Capitolul 16 (II): Comunismul din spatele ecologismului

Cuprins

2. Mitul consensului privind schimbările climatice (continuare)

a. Oamenii de stiință nu se pun de acord cu privire la “consens”
b. De ce ecologiștii promovează scenariile catastrofale

3. Ecologismul: o altă formă a comunismului

a. Infiltrarea politică: construirea unui guvern mondial
b. Blamarea capitalismului
c. Suprimarea vocilor oponenților de către presă
d. Grupuri “civile” manipulate pentru Revoluția din Stradă
e. O nouă religie a antiumanismului

Concluzie: Pentru a scăpa de criza de mediu, Onorați Divinul și Restaurați Tradiția

Referințe

*****

2. Mitul consensului privind schimbările climatice (continuare)

a. Oamenii de stiință nu se pun de acord cu privire la “consens”

După cum am menționat mai devreme, oamenii de știință au opinii diferite cu privire la faptul că activitatea umană este principalul factor care afectează schimbările climatice, precum și modul în care schimbările climatice vor avea loc în viitor. Există multe motive pentru această gamă largă de opinii. În primul rând, schimbările climatice reprezintă un subiect foarte larg și complex, care implică multe domenii, precum astronomia, meteorologia, ecologia, fotochimia, spectroscopia, oceanografia și multe altele. Climatul implică multe subsisteme care interacționează, cum ar fi atmosfera pământului, hidrosfera, biosfera și litosfera. Există multe procese fizice, chimice și biologice care sunt departe de a fi înțelese pe deplin.

Privind istoria geologică, vedem că pământul nu a încetat niciodată să treacă prin schimbări climatice, inclusiv prin episoade frecvente ale încălzirii globale. Cu mai bine de 3.000 de ani în urmă, în timpul dinastiei Shang din China, Câmpia Centrală (parte a Câmpiei Nordului) era, odată, un mediu subtropical. Oamenii vânau elefanți, precum atestă multele înregistrări din manuscrisul oracolar al perioadei. Temperatura medie anuală este estimată ca fiind cu aproximativ 2 grade Celsius mai mare decât în ​​prezent. În timpul dinastiei Tang (626-907), a existat o altă perioadă de încălzire. Citricele puteau fi cultivate în palatul imperial din Chang’an, în nord-vestul Chinei de astăzi. [1] În Occident, europenii au început construcția catedralelor superbe în timpul unei perioade de încălzire medievală care a avut loc, aproximativ, între anii 950 la 1250. [2]

Potrivit înregistrărilor geologice, emisfera nordică a avut o încălzire rapidă cu aproximativ 11.270 de ani în urmă când, temperatura medie a crescut cu aproximativ 4°C în câțiva ani. O altă încălzire faimoasă a avut loc la sfârșitul perioadei Younger-Dryas, cu aproximativ 11.550 de ani în urmă, când temperatura a crescut decenii întregi cu 10°C. [3] Cauzele acestor schimbări climatice sunt încă un subiect de dezbatere pentru oamenii de știință.

În mod firesc, dacă nu putem explica motivele schimbărilor climatice din trecut, atunci avem de asemenea dificultăți să explicăm cauzele schimbărilor climatice din timpurile moderne. Cauzele istorice ale schimbărilor climatice din trecut ar putea avea impact, încă. Mulți oameni de știință cred că ar trebui să tratăm problema cu modestie și să fim dispuși să admitem limitele cunoștințelor noastre.

Renumitul cercetător Dr. Freeman Dyson, membru al Academiei Naționale de Științe a Statelor Unite și membru al Societății Regale, consideră că știința modernă nu înțelege schimbările climatice:

„Cea mai discutabilă dintre aceste convingeri este ideea că știința schimbărilor climatice este rezolvată și înțeleasă. Cea mai mare dintre schimbările climatice a avut loc în perioada glaciară, care a acoperit jumătate din America de Nord și Europa cu straturi de gheață cu grosimea de un kilometru. Perioade glaciare s-au înregistrat în mod repetat în trecut și suntem pe cale să înregistrăm încă una. O nouă eră glaciară ar fi un dezastru cu mult mai mare decât orice altă temere de încălzire a climei. Există multe teorii despre perioada glaciară, dar nicio înțelegere reală. Atâta timp cât nu o înțelegem, nu înțelegem nici schimbările climatice. [4]

Datorită complexității problemelor climatice, este imposibilă efectuarea experimentelor și verificarea teoriilor în condiții controlate, de laborator. Oamenii de știință care studiază climatologia se bazează, acum, pe modele climatice digitale.

