Capitolul 8 (II): Cum seamănă comunismul haos în politică

Cuprins (continuare)

4. Violenţa şi minciunile: cele mai importante mijloace de control în politicile comuniste

a. Violenţa şi minciunile sub totalitarismul comunist

b. Cum instigă comunismul la violenţă în Occident

c. Cum aduc minciunile comunismului confuzie Occidentului

5.  Totalitarismul: Consecinţa politicii comuniste

a. Totalitarismul elimină liberul arbitru şi suprimă bunătatea

b. Din pruncie şi până în mormânt: Sistemul de asistenţă socială

c. Legiferarea excesivă deschide calea totalitarismului

d. Utilizarea tehnologiei pentru a exercita controlul

6.  Războiul total al comunismului împotriva Occidentului

Concluzie

Referinţe

*****

4. Violenţa şi minciunile: cele mai importante mijloace de control în politicile comuniste

În doctrina comunistă, niciun mijloc nu este considerat prea excesiv. Partidele comuniste proclamă, în mod public, că violenţa şi minciunile sunt instrumentele lor pentru cucerirea şi conducerea lumii. De la prima apariţie a regimului comunist în Uniunea Sovietică până în prezent, în decursul doar a unui secol, comunismul a provocat moartea a aproximativ 100 de milioane de oameni. Membrii Partidului Comunist au ucis, au incendiat, au răpit şi au minţit. Au folosit fiecare metodă extremă posibilă. Nivelul răutăţii lor este şocant. În plus, majoritatea participanţilor nu au remușcări.

Minciunile inventate de spectrul malefic al comunismului variază ca mărime, atât în ţările comuniste, cât şi în Occident. O farsă, o ştire falsă sau producerea unor documente falsificate unui adversar politic – acestea sunt minciuni relativ mici. Crearea unei serii de minciuni sistematice, la scară considerabilă, prin operaţiuni complexe, ar putea fi considerate minciuni la scara medie. De exemplu, pentru a incita la ură împotriva Falun Gong, PCC a înscenat incidentul de autoincendiere din Piaţa Tiananmen, o farsă organizată.

De asemenea, se foloseşte Marea Minciună, iar acest lucru este cel mai greu de gestionat deoarece Marea Minciună este aproape echivalentă cu esenţa spectrului malefic. Nivelul său este enorm, operaţiunile au fațete multiple, durata lor este atât de lungă, şi populaţia pe care o afectează este atât de numeroasă – incluzând și persoane care se dedică sincer cauzei – încât se pierde realitatea că face parte dintr-o mare minciună.

Spectrul comunist a inventat minciuna “marii unităţi” ca fiind scopul comunismului. Deoarece afirmaţia nu a putut fi infirmată, cel puţin nu pe termen scurt, acest lucru a constituit Marea Minciună pe care s-a bazat întregul proiect comunist.

Capitolul precedent a analizat noţiunea de progresism uzurpată de comunism, iar aceasta este şi o parte a Marii Minciuni. În ultimele decenii, comunismul și-a atins obiectivele prin deturnarea diverselor mişcări sociale şi a condus oamenii la haos şi revoluţii. Un exemplu este mişcarea ecologistă care va fi discutată în capitolul 16.

a.  Violenţa şi minciunile sub totalitarismul comunist

Partidele comuniste încurajează conflictul de clasă – iar acest conflict este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Aşa cum se spune în Manifestul Comunist : “Comuniştilor le repugnă să-şi ascundă opiniile şi scopurile. Ei declară deschis că scopurile lor pot fi atinse numai prin răsturnarea forţată a tuturor condiţiilor sociale existente”. [1]

Lenin a scris, de asemenea, în “Statul şi Revoluţia”: “Am spus deja mai sus şi vom expune mai pe larg mai târziu, că teoria lui Marx şi Engels despre inevitabilitatea unei revoluţii violente se referă la statul burghez. Acesta nu poate fi înlocuit de statul proletar (dictatura proletariatului) prin procesul de “anihilare”, ci ca o regulă generală, doar printr-o revoluţie violentă”. [2]

În timpul procesului de acaparare a puterii, fie că este vorba de Comuna din Paris, de Revoluţia Rusă, sau de Mişcarea Muncitorilor-Fermierilor instigată de PCC, partidele comuniste folosesc metode extrem de violente şi sângeroase. Indiferent dacă inamicii lor sunt bătrâni sau slabi, agenții comunismului au incendiat, jefuit şi ucis, manifestând o răutate care şochează sufletul. Atât de numeroase sunt crimele comise în regimurile comuniste violente încât sunt aproape imposibil de numărat.

Cultul comunist foloseşte violenţa şi minciunile pentru a-şi menţine puterea. Minciunile sunt lubrifianţii pentru violenţă şi, de asemenea, un mod de înrobire a publicului. Minciuna este necesară pentru a accentua violenţa şi, uneori, violenţa este suspendată, dar minciunile permanente sunt normale. Partidele comuniste sunt dispuse să promită ceva, dar niciodată nu vor lua în considerare îndeplinirea promisiunilor lor. Pentru a-şi satisface nevoile, ele îşi pot schimba poveştile după bunul plac, fără nicio linie morală şi fără niciun sentiment de ruşine.

Comuniştii au pretins că au creat un “paradis pe pământ”, dar aceasta este cea mai Mare Minciună a lor, iar singurul fruct pe care l-a produs a fost iadul pe pământ.

Mao Zedong în China, Ahmed Ben Bella în Algeria şi Fidel Castro în Cuba au pretins că nu vor instaura niciodată regimuri totalitare. Dar, odată ce au pus mâna pe putere, au instaurat imediat totalitarismul, au efectuat epurări în masă în partid şi au persecutat disidenţii şi oamenii.

Partidele comuniste au distorsionat, de asemenea, propria limbă. Manipularea lingvistică este una dintre principalele metode pe care cultul comunist le foloseşte pentru a înşela oamenii – adică modificarea sensului cuvintelor şi chiar transformarea cuvintelor în contrariul lor. Pe măsură ce limbajul modificat este folosit în mod repetat, înţelesurile sale distorsionate devin adânc înrădăcinate în mintea oamenilor. De exemplu, “Dumnezeu” devine egal cu “superstiţia”; “Tradiţie” înseamnă “înapoiere”, “nebunie” şi “feudalism”; “Societatea occidentală” este echivalată cu “forţe ostile” sau “antichineze”; “proletariatul” devine “stăpânul bunurilor de stat”. Deşi în comunism publicul larg nu are putere, comuniştii spun că “toată puterea aparţine poporului”. Semnalarea nedreptăţii constituie “incitarea la subminarea puterii de stat” şi aşa mai departe. Prin urmare, atunci când vorbim cu oameni profund otrăviţi de cultul comunist, oamenii tind să afle că cele două părţi, adesea, nu au o bază comună de comunicare, deoarece sensul cuvintelor a fost atât de alterat.

