gospodării cu o singură mamă, chiar până la penalizarea cuplurilor care se căsătoresc, deoarece vor beneficia de mai puţine scutiri de impozite. [31] Guvernul a înlocuit efectiv tatăl cu asistenţa socială.
Politicile de asistenţă socială nu au ajutat familiile care trăiesc în sărăcie. În schimb, ele au sprijinit, pur şi simplu, numărul tot mai mare de familii monoparentale. Cu copiii unor astfel de familii, ei înşişi predispuşi sărăciei, rezultatul este un ciclu vicios de dependenţă sporită de ajutorul de stat. Acesta este exact scopul pe care îl urmăreşte spectrul comunismului: controlul asupra fiecărui aspect al vieţii individului prin impozitare ridicată şi guvernare omniprezentă.
f. Promovarea culturii degenerate
Wall Street Journal a publicat un raport citând Biroul de Recensământ din S.U.A., care a constatat că, în 2000, 55% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani erau căsătorite şi 34% nu au fost niciodată căsătorite. Până în 2015, aceste cifre s-au schimbat la 40%, respectiv 53%. Tinerii din Statele Unite evită căsătoria deoarece, în cultura actuală, sexul şi căsătoria sunt complet separate. De ce au nevoie să se căsătorească? [32]
În acest mediu degenerat, tendinţa este spre un cuplu informal, fără restricţii. Sexul nu are nimic de-a face cu afecţiunea, ca să nu mai vorbim de angajament şi responsabilitate. Chiar mai înspăimântător este faptul că sunt nenumăratele orientări sexuale. Opţiunile profilului de utilizator Facebook oferă 60 de tipuri diferite de orientări sexuale. Dacă tinerii chiar nu pot spune dacă sunt bărbaţi sau femei, cum vor vedea căsătoria? Spectrul malefic a folosit legea şi societatea pentru a redefini complet aceste concepte date de Dumnezeu.
Homosexualitatea şi alte comportamente sexuale degenerate au fost iniţial denumite “sodomy” în engleză. Sodomia este o referire biblică la oraşul Sodoma, dispărut sub mânia lui Dumnezeu datorită degenerării sexuale a oamenilor. Cuvântul “sodomie” în sine este o avertizare dată omenirii că vor avea loc consecinţe dezastruoase dacă oamenii se vor abate de la principiile divine.
Mişcarea pentru drepturile homosexualilor a muncit din greu pentru a se apropia de termenul de “Gay” – un cuvânt cu un sens iniţial pozitiv, şi pentru a-i face pe oameni să continue să păcătuiască.
“Adulterul” a fost iniţial un termen negativ referitor la obiceiurile sexuale imorale. Astăzi, el a fost diluat la “relaţii sexuale extramaritale” sau “convieţuire”. În “Scarlet Letter”, scrisă de Nathaniel Hawthorne, protagonistul Hester Prynne a comis adulter şi s-a luptat să se refacă prin pocăinţă, dar în societatea de azi nu mai este necesară pocăinţa: adulterii se pot bucura de viaţă ţinându-şi capetele sus şi fiind mândri. Castitatea a fost o virtute în culturile orientale şi occidentale. Astăzi este o glumă anacronică.
Sub tirania “corectitudinii politice”, homosexualitatea şi moralitatea sexuală sunt subiecte care nu pot fi atinse. Singura opţiune acceptabilă pentru oameni este să respecte “libera alegere” a fiecărei persoane. Acest lucru este valabil nu numai în viaţa de zi cu zi, ci şi în mediul academic, unde moralitatea este separată de realitatea practică. Deviaţiile şi lucrurile degenerate au fost normalizate. Cei care se dedau dorinţelor nu simt vreo presiune sau vină. Complotul diavolului împotriva omenirii este în plină desfăşurare.