Dovezile cheie furnizate de raportul GISC, care concluzionează că oamenii reprezintă principala cauză a încălzirii globale, provin din simulările schimbărilor climatice. Speculația despre cât de mult va crește temperatura la sfârșitul secolului al XXI-lea este și ea rezultatul unor astfel de simulări. Consecințele catastrofale care se preconizează, ca rezultat al schimbărilor climatice, se bazează și pe speculații care utilizează modelele computerizate.

Dar aceste modele vin cu propriile lor limitări și mulți oameni de știință au dubii cu privire la fiabilitatea lor. Profesorul Judith Curry consideră că factorii naturali care nu sunt luați în considerare în modelarea schimbărilor climatice joacă un rol major. [5] Într-un articol publicat în Buletinul Societății Americane de Meteorologie, ea a notat că GISC a ignorat, în mare măsură, incertitudinea calculelor modelului. [6]

Fie din cauza lipsei de înțelegere a proceselor cheie în schimbările climatice, fie din cauza lipsei puterii de calcul, unele fapte nu pot fi reprezentate realist în modelele climatice. Cercetătorii adoptă parametrizarea, care simplifică modelul prin utilizarea datelor incomplete pentru procese precum formarea norilor (inclusiv interacțiunea lor cu vaporii de apă), procesele de precipitare, interacțiunile dintre nori și radiația solară și procesele chimice și fizice ale aerosolilor (particule mici solide sau lichide din atmosferă) și altele asemenea. [7] Toate acestea introduc o incertitudine semnificativă în model.

Vaporii de apă sunt cele mai abundente și importante gaze cu efect de seră din atmosferă, dar deoarece variază foarte mult în funcție de perioadă și localizare, incertitudinea corespunzătoare este, de asemenea, mare. [8] La altitudini diferite, efectul de seră al vaporilor de apă variază, iar eroarea de măsurare prin satelit a distribuției verticale a vaporilor de apă poate fi de până la 15% – 40%. [9]

Norii de la altitudini mai joase au un puternic efect de răcire, cauzat de reflectarea luminii solare, iar norii cirrus semi-transparenți de la altitudini mai mari au un efect de încălzire. Unii aerosoli, precum aerosolii vulcanici, blochează lumina soarelui și induc răcirea, în timp ce alții, cum ar fi particulele de funingine, absorb radiațiile și creează încălzire. Între timp, aerosolii pot influența caracteristicile chimice ale norilor, prin reacțiile chimice pe care le determină, cauzând răcirea indirectă. Distribuția spațială și geografică a aerosolilor și a norilor și a proprietăților optice diferă foarte mult pe suprafața întregii planete. Alți factori afectează, de asemenea, schimbările în albedo (reflexia solară a pământului), cum ar fi creșterea și moartea vegetației terestre.

Datorită lipsei unor date observaționale suficiente sau a unei înțelegeri insuficiente a oamenilor de știință în prezent, aceste procese importante conduc la un grad mare de libertate (adică arbitrar) în parametrizarea modelelor climatice, ceea ce le mărește incertitudinea. Aceste incertitudini creează o mare parte a scepticismului care înconjoară valabilitatea modelelor. De exemplu, gazele cu efect de seră, precum dioxidul de carbon, conferă pământului o forță directă de radiație de aproximativ 2,5 wați pe metru pătrat [10], în timp ce pământul primește aproximativ 1,366 wați [11] de energie solară radiată pe metru pătrat. Cele două, modificate cu o miime în albedo, cauzate de incertitudinea în modelarea norului sau a activității aerosolului, sunt suficiente pentru a reconsidera efectul gazelor cu efect de seră.

Cercetătorul Willie Soon de la Universitatea Harvard, și alții asemenea lui, consideră că modelele climatice nu sunt potrivite pentru speculații cu privire la schimbările climatice viitoare. [12] Fizicianul Freeman Dyson, de la Princeton, a numit parametrizarea în model un “factor fudge” (un factor arbitrar nespecificat – n.t.), deoarece acești parametri pot fi ajustați artificial. El crede că putem învăța din model, dar nu putem să-l folosim pentru a prezice: “Atunci aveți o formulă. … Dar dacă o folosiți pentru un climat diferit, atunci când aveți de două ori mai mult dioxid de carbon, nu există nicio garanție că este corect. Nu există nicio modalitate de a o testa. “[13] Dr. Dyson a criticat, de asemenea, GISC pentru ignorarea, în mare parte, a rolului soarelui în sistemul climatic. El crede că soarele, nu omul, este principalul determinant al schimbărilor climatice.