Cultul comunismului nu numai că îşi declamă propriile minciuni, ci creează şi un mediu pentru a face ca întreaga populaţie să i se alăture în minciună – inclusiv prin studiul politic forţat, prin exprimarea poziţiei politice şi prin examinarea politică. Aceasta este menită să-i forţeze pe oameni să spună lucruri pe care nu le cred şi astfel să îi demoralizeze şi să le degradeze sentimentul de a face ceea ce trebuie. Cele Zece Porunci avertizează că cineva “nu va depune mărturie mincinoasă”. Confucius a spus: “Dacă poporul nu crede în conducătorii lui, statul nu are reputaţie”.

După ce oamenii conştientizează minciunile cultului comunist, ei răspund cu mai multe minciuni. Cultul comunist ştie că oamenii mint, dar acest lucru este acceptabil, deoarece minciuna este parte a jocului. Comuniştii sunt în pericol atunci când oamenii încep să spună adevărul.

Aplicarea unei culturi a falsităţii este un mijloc de degenerare morală, proiectat de comunişti. Această serie de eseuri a remarcat în mod repetat că regimul chinez doreşte nu numai să omoare corpul fizic, ci şi să provoace corupţie morală extremă. În acest sens, regimul şi-a atins parţial obiectivul.

b.  Cum instigă comunismul la violenţă în Occident

Spectrul malefic al comunismului este compus din elemente corupte de nivel inferior, cum ar fi “ura”, iar teoriile sale sunt pline de ură. Promovează lupta de clasă şi atribuie rădăcina fiecărei probleme structurilor sociale tradiţionale. Vorbeşte despre bogaţii care îi exploatează pe cei săraci, pentru a incita la invidie şi ură faţă de cei bogaţi şi pentru a incita la revoluţie şi violenţă. Odată cu expansiunea mişcărilor comuniste, manipularea, violenţa şi minciunile spectrului au devenit obişnuite în Occident şi au umplut societatea cu ură şi ranchiună.

Pe lângă promovarea răspândită şi explicită a violenţei de către partidele comuniste, diverşi para-marxişti au susţinut, de asemenea, violenţa, sub controlul spectrului malefic al comunismului. Saul Alinsky, favorizat de partidele de stânga în Statele Unite, făcea parte dintr-o bandă înainte de a se alătura stângii şi de a deveni lider politic. El a negat că este comunist, dar ideologia sa politică şi modul de abordare a conflictelor sunt identice cu cele ale comunismului.

“Regulile pentru Radicali” ale lui Saul Alinsky sunt considerate ca un îndrumar de către partizanii mişcărilor de stradă din SUA. Alinsky a scris că această carte a sa este destinată, în mod special, celor care sunt dezavantajaţi din punct de vedere economic care adoptă o viziune machiavelică asupra lumii dorind să transfere puterea de la bogaţi la săraci şi să transforme Statele Unite într-o ţară comunistă.

Alinsky pare să sublinieze mai degrabă o infiltrare treptată şi nu o revoluţie sângeroasă – dar, de fapt, este un adept al violenţei pe care o foloseşte însă într-un mod mai subtil. Partidul Panterei Negre, un grup revoluţionar violent, a adoptat convingerile maoiste şi a folosit sloganul maoist “Puterea politică creşte din ţeava unei arme”. Alinsky a preferat mai întâi urna de vot, iar armele puteau fi folosite mai târziu. Abordarea sa este astfel similară cu cea adoptată de Partidul Comunist Chinez: menţinerea unui profil scăzut înainte de lovitura finală. Una dintre regulile sale îi îndeamnă pe radicali să folosească abordări agresive pentru a-și intimida oponenţii şi astfel, în final, să-și atingă obiectivul de perturbare și distrugere.

David Horowitz, autor şi fost radical, care are o înţelegere profundă a teoriei lui Alinsky, a spus că Alinsky şi urmaşii lui nu au nicio viziune asupra reformării sistemului actual. Ei ştiu foarte bine că scopul lor este să-l distrugă complet şi să considere procesul drept un război. [3] Prin urmare, vor încerca prin toate mijloacele posibile să-şi atingă scopul, vor decide când să folosească violenţa, ce fel de violenţă să folosească şi ce fel de minciuni să utilizeze.

În societatea americană, pentru a-şi ataca duşmanii, unii politicieni şi partide politice folosesc mijloace lipsite de scrupule precum: înşelăciunea, atacurile personale şi altele. Ca şi comuniştii, de multe ori recurg la violenţă. O societate cu o tendinţă mai accentuată către violenţă va deveni mai instabilă şi mai divizată. În prezent, relaţia dintre partidul majoritar de stânga şi partidul majoritar de dreapta din Statele Unite pare identică cu confruntarea dintre blocul comunist şi lumea liberă din timpul Războiului Rece. Ele sunt la fel de incompatibile ca focul şi apa, din cauza diferenţelor ireconciliabile.

După alegerea noului președinte în 2016, extremiştii de stânga, cunoscuţi sub numele de Antifa, au început să provoace incidente violente. Suporterii Antifa şi-au ales ţinta – susţinătorii noului preşedinte şi alţi conservatori – şi i-au vânat la mitinguri şi cu alte ocazii. Suporterii Antifa i-au oprit pe suporterii lui Trump să facă declaraţii şi chiar i-au atacat direct.

În ultimii ani, un aflux de imigranţi din Orientul Mijlociu şi Africa a creat multe probleme sociale ţărilor europene. Datorită “corectitudinii politice”, elita de stânga din aceste naţiuni a criticat şi a abuzat verbal oponenţii politicii actuale de imigrare. [4]

În iunie 2017, Steve Scalise, membru al Partidului Republican şi “biciul” majorităţii Camerei Reprezentanţilor, a fost împuşcat şi rănit grav la baseball de către un susţinător al unei alte formaţiuni politice. Un politician de stânga chiar a afirmat că era “bucuros” că Scalise a fost împuşcat. În scurt timp, oficialul a fost demis din funcţia de preşedinte al comitetului partidului său, la nivel de stat.