În prezent, occidentalii cu vârsta de sub 50 de ani, de abia îşi pot aminti cultura care exista în societate. La acea vreme, aproape toţi copiii au crescut în prezenţa taţilor lor biologici. “Gay” înseamnă “fericit”. Rochiile de mireasă albe reprezentau castitatea. Conţinutul pornografic era interzis la televizor şi radio. Dar toate acestea au fost anulate în doar 60 de ani, în timp ce diavolul a subminat complet modul tradiţional de viaţă.
6. Cum distruge Partidul Comunist Chinez familiile
a. Distrugerea familiei în numele egalităţii
Sloganul lui Mao Zedong, “Femeile deţin jumătate din cer”, a ajuns acum în Occident şi a devenit un slogan la modă al feminismului. Ideologia că bărbaţii şi femeile sunt la fel, promovată sub conducerea Partidului Comunist Chinez, nu se deosebeşte de feminismul occidental. În Occident, “discriminarea de gen” este folosită ca armă pentru a menţine o stare de “corectitudine politică”. În China, deşi diferă în practică, eticheta “Macho” (de la “şovinismul masculin”) este folosită pentru un efect distructiv similar.
Egalitatea de gen, susţinută de feminismul occidental, impune egalitatea de rezultat între bărbaţi şi femei prin măsuri precum cotele de gen, compensaţiile financiare şi standardele reduse. Sub sloganul PCC că femeile deţin jumătate din cer, femeile trebuie să aibă aceleaşi capacităţi în aceeaşi muncă făcută de omologii lor de sex masculin. Cele care au încercat să îndeplinească sarcini pentru care abia erau calificate au fost etichetate ca eroine şi au fost premiate cu titluri precum Titularul bannerului roşu din 8 martie.
Posterele de propagandă din anii ’60 sau ‘70 au reprezentat femeile ca fiind robuste şi puternice din punct de vedere fizic, în timp ce Mao Zedong a cerut, cu entuziasm, femeilor să-şi îndrepte dragostea de la machiaj către uniformele militare. Mineritul, exploatările forestiere, fabricarea oţelului, lupta pe câmpul de luptă – fiecare tip de loc de muncă sau rol erau deschise pentru ele.
Într-un articol publicat pe 1 octombrie 1966, Cotidianul Poporului a publicat un articol intitulat “Şi fetele pot învăţa să ucidă porci”. Articolul descria o fată de 18 ani care a devenit o celebritate locală lucrând ca ucenic la un abator – unde studierea doctrinei gândirii lui Mao Zedong – a ajutat-o să prindă curaj ca să sacrifice porci. Ea a spus: “Dacă nu îndrăzneşti să omori un porc, cum vei putea să-l omori pe inamic?” [33]
Deşi femeile chineze “deţin jumătate din cer”, feministele din Occident încă găseau egalitatea de gen a Chinei deficitară în multe domenii. Comitetul permanent al Biroului Politic al PCC, de exemplu, nu are niciodată membri de sex feminin de teamă că acest lucru ar încuraja o mişcare socială pentru mai multe drepturi politice, precum democraţia, care ar reprezenta o ameninţare la adresa guvernării totalitare a PCC.
Din preocupări similare, Partidul s-a abţinut şi de la susţinerea publică a homosexualităţii, luând în schimb o poziţie neutră în această chestiune. Cu toate acestea, văzând-o ca pe un instrument convenabil pentru distrugerea omenirii, Partidul a încurajat creșterea homosexualității în China prin folosirea influenţei mass-media şi a culturii populare. Din 2001, Societatea Chineză de Psihiatrie nu mai menţionează homosexualitatea ca tulburare mintală. Mass-media a înlocuit, de asemenea, în linişte cuvântul “gay” cu “tovarăşul”, un termen mai “pozitiv”. În 2009, PCC a aprobat primul eveniment LGBT – Săptămâna Shanghai Pride.