Începând cu anul 2002, omul de știință israelian Nir J. Shaviv a scris o serie de lucrări care susțin că, pe baza corelației dintre gradul de acoperire a norului observat de sateliți și cantitatea de radiații cosmice, epocile glaciare ale Pământului au fost legate de razele cosmice. El a concluzionat că, acestea din urmă, au dus la schimbările climatice și că, schimbările radiațiilor solare au avut același rol (dacă nu chiar mai mare) ca activitățile umane, în creșterea temperaturilor medii globale în secolul al XX-lea. El crede că gazele cu efect de seră produse de om joacă un rol mai mic în încălzirea globală decât se crede în general. [14]

Există unele schimbări interne în climat care, încă nu sunt pe deplin înțelese și, astfel, sfidează reprezentarea corectă în modelele climatice digitale. Modelele climatice existente nu pot descrie corect fenomenul El Niño, cu atât mai puțin să prezică acest fenomen. [15] De la temperaturile cele mai înalte din Holocen, ce au avut loc cu 7.000 – 9.000 de ani în urmă, temperatura globală a scăzut cu 0,5°C -1°C, dar calculele modelului arată că acesta a crescut cu 0,5-1°C în ultimii 11.000 ani. Faptul că conținutul de dioxid de carbon a crescut în ultimii 6.000 – 7.000 de ani arată că modelul este sensibil doar la efectele de încălzire ale gazelor cu efect de seră. [16] În general, printre diferiții factori care afectează schimbările climatice, modelele pot reflecta doar efectele încălzirii cauzate de gazele cu efect de seră, în timp ce răcirea cauzată de alți factori nu este reflectată cu exactitate.

În plus, creșterea temperaturii între 1998 și 2013 a fost aproape nulă. Hans von Storch, om de știință și profesor universitar, la Universitatea din Hamburg, a declarat în 2013: “Ne confruntăm cu un puzzle. Emisiile recente de CO2 au crescut, de fapt, chiar mai abrupt decât ne-am temut. Ca urmare, potrivit celor mai multe modele climatice, ar fi trebuit să vedem că, în ultimii 10 ani, temperatura a crescut cu aproximativ 0,25 grade Celsius (0,45°F). Asta nu s-a întâmplat. De fapt, creșterea in ultimii 15 ani a fost de numai 0.06°C (0.11 °F) – o valoare foarte aproape de zero”. Storch consideră că acest lucru înseamnă că modelul probabil a supraestimat rolul dioxidului de carbon sau a subestimat impactul schimbărilor naturale asupra climei. [17]

Există, de asemenea, diferențe între oamenii de știință cu privire la modul de analizare a proceselor interne ale sistemului climatic. Dr. Richard Lindzen, membru al Academiei Americane de Științe, menționat în prima partea a capitolului, consideră că există un mecanism de autoreglare în sistemul climatic care reduce foarte mult efectele gazelor cu efect de seră în incălzirea globală. El a scris în lucrarea sa din 2001 că, potrivit observațiilor, efectul norilor cirrus tropicali de mare altitudine (care permite trecerea luminii soarelui, dar blochează razele infraroșii emise de la suprafață și care au efect de seră) sunt corelate negativ cu temperatura suprafeței marine; când crește temperatura, masa norului scade. Acest lucru permite suprafeței pământului să disipeze căldura în spațiul exterior fără a fi împiedicată de radiația infraroșie. Acest mecanism de autoreglare este comparat cu irisul ochiului uman (care se adaptează în funcție de expunerea la lumină) și compensează, în mare măsură, efectul de seră. [18] Teoria lui Linden reprezintă încă o chestiune ce trebuie dezbatută.

Fostul om de știință NASA, Roy Spencer de la Universitatea din Alabama, a rezumat observatiile făcute prin satelit si a prezentat perspective diferite în rolul masei norului. El a subliniat că modelul climatic existent tratează formarea și disiparea norilor ca pe o funcție a schimbărilor de temperatură, însă situația reală este exact opusă: schimbarea volumului norului provoacă schimbări de temperatură, ceea ce conduce la concluzia că efectul încălzirii gazelor cu efect de seră este cu mult mai mic decât cel prezis de modelul climatic existent. [19]

Oamenii de știință au opinii diferite cu privire la modul în care sunt interpretate datele meteorologice observate și fiabilitatea datelor. Dr. John Christy, directorul Centrului de Cercetare pentru Sistemele Pământului din cadrul Universității din Alabama, este unul dintre cei mai importanți autori ai GISC. El a analizat perturbarea rezervoarelor de gaze de suprafață urbane (straturi atmosferice de graniță) din apropierea observatorului meteorologic, prin extinderea urbană și dezvoltarea suprafeței (cum ar fi activitățile agricole). Se crede că creșterea activității umane a dus la creșterea temperaturii suprafeței terestre.