În spatele acestor conflicte violente sunt factori ai spectrului comunist. Nu înseamnă că toată lumea doreşte conflicte – este nevoie doar de câţiva activişti comunişti care joacă un rol central, pentru a stârni agitaţie.

Sub influenţa spectrului comunist, când anumite partide şi anumiți politicieni manifestă slăbiciune, aceștia pretind că vor proteja drepturile oamenilor şi vor urma regulile unei societăţi democratice. Dar, când ajung la putere, folosesc toate metodele pentru a reprima disidenţa şi pentru a-i priva pe cetățeni, în mod deliberat, de drepturile lor democratice. În februarie 2017, în timpul unei sesiuni a Senatului dintr-un stat din Statele Unite, când un senator american de origine vietnameză a criticat laudele acordate lui Tom Hayden – un celebru activist american care a militat împotriva războiului din Vietnam, și care mai apoi a devenit senator – microfonul său a fost brusc dezactivat şi a fost forțat să iasă din sala Senatului. Dacă lucrurile continuă să meargă în această direcţie, în final, se va ajunge la autocraţia totalitară de tip comunist.

c.  Cum aduc minciunile comunismului confuzie Occidentului

Comunismul are o reputaţie cutremurătoare în Occident, aşa că minciunile sunt singura modalitate în care îşi poate extinde influenţa.

Grupurile comuniste şi de stânga folosesc sloganuri precum “libertatea”, “progresul” şi “interesul public” ca pretext pentru câştigarea sprijinului public. De fapt, scopul lor este acela de a-şi îndeplini planul de avansare a socialismului. Tacticile lor reflectă promisiunile comuniste de creare a “paradisului pe pământ”. Unele partide promovează politici care sunt practic comuniste, dar sunt ambalate sub un alt nume. De exemplu, înfiinţarea unui sistem social de asistenţă medicală nu este numit socialist, ci “îngrijirea sănătăţii oamenilor”, sau este justificat prin a spune că se bazează pe opinia publică. Atunci când doresc să forţeze angajatorii să plătească un salariu minim, ei îl numesc “salariul minim pe economie”. În tot acest timp, guvernele occidentale devin tot mai puternice şi intervin în viaţa oamenilor din ce în ce mai mult.

Politicienii şi grupurile de interese procomuniste fac promisiuni goale pentru a fi aleşi, ceva foarte asemănător cu ceea ce au făcut partidele comuniste în stadiul lor de început. Aceşti politicieni promiteau un program bun de asistenţă socială sau spuneau că toată lumea va obţine un loc de muncă şi o asigurare medicală. Nimeni nu voia să vorbească despre cine va plăti şi despre consecinţele acestor lucruri pe termen lung. De multe ori, ei nici măcar nu intenţionează să îşi onoreze promisiunile făcute în campania electorală.

Benito Bernal, candidat al Congresului american de pe Coasta de Vest a Statelor Unite, aflat anterior de partea politicii de stânga, a dezvăluit recent că un partid politic a construit odată o organizaţie politică cu membri precum secretari federali departamentali, senatori și congresmeni federali, precum și cu consilieri de stat şi municipali. El a spus că au pregătit un plan pe 25 de ani pentru a manipula diferite nivele de guvernare cu scopul de a face campanie pentru un viitor preşedinte. Bernal a descoperit că organizaţia susținea că îşi dedică resursele pentru a ajuta comunităţile să rezolve probleme precum violenţa în grup, abandonul şcolar, sarcina la vârsta adolescenţei, imigranţii ilegali şi nedreptatea socială. În realitate scopul lor era acela ca toţi aceşti oameni să depindă de guvern. Bernal a descris această abordare ca pe un “sistem de sclavie” [6] şi a declarat:

Când am întrebat oamenii din organizaţie, aceștia mi-au pus, în schimb, trei întrebări. “În primul rând, dacă toate problemele ar fi rezolvate, ce va propune următorul candidat la președinție pentru a ajuta? În al doilea rând, aveţi vreo idee despre cât de mult capital a ajuns în oraşul nostru pentru a rezolva aceste probleme? În al treilea rând, ştiţi câte locuri de muncă sunt create pentru a rezolva aceste probleme?” La vremea respectivă m-am întrebat dacă aceşti oameni mi-au spus în mod clar să profit de pe urma durerii oamenilor, de violenţa bandelor şi de copiii care s-au ucis unul pe altul.

Bernal a spus că, dacă cineva şi-ar rezerva timp să se uite la rezultatele votului partidului, și-ar da seama că partidul dorea ca oamenii să fie dezamăgiţi, suprimaţi şi săraci, pentru a putea profita de nenorocirea lor. Acesta este motivul pentru care, mai târziu, s-a hotărât să părăsească partidul.

La alegerile prezidenţiale din SUA din 2008, s-a constatat că Asociaţia Organizaţiilor Comunitare pentru Reforme Acum (ACORN), un grup liberal cu 40 de ani de istorie, a înregistrat mii de alegători frauduloşi. [7]

În 2009, grupul a fost din nou implicat într-un scandal la nivel naţional. În numele susţinerii justiţiei şi a luptei pentru gospodăriile cu venituri mici, a primit o sumă mare de subvenţii guvernamentale şi asistență financiară federală, care urmau să fie folosite pentru a ajuta familiile cu nevoi medicale și care aveau nevoie de locuință. Doi anchetatori deghizaţi într-o prostituată şi un proxenet au mers la birourile ACORN din mai multe oraşe importante pentru a cere sfaturi despre cum să îşi desfăşoare afacerea, şi au înregistrat în mod secret interviurile. Videoclipurile lor arată că angajaţii ACORN îi sfătuiesc să înființeze un bordel în spatele unei companii cu o identitate falsă şi le arată cum să spele și să ascundă banii, să evite investigaţia, să mintă poliţia şi să evite taxele. [8] Deşi ACORN s-a apărat în repetate rânduri, reputaţia sa a fost distrusă şi finanţarea a fost retrasă, forţând-o să se închidă, un an mai târziu.