Deşi abordările pot varia, peste tot în lume diavolul urmăreşte acelaşi obiectiv: să desfiinţeze idealul tradiţional al unei soţii bune şi al unei mame iubitoare, să forţeze femeile să renunţe la caracterul lor blând şi să distrugă armonia şi grija necesare creării unei familii echilibrate şi a copiilor bine crescuţi.
b. Folosind luptă politică pentru a învrăjbi soţii şi soţiile
Valorile tradiţionale chineze se bazează pe moralitatea familiei. Diavolul ştie că cel mai eficient mod de a submina valorile tradiţionale este de a începe să saboteze relaţiile umane. În luptele politice continue, declanşate de PCC, membrii familiei s-au denunţat reciproc autorităţilor în competiţia nebună pentru un statut politic mai bun. Trădându-i pe cei apropiaţi, ei puteau demonstra că au o poziţie mai fermă şi mai loială doctrinei partidului.
În decembrie 1966, secretarul lui Mao, Hu Qiaomu, a fost dus cu forța la Institutul de Fier şi Oţel din Beijing, unde fiica sa s-a urcat pe scenă şi a strigat: “Zdrobiţi capul câinelui Hu Qiaomu!” Deşi ea nu a zdrobit capul tatălui ei, au fost alţii care au făcut asta. La acea vreme, exista o familie “capitalistă” în subdistrictul Dongsi din Beijing. Gardienii roşii au bătut cuplul în vârstă până când cei doi soți erau în pragul morții şi l-au forţat pe tânărul lor fiu să-i bată. Acesta a folosit haltere pentru a-i zdrobi capul tatălui său şi după aceea a înnebunit. [34]
Adesea, cei condamnaţi de Partid ca “duşmani de clasă” renunţă la familie pentru a nu-i implica pe membrii familiei. Chiar şi “duşmanii de clasă” care se sinucideau trebuiau mai întâi să găsească modalităţi de a se distanţa de familie şi de relaţiile cu aceasta, pentru ca nu cumva PCC să vâneze membrii familiei după ce se sinucideau.
De exemplu, când criticul literar Ye Yiqun a fost persecutat şi determinat să se sinucidă în Revoluţia Culturală, în scrisoarea sa de despărţire nota: “De acum înainte, singurul lucru care vi se cere este să ascultaţi cu hotărâre cuvintele partidului, să staţi ferm pe poziţia partidului, să recunoaşteţi treptat păcatele mele, să treziţi în voi ură împotriva mea şi să distrugeţi fără ezitare legăturile noastre familiale”. [35]
Persecuţia împotriva practicii spirituale Falun Gong, începută în 1999, este cea mai mare mişcare politică lansată de PCC în epoca modernă. O strategie comună pe care autorităţile o folosesc împotriva practicanţilor Falun Gong este de a-i forţa pe membrii familiilor lor să ajute persecuţia. PCC impune hărţuiri administrative, sancţiuni financiare şi alte forme de intimidare asupra membrilor familiei pentru a-i face să folosească orice mijloace care să-i împingă pe practicanţi să renunţe la credinţa lor. PCC dă vina pe victimele persecuţiei pentru că practică Falun Gong, spunându-le că familiile lor sunt implicate deoarece refuză să facă concesii.
Mulţi practicanţi Falun Gong au divorţat sau au fost respinşi de cei dragi din cauza acestei forme de persecuţie. Având în vedere numărul mare de persoane care practică Falun Gong, nenumărate familii au fost distruse de campania partidului.
c. Folosirea avortului forţat pentru controlul populaţiei
La scurt timp după ce feministele occidentale au reuşit să câştige lupta pentru legalizarea avortului, femeilor din Republica Populară Chineză le-a fost impus avortul prin politicile de planificare familială ale PCC. Uciderea în masă a fătului a dus la un dezastru umanitar şi social de o mărime incomensurabilă.