Înregistrările din ultima sută de ani care urmăresc creșterea temperaturii suprafeței terestre au arătat că temperatura minimă din timpul nopții crește mai repede decât temperatura maximă din timpul zilei. Christy crede că extinderea activității umane pe pamânt poate explica acest fenomen, mai degrabă decât creșterea gazelor cu efect de seră. [20]

Există, de asemenea, controverse în rândul oamenilor de știință cu privire la efectele încălzirii. De exemplu, David Russell Legates, director al Centrului pentru Studii Climatice de la Universitatea din Delaware, a depus mărturie în 2014 în Senatul SUA, spunând: “Concluzia mea, generală, este că secetele din Statele Unite sunt mai frecvente și mai intense în perioadele mai reci. Astfel, înregistrările istorice nu justifică afirmația că încălzirea globală este de natură să afecteze în mod negativ activitățile agricole”.[21]

Dr. William Happer, fost vice-cancelar al Universității Princeton, a mărturisit în Senatul SUA că nivelul actual al dioxidului de carbon este la un nivel istoric scăzut și că nivelurile mai ridicate ale dioxidului de carbon vor aduce beneficii plantelor și culturilor agricole – fapt ignorat de GISC. Dr. Happer a fost fondatorul modelului climatic pe când era șeful Biroului de Cercetare al Energiei al Departamentului de Energie, în anii 1990. El consideră că creșterea temperaturii, prevăzută de modelele climatice existente, este cu mult mai mare decât cea observată, deoarece modelul supraestimează volatilitatea sistemului climatic. [22]

d. De ce ecologiștii promovează scenariile catastrofale

Un om de știință proeminent de la GISC a spus: “Dacă vrem o bună politică de mediu în viitor, va trebui să avem un dezastru. Este ca siguranța în transportul public. Singurul mod în care oamenii vor acționa este dacă a avut loc un accident”. [23] Deși mai târziu a explicat că nu susține falsificarea datelor, mesajul său era clar: dezastrul este principalul motor al acțiunii și elaborării politicilor.

Legarea încălzirii globale de cazurile de vreme extremă a devenit o metodă populară pentru a exagera severitatea problemelor climatice. Au apărut, de asemenea, continuu, ipoteze științifice care sunt de acord cu tendința populară. La începutul anului 2014, America de Nord a experimentat o iarnă extrem de rece.

Potrivit unei teorii, iernile aspre sunt cauzate de încălzirea globală care a dus la topirea gheții la Polul Nord, care, la rândul său, a modificat curenții de aer. Ca urmare, masa extremă de aer rece de la Polul Nord a fost mutată spre sud, creând mai frecvent o vreme rece spre sud. O astfel de ipoteză contra-intuitivă a fost susținută de mass-media și de ecologiști: Potrivit acestora chiar și vremea rece extremă este cauzată de încălzirea globală, susțin ei. De fapt, înregistrările meteorologice pe termen lung arată că fenomenul de vreme rece extremă din America de Nord mai degrabă a scăzut decât a crescut.

În 2014, cinci meteorologi proeminenți au publicat o scrisoare comună în revista Science pentru a ilustra acest fapt. Ei au afirmat că la începutul anilor ’60, la sfârșitul anilor ’70 (mai ales 1977) și 1983, când stratul de gheață de la Polul Nord era cu mult mai gros și mai lat decât este acum, vremea rece era cu mult mai severă decât în ​​2014. În mod sigur, în ultimii 50 – 100 de ani, evenimentele de vreme extrem de rece au scăzut. [24]

John Wallace, profesor de științe atmosferice, a declarat: “Stabilirea unei legături între evenimentele meteorologice extreme și schimbările climatice nu este la fel de ușoară precum ar părea. Puterea inferenței statistice este limitată de dimensiunea eșantionului. … Chiar și atunci când legătura este semnificativă din punct de vedere statistic, ca și în cazul valurilor de căldură, cu cât este mai mare evenimentul, cu atât mai mică este contribuția relativă a încălzirii globale la anomalia observată. … Limitările impuse de dimensiunea eșantionului nu ar fi o problemă atât de gravă dacă mecanismele care corelează fenomenele climatice extreme cu schimbările climatice ar fi fost bine înțelese, dar, din nefericire, ele nu sunt. “[25]