Multe angajamente politice par a fi tentante la suprafaţă dar, odată realizate, duc la ruinarea viitorului oamenilor. Acesta este cunoscut sub numele de “Efectul Curley”, aşa cum a fost denumit de doi profesori de la Harvard. [9]

Forbes rezumă efectul Curley astfel: “Un politician sau un partid politic pot atinge dominaţia pe termen lung prin înclinarea echilibrului de voturi în direcţia sa prin implementarea unor politici care strangulează şi înnăbuşesc creşterea economică. Cu toate că este neverosimil, sărăcirea unui oraş conduce la succese politice pentru cei care au proiectat acea sărăcire”. [10]

În mod specific, politicienii folosesc politicile fiscale şi de redistribuire deformate – precum acordarea de stimulente fiscale sindicatelor, programelor guvernamentale şi companiilor cu profit mic – şi, totodată, cresc impozitele companiilor cu profituri mari. Rezultatul este că beneficiarii acestor politici (inclusiv cei săraci, sindicatele etc.) se bazează pe politicienii care îi favorizează şi apoi îi sprijină în alegeri. Aceste politici de tipul “jupuiţi-i pe bogaţi” şi politicile de fiscalitate înaltă sunt folosite pentru a sprijini proiectele guvernamentale care îi împing pe cei bogaţi şi pe antreprenori (care nu doresc ca banii lor să fie luaţi şi risipiţi) să părăsească oraşul, reducând, astfel, oponenţii politicianului sau partidului. Astfel de politicieni au o poziţie stabilă pe termen lung în regiunea respectivă şi îşi pot construi maşinăria politică. În acelaşi timp, oportunităţile de impozitare şi de ocupare a forţei de muncă a oraşului scad în fiecare an și, în cele din urmă, oraşul intră în faliment.

Articolul din Forbes subliniază faptul că influenţa efectului Curley este larg răspândită, afectând zece dintre cele mai sărace oraşe din Statele Unite, cu o populaţie de peste 250.000 de locuitori. Astăzi, un stat bogat de pe Coasta de Vest, controlat în cea mai mare parte de politicieni de stânga, se confruntă cu consecinţele acestor politici. [11]

Stânga schimbă şi semnificația cuvintelor. De exemplu, pentru conservatori “egalitatea” înseamnă, în general, o egalitate de şanse. În acest fel, oamenii vor putea să concureze corect şi se va forma o meritocraţie naturală. În schimb, pentru cei de stânga, termenul înseamnă distribuţia egală a veniturilor – adică, indiferent dacă oamenii muncesc din greu sau nu, aceştia se bucură de rezultate egale.

Conservatorii cred că toleranţa include credinţe şi opinii diferite; atunci când interesele personale sunt afectate, oamenii ar trebui să aibă o minte deschisă şi să fie generoşi. Stânga înţelege adesea toleranţa ca “toleranţa păcatului”. În înţelegerea lor, conceptele  de libertate şi justiţie sunt destul de deosebite de cele tradiţionale. Politicile sociale, precum sărbătorirea homosexualităţii, folosirea toaletelor în comun de către bărbaţi şi a femei, legalizarea marijuanei precum şi altele care subminează etica umană sunt toate numite “progresiste”, ca şi cum ar fi fost progrese morale. În realitate, toate aceste politici subminează legile morale stabilite de divinitate pentru om. Acesta este modul în care politicile din stânga spectrului politic subminează moralitatea. Spectrul malefic al comunismului utilizează acest stil de politică pentru scopurile sale.

În trecut, oamenii au crezut că Statele Unite erau o societate cu adevărat liberă şi ultimul bastion împotriva comunismului. Dar astăzi, oamenii văd, în mod clar, că o impozitare ridicată, un sistem de asigurări sociale extrem de dezvoltat, colectivismul, guvernarea extinsă, social democraţia, “egalitate socială” şi altele – toate derivate într-un fel sau altul din ADN-ul ideologic socialist şi marxist-leninist – sunt păstrate cu sființenie în politică şi puse în practică. În special, generaţia tânără nu este conştientă de istoria brutală a ţărilor comuniste. Ei doresc şi urmează un ideal iluzoriu şi sunt înşelaţi de noul chip pe care îl afișează comunismul. Rezultatul este că ei merg, fără să ştie, pe un drum spre ruină.

5. Totalitarismul: consecinţa politicii comuniste

Este binecunoscut faptul că ţările totalitare comuniste controlează toate aspectele vieţii personale a cetățenilor lor. Formele nonviolente ale comunismului extind treptat şi continuu puterea guvernului, crescând controlul asupra vieţii sociale şi, în cele din urmă, se îndreaptă către un sistem autoritar. În ţările în care puterea totalitară comunistă încă nu s-a instaurat, oamenii sunt, de asemenea, în pericol de a-şi pierde libertăţile aproape în orice moment. Chiar mai înspăimântător este faptul că totalitarismul modern utilizează ştiinţa şi tehnologia pentru a  monitoriza şi controla oamenii, ceva ce nu a mai fost văzut până acum. 

a. Totalitarismul elimină liberul arbitru şi suprimă bunătatea

Când fiinţele umane urmează valorile tradiţionale stabilite de divin, Dumnezeu va călăuzi oamenii astfel încât această cultură să continue să se dezvolte. Acest tip de cultură de inspiraţie divină este un canal important pentru ca oamenii să se conecteze cu divinul. Pe baza acestei culturi, derivă o varietate de metode de organizare socială, adică viaţa politică.

Divinitatea dă oamenilor liberul arbitru şi capacitatea de a se autogestiona. Oamenii ar trebui să se conducă prin autodisciplină, prin conduită morală şi prin responsabilitate pentru ei înşişi şi pentru familiile lor. După ce a studiat politica americană în secolul al XIX-lea, politologul francez Alexis de Tocqueville a avut o mare apreciere pentru societate. El a fost impresionat de capacitatea americanilor de introspecţie, de înţelegere a răului, de dorinţa de a rezolva probleme cu răbdare şi de lipsa totală a violenţei, în rezolvarea problemelor sociale. El a crezut că măreţia Statelor Unite stă în capacitatea de a-şi corecta propriile greşeli. [12]

Ceea ce vrea spectrul malefic comunist, pe de altă parte, este o politică totalitară pentru a-i instiga pe oameni să se opună tradiţiei şi moralităţii şi să blocheze calea pe care oamenii se îndreaptă spre bunătate şi spre divinitate. Oamenii din ţările comuniste sunt transformaţi, fără să observe, din a fi poporul lui Dumnezeu în a deveni adepții diavolului. Treptat, ei se supun de bună voie normelor diavolului.

În ţările comuniste, guvernul monopolizează resursele sociale, inclusiv economia, sistemul educaţional şi mass-media. Astfel, totul trebuie să fie împlinit urmând instrucţiunile liderilor partidului comunist, iar metodele lor de guvernare se bazează pe minciuni, răutate şi violenţă. Cei care încearcă să-şi urmeze conştiinţa şi înclină spre bunătate, sfârşesc prin a fi considerați că se opun ideologiei şi regulilor partidului şi sunt considerați duşmani ai partidului. Apoi, ei devin clasa cea mai de jos, sunt forţaţi să se zbată pe ultimele trepte ale societăţii, sau pur şi simplu să moară.