PCC urmează materialismul marxist şi crede că naşterea este o formă de acţiune productivă, care nu diferită de producerea oțelului sau de agricultură. De aici rezultă că filozofia planificării economice este extinsă la planificarea familială. Mao Zedong a spus: “Omenirea trebuie să se controleze şi să implementeze creşterea planificată. Uneori poate să crească un pic, iar alteori poate să se oprească. “[36]
În anii ‘80, regimul chinez a început să pună în aplicare politica unui singur copil cu măsuri extreme şi brutale, aşa cum au fost expuse de sloganurile derulate în întreaga ţară: “Dacă o persoană încalcă legea, întregul sat va fi sterilizat”. Naşteţi-l pe primul copil, legaţi-vă trompele uterine pentru cel de-al doilea, scoateţi-l pe-al treilea şi pe al patrulea! “(O variantă a acestui slogan era pur şi simplu” ucide, ucide, ucide-l pe al treilea şi pe al patrulea”).” Mai degrabă vom vedea un şuvoi de sânge, decât mai mult de o naştere”. “Zece morminte sunt mai bune decât o viaţă în plus”. Astfel de sloganuri crude sunt omniprezente în întreaga China.
Comisia de planificare familială aplică amenzi severe, jaf, rele tratamente, bătăi violente, detenţie ilegală precum şi alte metode pentru a pedepsi încălcările politicii unui singur copil. În unele locuri, oficialii de planificare familială au înecat copiii aruncându-i în câmpuri inundate. Nici gravidele pe cale să nască nu erau scutite. Chiar dacă mai aveau doar câteva zile până la naştere, ele erau forţate să facă avorturi.
Conform statisticilor incomplete, publicate în Anuarul de Sănătate din China, numărul total al avorturilor în China, între 1971 şi 2012, a fost de cel puţin 270 de milioane. Adică, peste un sfert de miliard de copii nenăscuţi au fost ucişi de PCC, în această perioadă.
Una dintre cele mai grave consecinţe ale politicii unui singur copil este numărul disproporţionat de copii abandonaţi sau avortaţi, de gen feminin ceea ce duce la un dezechilibru grav în raportul dintre sexe al chinezilor sub vârsta de 30 de ani. Din cauza lipsei fetelor, se estimează că, până în 2020, vor exista aproximativ 40 de milioane de tineri care nu se pot căsători cu o femeie de vârstă fertilă.
Dezechilibrul sexual în favoarea bărbaţilor din China declanşează probleme sociale grave, precum creşterea abuzului sexual şi a prostituţiei, comercializarea căsătoriei, traficul de femei şi altele asemenea.
7. Consecinţele asaltului comunismului asupra familiei
Marx şi alţi comunişti au susţinut abolirea familiei prin sublinierea şi exagerarea existenţei unor fenomene precum adulterul, prostituţia şi copiii nelegitimi, în ciuda faptului că şi comuniştii înşişi erau vinovaţi de aceste lucruri.
Degenerarea treptată a moralităţii care a avut loc în epoca victoriană a erodat instituţia sacră a căsătoriei şi a condus oamenii departe de învăţăturile divine. Comuniştii au îndemnat femeile să-şi încalce jurămintele maritale pentru presupusul bine personal. Dar rezultatul a fost opus, precum băutul apei de mare ca remediu pentru sete.
Soluţia “comunistă” a spectrului comunist pentru opresiune şi inegalitate nu înseamnă nimic altceva decât tragerea în jos a standardelor moralei umane în abisurile cele mai adânci. A transformat un comportament care fusese odată condamnat în mod universal ca fiind urât şi de neiertat, în noul standard. În “egalitatea” comunismului, toţi mărșăluiesc spre același destin: distrugerea.