În noiembrie 2017, Steve Koonin, subsecretar pentru știință al Departamentului de Energie al SUA, a publicat un articol de opinie în The Wall Street Journal intitulat “Un nou raport înșelător despre climă”. El a criticat Raportul Special al Climatologiei, al guvernului SUA, pentru că, prin prezentarea în mod eronat a creșterii nivelului mării, a întărit mentalitatea legată de dezastre. [26]

Raportul Special al Climatologiei a declarat că, începând cu anul 1993, nivelul mării a crescut de două ori mai mult decât nivelul înregistrat în restul secolului al XX-lea. Dar raportul a ignorat faptul că viteza recentă de creștere a nivelului mării a fost comparabilă cu cea a secolului XX, când activitatea umană a avut un impact redus asupra mediului. Aceasta este înșelare prin omisiune. Rezumatul executiv al raportului a spus că, de la mijlocul anilor ’60, valurile de căldură din Statele Unite au devenit mai frecvente. Cu toate acestea, datele îngropate adânc în raport au arătat că frecvența valurilor de căldură actuale nu a fost mai mare decât cea din anii 1900.

Tactici alarmiste asemănătoare au apărut și în Raportul Național privind Evaluarea Climatică din 2014 al guvernului SUA, care a subliniat intensitatea crescută a uraganelor după 1980, dar a ignorat înregistrările păstrate pe perioade mai lungi de timp. Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (ANOA) a declarat recent că nu a putut găsi dovezi privind vreun impact al activității umane asupra severității uraganelor. [27]

De fapt, valurile de căldură au apărut cel mai frecvent în anii ’30, nu în secolul al XXI-lea. Indicele valurilor de căldură ale Agenției pentru Protecția Mediului din SUA arată că patru ani în anii ’30 au avut un indice anual de valuri de căldură de 0,45, în timp ce cel mai fierbinte an al secolului XXI are un indice de aproximativ 0,3. [28] Emisiile de gaze cu efect de seră în anii ’30 erau doar 10% din cele ale secolului XXI. [29]

Profesorul Mike Hulme, directorul Centrului Tyndall al Regatului Unit al Marii Britanii, a declarat: “În ultimii ani, în această țară a fost construit un nou fenomen de mediu – fenomenul schimbărilor climatice ‘catastrofale’.”

Se pare că simpla “schimbare a climei” nu va fi suficient de rea, așa că acum trebuie să fie “catastrofală” pentru a fi demnă de atenție. … De ce nu sunt doar militanți, ci și politicieni și oameni de știință de asemenea, care confundă în mod deschis limbajul fricii, terorii și dezastrului cu realitatea fizică observabilă a schimbărilor climatice, ignorând în mod activ restricțiile atente care înconjoară previziunile științei?” [30]

Stephen H. Schneider a fost un avocat al “consensului” privind teoria climatică și autorul și coordonatorul principal al celui de-al treilea raport de evaluare al Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (GISC) în cadrul Grupului de lucru II. Adresând preocupările lui Hulme, el a recunoscut: “Trebuie să obținem un sprijin larg pentru a capta imaginația publicului. Asta, desigur, implică obținerea unei acoperiri mediatice extensive. Așa că trebuie să oferim scenarii înfricoșătoare, să facem declarații simplificate și dramatice și să nu menționăm îndoielile pe care le putem avea”. El a crezut că oamenii de știință trebuie să aleagă între ”a fi eficienți și a fi cinstiți”, deși a adăugat că dorea să le aibă pe amândouă. [31]

Criza climatică a fost promovată masiv. În spatele ei sunt forțe sinistre care nu numai că intenționează să deschidă calea pentru un guvern global, ci și să distrugă etica cercetării în comunitatea științifică. Climatologia este o specialitate care are doar câteva decenii de istorie. Cu toate acestea, ipotezele legate de încălzirea globală au fost luate prematur ca fiind realitate. Mass-media a menținut încălzirea globală pe prima pagină pentru a acoperi inexactitățile din știința care stă la baza acesteia. Guvernele investesc fonduri în cercetarea ipotezei privind încălzirea globală în timp ce marginalizează alte constatări. În procesul de stabilire și consolidare a “consensului” și de întărire a acestuia, este dezvăluită natura de luptă și ură a comunismului.