În societăţile libere, guvernul se îndreaptă, de asemenea, spre autoritarism şi, treptat, devine un “guvern mare”, care ajunge să controleze totul. Una dintre caracteristicile politicii autocratice este un guvern central puternic care planifică și direcționează economia. În prezent, guvernele occidentale şi-au întărit, din ce în ce mai mult, capacitatea de a interveni şi de a controla economia  pentru a-și îndeplini planurile guvernamentale; ele utilizează instrumentele finanţării de stat, impozitarea şi finanţarea datoriei.

În acelaşi timp, sfera lor de control a ajuns să cuprindă credinţa, familia, educaţia, economia, cultura, energia şi resursele, transportul, comunicaţiile, călătoriile şi multe altele. De la extinderea puterii administrative centrale la controlul guvernamental local asupra vieţii cetăţenilor, la adoptarea a numeroase legi şi hotărâri, rezultatul a fost o extindere totală a puterii guvernamentale şi un control societal fără precedent. De exemplu, achiziţionarea de asigurări de sănătate este obligatorie, în caz contrar oamenii sunt amendaţi. În numele interesului public, guvernele pot priva oamenii de proprietatea şi de drepturile lor personale.

Un guvern totalitar foloseşte “corectitudinea politică” ca scuză pentru a priva oamenii de libertatea de exprimare şi dictează ceea ce pot şi ceea ce nu pot spune oamenii. Cei care denunţă în mod deschis politicile sinistre sunt considerați ca angajându-se în “discursuri de ură”. Cei care îndrăznesc să se opună “corectitudinii politice” sunt marginalizaţi, izolaţi, în unele cazuri concediaţi şi, în cazuri extreme, ameninţaţi sau atacaţi.

Folosirea standardelor politice deviate pentru a înlocui standardele morale corecte şi pentru a le impune cu forţa legii, a reglementărilor şi atacurilor publice, creează o atmosferă de teroare socială şi de presiune, suprimând liberul arbitru al oamenilor şi libertatea de a urmări bunătatea. Aceasta este esenţa politicii totalitare.

b. Din pruncie şi până în mormânt: Sistemul de asistenţă socială

Astăzi, politicile de asistenţă socială au devenit un fenomen universal. Indiferent de ţară sau partid, fie conservatoare, fie liberale, nu există nicio diferenţă esenţială. Oamenii care au trăit în ţările comuniste şi ajung în Occident sunt cu toţii impresionaţi de beneficii: educaţia gratuită pentru copii, asigurarea medicală şi îngrijirea persoanelor în vârstă. Ei cred că acesta este ceea ce înseamnă “adevăratul comunism”.

Nu este sistemul de asistenţă socială contemporan un set comunist de idei introdus în societatea capitalistă? Diferenţa este că nu a fost făcut prin revoluţie violentă.

Căutarea unei vieţi mai bune nu este o vină în sine, dar există probleme majore ascunse în spatele asistenţei sociale ample a statelor. Nu există nimic gratuit în această lume. Nivelurile ridicate de asistenţă socială se bazează pe impozitarea forţată, iar beneficiile, în sine, creează multe probleme.

Juristul britanic Dicey a notat:

Acum, înainte de 1908, întrebarea dacă un bărbat, bogat sau sărac ar trebui să-şi facă asigurare de sănătate a fost o chestiune care a fost complet lăsată la discreția sau indiscreția fiecărui individ. Alegerea sa nu are nimic de-a face cu statul fiind aceeaşi cu alegerea lui dacă ar trebui să poarte haina neagră sau haina maro. […] Dar Legea asigurărilor naţionale va aduce pe termen lung statului, adică contribuabililor […] asigurarea de şomaj. […] Este, de fapt, recunoaşterea de către stat a datoriei de a asigura un om împotriva răului care decurge din faptul că nu are nicio slujbă. […] Legea asigurărilor naţionale este în concordanţă cu doctrinele socialismului. […] [13]

Modelul nordic al asigurărilor sociale socialiste a fost recunoscut şi adoptat de multe ţări. Odată, a fost considerat un exemplu pozitiv de prosperitate socialistă demn de imitat de Occident. Cu toate acestea, în Europa de Nord, raportul dintre rata impozitului şi PIB este printre cele mai ridicate din lume, multe dintre ratele de impozitare ale ţărilor fiind de circa 50%.

Analiştii au subliniat că există şase probleme fatale ale asistenţei sociale socialiste la care se angajează guvernul: este nesustenabilă, deoarece oamenii doresc să beneficieze mai mult de serviciile gratuite decât să le plătească. Nu există nici recompense pentru performanţă și nici sancţiuni pentru rezultate slabe, iar cei care lucrează în industria medicală nu îşi asumă nicio responsabilitate juridică pentru ceea ce fac, ci sunt plătiţi indiferent de cât de mult lucrează. Aceasta provoacă pierderi uriaşe guvernului: oamenii exploatează lacunele din sistem pentru a fura, abuzează de sistem şi se angajează în economia subterană. Statul decide viaţa şi moartea oamenilor prin intermediul sistemului medical şi este afectat de birocraţie. [14]

În 2010, unui bărbat pe nume Jonas, din nordul Suediei, a avut nevoie să-i fie îngrijite rănile sângerânde într-o cameră de urgenţă. Mai întâi, el a mers la clinica ambulatorie, care în scurt timp, și-a terminat programul. Apoi a aşteptat trei ore în camera de urgenţă. Rana sângera, dar nu a primit ajutor. El nu a avut de ales, și a fost nevoit să încerce să se trateze singur, dar a fost raportat de către personalul spitalului că a încălcat legea prin faptul că a folosit echipamentul spitalicesc fără autorizaţie (el a luat un ac şi un fir de la asistentele medicale). [15] Acesta este doar un mic exemplu, realitatea fiind cu mult mai rea. Pentru că toată lumea doreşte îngrijiri medicale gratuite, se abuzează de resurse. Conflictul dintre resursele limitate şi cererea ca lucrurile să fie gratuite cauzează neconcordanţe între cerere şi ofertă. Lipsurile din aprovizionare generează liste lungi de aşteptare, iar cei care au nevoie de îngrijire sunt afectaţi de medicina socializată.