Spectrul comunist a creat credinţa eronată că păcatul nu este cauzat de degenerarea moralităţii, ci de opresiunea socială. El a determinat oamenii să găsească o cale de ieşire, întorcând spatele tradiţiilor şi îndepărtându-se de Dumnezeu. Spectrul comunismului a susţinut feminismul, homosexualitatea, eliberarea sexuală şi altele asemenea, folosind retorica frumoasă a libertăţii şi a eliberării. Femeilor li s-a luat demnitatea, bărbaţii au fost deposedați de responsabilitate, iar sacralitatea familiei a fost călcată în picioare, transformând copii zilelor noastre în jucăriile diavolului.
*****
Referinţe
[1] “Dezbaterea lui Jordan Peterson privind diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi, protestele campusului şi postmodernismul“, News Channel 4, (16 ianuarie 2018). https://www.youtube.com/watch?v=aMcjxSThD54&t=781s.
[2] Alan Findermay, “Harvard va cheltui 50 de milioane de dolari pentru a face facultatea mai diversă“, New York Times, (17 mai 2005). https://www.nytimes.com/2005/05/17/education/harvard-will-spend-50-million-to-make-faculty-more-diverse.html
[3] C. P. Benbow şi J. C. Stanley, “Diferenţele de sex în capacitatea matematică: fapte sau artefact?” Science, 210 (1980): 1262-1264.
[4] C. Benbow, “Diferenţele sexuale în abilitatea preadolescenţilor intelectual talentaţi: natura lor, efectele şi cauzele posibile“, Ştiinţe comportamentale şi creierul 11 (2) (1988): 169-183.
[5] Friedrich Hayek, “Drumul către Serfdom”, (Chicago: University of Chicago Press, 1994).
[6] Susan Edelman, “O femeie devine pompier în NY în ciuda faptului că nu a trecut testul crucial de rezistenţă“, New York Post, (3 mai 2015). https://nypost.com/2015/05/03/woman-to-become-ny-firefighter-despite-failing-crucial-fitness-test/.
[7] Una Butorac, “Aceşti pompieri de sex feminin nu doresc un sistem de cotă de gen“, Serviciul special de radiodifuziune (24 mai 2017). https://www.sbs.com.au/news/the-feed/these-female-firefighters-don-t-want-a-gender-quota-system.
[8] “Commonwealth Pennsylvania de Israel Packel v. Pennsylvania Association Interscholastic Athletic” (03/19/75)
[9] Christina Hoff Sommers, “Războiul împotriva băieţilor: Cum feminismul greşit ne îngrădeşte tinerii” (New York: Simon & Schuster, 2013).
[10] Simon Osbone, “Părinţii supăraţi blamează reglementările NHS pentru creşterea numărului copiilor care doresc schimbări de sex“, Daily şi Sunday Express, (30 octombrie 2017). https://www.express.co.uk/news/uk/873072/Teenage-gender-realignment-schoolchildren-sex-change-nhs-tavistock-clinic-camhs.
[11] “Declaraţia feminismului”. Iniţial distribuită în iunie 1971 de Nancy Lehmann şi Helen Sullinger din Post Office Box 7064, Staţia Powderhorn, Minneapolis, Minnesota 55407 (noiembrie 1971).
[12] Vivian Gornick, citată în The Daily Illini (25 aprilie 1981).
[13] Robin Morgan, “Relaţia între surori este puternică: o antologie a scrierilor din Mişcarea de Eliberare a Femeilor” (New York: Vintage, 1970), 537.
[14] Darlena Cunha, “The Divorce Gap“, Atlantic, https://www.theatlantic.com/business/archive/2016/04/the-divorce-gap/480333/.
[15] Hilary White, “Mama Mişcării Homosexuale – Evelyn Hooker, Ph.D.”, Ştiri despre Viaţa Şantierului (16 iulie 2007). https://www.lifesitenews.com/news/the-mother-of-the-homosexual-movement-evelyn-hooker-phd
[16] Robert L. Kinney, III, “Homosexualitatea şi dovezile ştiinţifice: despre anecdotele suspecte, datele perimate şi generalizări largi“, Linacre Quarterly82 (4) (2015): 364-390.
[17] Ibid.