Nu este doar o chestiune de eficienţă. Pericolul mai mare este că de tot ceea ce are nevoie o persoană începând din pruncie şi până în mormânt este aranjat de guvern. Poate părea un lucru dorit dar, de fapt, dependenţa populaţiei de guvern este calea spre un regim autocratic.

Așa cum scria Tocqueville: “Dacă despotismul ar apare astăzi printre naţiunile democratice ale zilelor noastre, ar putea să-şi asume un caracter diferit; ar fi mai extins şi mai moderat; ar degrada oamenii fără să-i mai chinuie”. [16] Statul asistenţei sociale este cel mai bine descris în acest fel.

c. Legiferarea excesivă deschide calea totalitarismului

Politica totalitară subminează libertatea oamenilor de a-şi exercita compasiunea și a lăsat loc răului. Oamenii doresc să folosească legea pentru a-i împiedica pe alţii să facă rău şi asta este exact ce vrea diavolul. În societatea modernă există numeroase legi şi reglementări complicate. Statele Unite au peste 70.000 de legi fiscale; legea asigurărilor de sănătate se ridică la peste 20.000 de pagini. Chiar şi judecătorii şi avocaţii nu pot înţelege toate legile, ca să nu mai vorbim de o persoană obişnuită. De la nivelul federal, până la stat, judeţ şi oraş, în fiecare an se adoptă o medie de 40.000 de legi noi. O persoană poate încălca o lege fără să știe. Pedepsele variază de la amendă la închisoare.

De la felul cârligelor care pot fi folosite pentru pescuit şi până la faptul că zgomotul sorbitului supei este interzis în public, acestea fac obiectul unui control legal. California permite doar televizoare cu ecran plat care îndeplinesc anumite cerinţe privind consumul de energie iar pungile de plastic sunt interzise. În unele oraşe, construirea unei cabane în curtea din spate a casei necesită aprobarea guvernului.

Folosirea excesivă a legilor atenuează sensul moral. Multe legi, de fapt, încalcă morala bunului simț. Și totuși, proliferarea legilor a creat o tendinţă socială în care oamenii sunt judecaţi conform legii și nu conform standardelor lor morale. Odată cu trecerea timpului, este uşor ca agenţii spectrului malefic să implanteze ideologia diavolului în legile umane.

Oricât de bună este legea, are doar o putere externă şi nu poate schimba mintea oamenilor. Lao Tze a spus: “Cu cât sunt promulgate mai multe legi, cu atât mai mulţi hoţi şi bandiţi vor exista”. Atunci când răul este de necontrolat, legea este neputincioasă. Cu cât există mai multe legi, cu atât mai mare este controlul pe care îl poate exercita marele guvern. Oamenii ignoră faptul că problemele sociale sunt cauzate de diavolul care amplifică partea rea a omului. Ei cred că problema este în lege, aşa că au hotărât să rezolve acest lucru, uitând esenţa chestiunii. Se formează un cerc vicios de rezolvare a problemelor prin lege şi, astfel, împing societatea către totalitarism, pas cu pas.

d. Utilizarea tehnologiei pentru a exercita controlul

Totalitarismul foloseşte aparatul de stat şi poliţia secretă pentru a monitoriza populaţia. Tehnologia modernă a împins supravegherea la extrem, extinzând urmărirea spre fiecare colţ al vieţii.

Un raport al Business Insider a rezumat zece moduri în care Partidul Comunist Chinez monitorizează poporul chinez. [17]

1. Folosind tehnologia de recunoaştere a feţei pentru a identifica ţinta dintr-o mare de oameni.
2. Determinând administratorii grupurilor de chat să spioneze oamenii.
3. Forţând cetăţenii să descarce aplicaţii care permit guvernului să monitorizeze fotografiile şi videoclipurile de pe telefoanele mobile.
4. Urmărind modul în care oamenii fac cumpărături online.
5. Cerând ofiţerilor de poliţie să poarte ochelari speciali pentru a identifica oamenii în locuri aglomerate, precum străzile şi gările.
6. Instalând “poliţia robot” în gări pentru a scana feţele oamenilor şi pentru a le compara cu fețele unor fugari.
7. Utilizând tehnologie de recunoaştere a feţei pentru a prinde pietonii care traversează prin locuri nepermise.
8. Oprind pietonii, în mod aleatoriu, pentru a le verifica telefoanele mobile.
9. Urmărind postările persoanelor din mediul social, care pot fi apoi folosite pentru identificarea familiei şi locaţiei utilizatorului.
10. Creând un software de predicţie pentru a agrega date despre oameni – fără ca aceştia să ştie – şi a identifica persoanele considerate periculoase de către autorităţi.

Financial Times scoate în evidenţă intenţia sinistră a sistemului de credite sociale al Chinei. “Acest lucru se află în centrul planului Chinei din 2020: metadata nu este folosită doar pentru a măsura punctajul creditului, ci şi pentru a cuantifica tendințele politice ale cetăţenilor săi”, potrivit articolului. “Acelaşi sistem poate fi recalibrat pentru a produce un rating “patriotic”, adică pentru a evalua măsura în care opiniile unei persoane sunt în concordanţă cu valorile partidului comunist aflat la guvernare”. [18]

Având dosarele personale şi datele importante, guvernul poate face ca cetățenii vizați să fie concediați de la locurile lor de muncă şi băncile le pot anula ipotecile. Le poate revoca licența şi se poate asigura că ei nu pot beneficia de tratament în spital.

China de astăzi are cel mai mare sistem de supraveghere din lume. În locurile publice şi pe străzi, camerele de supraveghere se găsesc peste tot. În doar câteva minute, faţa unei persoane care este vizată poate fi găsită dintr-o mare de 1,4 miliarde de oameni. Software-ul de supraveghere încorporat în WeChat pe telefoanele mobile permite o supraveghere deschisă, iar confidenţialitatea lipseşte cu desăvârşire pentru oricine deține un telefon mobil. Nu are, pur şi simplu, unde să se ascundă. Pe măsură ce tehnologia devine din ce în ce mai avansată şi guvernele devin din ce în ce mai mari, o continuare pe calea socialismului în Occident ar avea ca rezultat o soartă asemănătoare, groaznică: de a fi constant monitorizat, presat şi gestionat. Acest scenariu final nu este deloc o exagerare.

6. Războiul total al comunismului împotriva Occidentului

Datorită infiltrării spectrului comunist, astăzi societatea americană este împărţită într-o măsură fără precedent, stânga având toată puterea de a împiedica şi contracara pe cei care deţin opinii tradiţionale în politică. Folosirea termenului “război” pentru a descrie această situaţie nu este o exagerare.