[18] P. Cameron, W. L. Playfair şi S. Wellum, “Longevitatea homosexualilor: înainte şi după epidemia SIDA“, Omega 29 (1994): 249-272.
[19] P. Cameron, K. Cameron, W. L. Playfair, “Activitatea homosexuală scurtează viaţa?” Rapoarte psihologice 83 (3 Pt 1) (1998): 847-66.
[20] David W. Purcell, Christopher H. Johnson, Amy Lansky, Joseph Prejean, Renee Stein, Paul Denning, Zaneta Gau, Hillard Weinstock, John Su şi Nicole Crepaz, “Estimarea populaţiei bărbăteşti care întreține relații sexuale cu bărbaţii în Statele Unite pentru obţinerea ratelor de HIV şi a sifilisului“, The Open AIDS Journal 6 (2012): 98-107.
[21] R. S. Hogg, S. A. Strathdee, K. J. P. Craib, M.V. O’Shaughnessy, J. S. G. Montaner, M. T. Schechter, “Modelarea impactului bolii HIV asupra mortalităţii la bărbaţii homosexuali“, Journal of Epidemiology 26 (3) (1997): 657-61.
[22] Joseph Nicolosi, “Cine au fost membrii “grupului operativ” AAP?” https://www.josephnicolosi.com/collection/2015/6/11/who-were-the-apa-task-force-members
[23] Matthew Hoffman, “Fostul preşedinte al AAP declară că organizaţia este controlată de mişcarea ‘Drepturile homosexuale’”, The Life Site News “(4 iunie 2012). https://www.lifesitenews.com/news/former-president-of-apa-says-organization-controlled-by-gay-rights-movement.
[24] Phyllis Schlafly, “Cine a ucis familia americană?” Carți WND (Nashville, Tenn. (2014).
[25] “Programul de acţiune al Conferinţei internaţionale privind populaţia şi dezvoltarea“, Conferinţa internaţională privind populaţia şi dezvoltarea (ICPD) din Cairo, Egipt (5-13 septembrie 1994).
[26] Personalul vicepreşedintelui Comitetului Economic mixt, la cererea senatorului Mike Lee, “Dragostea, căsătoria şi cărucioarele pentru copii: creşterea în fertilitatea nedorită“, https://www.lee.senate.gov/public/_cache/files/3a6e738b-305b-4553-b03b-3c71382f102c/love-marriage-and-the-baby-carriage.pdf
[28] Robert Rector, “Cum subminează asistenţa socială căsătoria şi ce este de făcut“, Heritage Foundation Report (17 noiembrie 2014). https://www.heritage.org/welfare/report/how-welfare-undermines-marriage-and-what-do-about-it
[29] Schlafly, “Cine a ucis familia americană?”
[30] Ron Haskins, “Trei reguli simple pe care adolescenţii săraci trebuie să le urmeze ca să se alăture clasei mijlocii”, Brookings, (13 martie 2013). https://www.brookings.edu/opinions/three-simple-rules-poor-teens-should-follow-to-join-the-middle-class/
[31] Rectorul, “Cum subminează asistenţa socială căsătoria şi ce este de făcut“.
[32] Mark Regnerus, “Sexul ieftin şi declinul căsătoriei“, The Wall Street Journal (29 septembrie 2017), https://www.wsj.com/articles/cheap-sex-and-the-decline-of-marriage-1506690454
[33] Yang Meiling, “Şi fetele pot să sacrifice porci“, Daily People, (1 octombrie 1966).
[34] Yu Luowen, “Familia mea: Fratele meu Yu Luoke”, Editura Chineză Mondială, (2016).
[35] Ye Zhou, “Ultima Decadă a lui Ye Yiqun“, Wenhui Lunar nr. 12 (1989).
[36] Pang Xianzhi, Jin Chongji, “Biografia lui Mao Zedong” (1949-1976), Press Central Literary Press, (Beijing 2003).