În ultimii ani, în timpul alegerilor din America, deşi putea exista o confruntare acerbă în retorică în timpul alegerilor, odată ce alegerile s-ar fi încheiat, vindecarea ar fi început, fisurile ar fi fost reparate şi politica ar fi revenit la normalitate.

În faza iniţială a alegerilor din 2016, totuşi, unii oficiali de stânga din guvern au început deja să planifice modul în care vor trata, cu standarde diferite, candidaţii din partide. După alegeri, pentru a confisca victoria în alegeri, Stânga a început un proces. După ce noul preşedinte a fost învestit, guvernatorul de stânga al statului Washington a spus că există o “tornadă de sprijin” pentru a se opune total noului preşedinte. Cele mai înalte poziţii din partidul opoziţiei au recunoscut că o armată furioasă de liberali le-a cerut să lanseze un “război total”[19] împotriva noului preşedinte, să-l obstrucţioneze pretutindeni şi, prin aceasta, să câştige sprijinul public.

În present, Stânga recurge la toate metodele pentru a-şi atinge obiectivele. Stânga se opune adesea noilor politici doar de dragul opoziţiei. În circumstanţe normale, diferite părţi pot avea opinii diferite asupra politicilor, dar, în ciuda diviziunii, toate au o dorinţă comună ca ţara să fie în siguranţă. Dar, este de remarcat că, nu numai că propunerea de întărire a frontierei a fost supusă unui atac intens, dar anumite state chiar au adoptat legi cu privire la “oraşul sanctuar”. Aceste legi împiedică oficialii federali care trebuie să aplice legea să ceară oamenilor informaţii despre statutul lor de imigranţi şi interzic agenţiilor locale să le furnizeze informaţii cu privire la imigraţia ilegală.

Înainte de alegeri, mass-media dominată de stânga a susţinut puternic candidatul partidului de stânga, dând impresia că victoria ei era inevitabilă – şi astfel mulţi au fost uimiţi de rezultat. După alegeri, mass-media a complotat cu politicienii de stânga pentru a crea ştiri de senzaţie la toate incidentele, direcţionând atenţia publicului către atacuri şi critici la adresa noului preşedinte, chiar producând ştiri false pentru a înşela publicul. Mass-media mainstream a închis ochii la aproape toate realizările noului preşedinte, fără a se strădui prea mult să vorbească despre problemele enorme ale nominalizării candidatului prezidenţial de stânga.

Într-o societate normală, diferite grupuri sau părţi pot avea opinii diferite, iar conflictele sunt inerente. Dar astfel de conflicte ar trebui să fie temporare şi localizate şi, în cele din urmă, ambele părţi ar trebui să încerce să rezolve problema în mod paşnic. Numai atunci când un grup este posedat de mentalitatea de luptă a claselor spectrului comunist, disputele politice degenerează în război, având convingerea că cooperarea sau reconcilierea paşnică este imposibilă şi că trebuie să-şi înfrângă pe deplin adversarii şi să răstoarne complet sistemul actual.

Acest război cuprinzător se reflectă în confruntarea globală a jocului politic, în formularea politicilor şi în lupta pentru opinia publică, generând rupturi sociale adânci şi un număr din ce în ce mai mare de acte extreme şi violente. Spectrul comunist dorește să vadă exact aceste lucruri.

În anul 2016, potrivit celui mai recent sondaj realizat de The Associated Press şi de Centrul pentru Afaceri Publice de Cercetare, aproximativ 85% dintre respondenţi consideră că ţara este mai divizată în ceea ce priveşte politica decât în trecut; 80% cred că americanii sunt foarte împărţiţi din punct de vedere al valorilor importante. [20]

Unitatea unei ţări necesită un set comun de valori şi o cultură comună. Deşi doctrinele diferitelor religii sunt diferite, standardele pentru bine şi rău sunt similare. Acest lucru permite grupurilor etnice din Statele Unite să trăiască în armonie. Cu toate acestea, atunci când nu există aceleaşi valori, divizarea ţării devine o chestiune la ordinea zilei.

Concluzie

Fiecare om adăpostește în sinele său slăbiciuni şi faţete rele. Urmărirea puterii, a bogăţiei şi a reputaţiei a existat din cele mai vechi timpuri. Diavolul a folosit în mod intenţionat răul naturii umane pentru a crea un sistem de “agenţi” în fiecare ţară. O ţară este ca şi corpul uman şi fiecare entitate din cadrul ei – fie că este vorba de o companie, de guvern etc. este ca un organ uman. Fiecare are propria funcţie şi îşi îndeplineşte îndatoririle. Dacă agenţii diavolului se infiltrează într-o ţară, atunci este ca şi cum o conştiinţă străină înlocuiește sufletul uman – sau cu alte cuvinte, conştiinţa străină controlează direct corpul uman.

Dacă cineva încearcă să trezească o societate de sub controlul diavolului, sistemul va încerca să-i reziste prin toate mijloacele – de exemplu, prin utilizarea mijloacelor de informare în masă pentru a-şi discredita adversarii, prin a se angaja în atacuri personale, prin a folosi informaţii înşelătoare pentru a deruta publicul, prin orchestrarea de antagonisme, prin ignorarea decretelor guvernamentale, deturnarea resurselor pentru a sprijini opoziţia etc, astfel încât societatea să aibă parte de diviziuni şi lupte. Oponenţii au provocat chiar tulburări sociale în încercarea de a aţâţa membrii neinformaţi ai publicului împotriva celor care îndrăznesc să se confrunte cu diavolul. Mulţi oameni sunt atât fondatorii, cât şi victimele acestui sistem. Deşi s-ar putea să fi făcut lucruri rele, ei nu sunt cu adevărat duşmani ai omenirii.

Puterea politică poate fi utilizată pentru a crea realizări în beneficiul tuturor oamenilor prin controlul puterii de stat şi a celei private, accesul fără egal şi capacitatea de a mări resursele economice şi intervenţia pe plan intern şi în întreaga lume, după cum se doreşte. Pe de altă parte, utilizarea abuzivă a puterii politice poate duce la crime enorme. Scopul acestui capitol a fost acela de a dezvălui factorii comuni din spatele politicii actuale a lumii şi, astfel, de a-i ajuta pe oameni să facă distincţie între bine şi rău, să vadă complotările diavolului şi să readucă politica pe calea cea dreaptă.

Fostul preşedinte al SUA, Reagan, a spus odată: “Din când în când, am fost tentaţi să credem că societatea a devenit prea complexă pentru a fi condusă prin autoguvernare, că guvernarea de către un grup de elită este superioară guvernării de către, și, pentru popor. Ei bine, dacă niciunul dintre noi nu este capabil să se guverneze, atunci cine dintre noi are capacitatea de a guverna pe altcineva?”. [21] În mod similar, preşedintele Trump a spus:” În America, nu ne închinăm guvernului, ne închinăm lui Dumnezeu”. [22]

Autoritatea politică trebuie să se întoarcă pe calea cea bună, pe baza valorilor tradiţionale. Numai atunci când omenirea este binecuvântată de divinitate, ea va fi capabilă să se opună manipulării diavolului şi, astfel, să evite calea de înrobire şi distrugere. Numai revenind la tradiţiile şi la virtuţile omului stabilite de divinitate, omenirea va avea o cale de ieşire.

Capitolul 8 (I)

Capitolul 9 (I)

Referinţe

[1] Karl Marx şi Friedrich Engels, “Manifestul comunist“, trad. Samuel Moore în colaborare cu Friedrich Engels, Arhiva de Internet Marx / Engels, https://www.marxists.org/archive/marx/ works/1848/communist-manifesto/ch04.htm

[2] Vladimir Lenin, “Statul şi Revoluţia“, Capitolul I, Arhiva de Internet a lui Lenin, https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1917/staterev/ch01.htm

[3] David Horowitz, “Alinsky, Beck, Satan şi eu“, Discoverthenetworks.org, august 2009, http://www.discoverthenetworks.org/Articles/alinskybecksatanandmedh.html

[4] He Qinglian, “Simptomul nou al ţărilor democratice: Împărţirea între elite şi mase“, Voice of America, 5 iulie 2016.

[5] Mike McPhate, “După reducerea la tăcere a legiuitorului, mai multe vociferări“, California Today, 28 februarie 2017, https://www.nytimes.com/2017/02/28/us/california-today-janet-nguyen-ejection.html

[6] Jiang Linda, Liu Fei, “Candidatul californian: De ce am trecut de la din Partidul Democrat la Partidul Republican“, Epoch Times (ediţia chineză). 7 mai 2018, http://www.epochtimes.com/b5/18/5/7/n10367953.htm . Versiunea în limba engleză a unei porţiuni din comentariile sale iniţiale poate fi găsită aici: https://goo.gl/yJijbo

[7] Bill Dolan, “Judeţul respinge numărul mare de înregistrări invalide ale alegătorilor“, Northwest Indiana Times, 2 octombrie 2008, http://www.nwitimes.com/news/local/county-rejects-large-number-of-invalid-voter-registrations/article_6ecf9efd-c716-5872-a2ed-b3dbb95f965b.html

[8] “ACORN concediază mai mulţi oficiali pentru că au ajutat un proxenet și o prostituată în Biroul din Washington“, Fox News, 11 septembrie 2009, https://www.foxnews.com/story/acorn-fires-more-officials-for-helping-pimp-prostitute-in-washington-office

[9] Spencer S. Hsu, “Măsura de a lăsa noncetăţenii să voteze a eșuat, anunţă Colegiul Park“, Washington Post, 16 septembrie 2017, https://www.washingtonpost.com/local/md-politics/measure-to-let-noncitizens-vote-actually-failed-college-park-md-announces-with-considerable-embarrassment/2017/09/16/2f973582-9ae9-11e7-b569-3360011663b4_story.html?noredirect=on&utm_term=.4ef631370d69

[10] Mark Hendrickson, “Obiectivul lui Obama de distrugere a bogăţiei: Aplicarea efectului Curley la nivel naţional“, Forbes, 31 mai 2012,https://www.forbes.com/sites/markhendrickson/ 2012/05/31/president-obamas-wealth-destroying-goal-taking-the-curley-effect-nationwide/#793869d63d75

[11] Ibid.

[12] Alexis de Tocqueville, “Democraţia în America“, volumul 1, trad. Henry Reeve (New Rochelle, New York: Casa Arlington).

[13] AV Dicey, “Dicey privind creşterea colectivismului juridic în secolul XX“, Biblioteca online, https://oll.libertyfund.org/pages/dicey-on-the-rise-of-legal-collectivism-in-the-20thc

[14] Paul B. Skousen, “Socialistul Gol: Socialismul învăţat cu principiile saltului de 5000 de ani” (Izzard Ink), ediţia Kindle.

[15] “Jonas, 32 de ani, şi-a cusut propriul picior după ce a aşteptat în urgenţă“, 2010.Local.se, 3 august 2010, https://www.thelocal.se/20100803/28150

[16] De Tocqueville, Alexis, “Democraţia în America, Alexis De Tocqueville“, accesată la 3 iulie 2018, https://www.marxists.org/reference/archive/de-tocqueville/democracy-america/ch43.htm

[17] Alexandra Ma, “China construieşte o reţea extinsă de supraveghere civilă – cele 10 moduri în care ar putea să-şi hrănească sistemul ei de credit social“, “Business Insider, 29 aprilie 2018, https://www.businessinsider.com/how-china-is-watching-its-citizens-in-a-modern-surveillance-state-2018-4

[18] Gilliam Collinsworth Hamilton, “Sistemul de credit social al Chinei este sortit eşecului“, Financial Times, 16 noiembrie 2015, https://www.ft.com/content/6ba36896-75ad-356a-a768-47c53c652916

[19] Jonathan Martin şi Alexander Burns, “Democraţii slabiți se pleacă în faţa alegătorilor, optând pentru război total împotriva lui Trump“, New York Times, 23 februarie 2017, https:// https://www.nytimes.com/2017/02/23/us/democrats-dnc-chairman-trump-keith-ellison-tom-perez.html

[20] “Studiu arată că marea majoritate a americanilor cred că ţara este divizată din cauza valorilor şi politicii“, Associated Press-NORC, 1 august 2016, http://apnorc.org/PDFs/Divided1/Divided%20America%20%20AP-NORC%20poll%20press%20release%20%20FINAL.pdf

[21] Jonah Goldberg, “Populismul lui Trump nu este populismul lui Reagan“, National Review, 4 aprilie 2018, https://www.nationalreview.com/2018/04/donald-trumpr-ronald-reagan-populism-different/

[22] Paulina Firozi, “Trump: În America nu ne închinăm guvernului, ne închinăm lui Dumnezeu“, The Hill, 13 mai 2017, https://thehill.com/homenews/administration/333252-trump-in-america-we-dont-worship-government-we-worship-god