În timp ce oamenii de știință construiesc “consens”, mass-media și politicienii etichetează “consensul” schimbărilor climatice catastrofale ca fiind “dovedit științific” și l-au răspândit în întreaga lume ca pe o doctrină inaccesibilă. Gândirea la această chestiune a fost uniformizată pe scară largă și a plantat noțiuni întortocheate despre bine și rău în mintea oamenilor.

Achitarea în cazul crimelor eco-teroriste menționate mai devreme, comise de Greenpeace în Marea Britanie, s-a bazat exact pe presupusul consens că gazele cu efect de seră provoacă o catastrofă climatică. Multitudinea de reglementări și politici bazate pe această doctrină înseamnă aruncarea lumii în haos. Distrugerea lumii vechi prin orice mijloace este o strategie de bază a comunismului. Toate aceste măsuri sunt menite să deschidă calea către o soluție falsă – un guvern global – către o criză fabricată pentru scopul pretențios de salvare a pământului și a omenirii.

3. Ecologismul: o altă formă a comunismului

În ultimele decenii, cu forțele comuniste în retragere, și cu problemele politice și economice ale regimurilor comuniste expuse, comunismul s-a legat de ecologism pentru a-și continua agenda.

a. Infiltrarea politică: construirea unui guvern mondial

O metodă importantă pe care comunismul o folosește pentru a stabili controlul este de a folosi guvernul pentru a priva oamenii de proprietatea și libertatea lor și de a extinde infinit puterea statului. O astfel de metodă este dificil de pus în practică în lumea occidentală democratică. Ecologismul, totuși, oferă comunismului o armă magică. Oamenii sunt privați de drepturile lor în numele “protecției mediului”.

În primul rând, ideologiile ecologiste sunt folosite pentru redistribuirea bogăției. În mod tradițional, statele comuniste au realocat averea prin revoluție. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, această abordare a devenit din ce în ce mai dificilă. Prin urmare, ecologiștii au adoptat strategii indirecte, forțând oamenii să renunțe liniștiți la libertatea și proprietatea lor, în numele prevenirii tragediei de mediu. Grupul Prietenii Pământului afirmă: “Un răspuns la schimbările climatice trebuie să aibă în centrul său o redistribuire a bogăției și a resurselor.” [32] Mayer Hillman, un gânditor ecologist de top a spus că “raționalizarea este singura modalitate de a preveni schimbările climatice “, și “raționalizarea carbonului trebuie să fie impusă oamenilor indiferent dacă le place sau nu”, deoarece” democrația este un obiectiv mai puțin important decât salvarea planetei de la distugerea vieții, a sfârșitului vieții pe ea”.[33]

În “lupta” împotriva schimbărilor climatice, Marea Britanie a fost prima care a fluturat conceptul de cupoane individuale de rații de carbon. Un om de știință britanic a considerat acest lucru drept “introducerea unei a doua valute, având aceiași beneficiari – redistribuirea averii prin faptul că trebuie să cumpere credite de carbon de la o persoană mai puțin înstărită.” [34]

Cei care au trăit în Uniunea Sovietică sau China comunistă pot vedea cu ușurință acest tip de raționalizare a carbonului ca pe o altă metodă de construire a unui sistem totalitar. În China, cupoanele alimentare au fost folosite odată pentru cumpărarea produselor esențiale, precum ulei de gătit, cereale și țesături. Prin raționalizarea alimentelor, pe de o parte, averea a fost redistribuită; pe de altă parte, guvernul central a primit un control suprem asupra bogăției și libertății.

Ideologiile ecologiste sunt de asemenea folosite pentru a reduce libertatea individuală. În țările din Occident, care se mândresc cu o tradiție a libertății personale, este extrem de greu ca oamenii să renunțe automat la drepturile lor și să accepte numeroase limitări în viața privată. Pentru a forța oamenii să renunțe la libertatea și drepturile lor, o catastrofă imaginară de mediu a devenit un mijloc convenabil. “Încălzirea globală” și “ultimele zile de pe Pământ” au devenit cele mai bune sloganuri pentru ecologiști. Coaliția Carbon Sense din Australia a oferit următoarea compilație de propuneri pentru a forța oamenii să își modifice comportamentul în numele soluționării încălzirii globale:

• Interzicerea becurilor incandescente
• Interzicerea apei îmbuteliate
• Interzicerea autoturismelor particulare din anumite zone
• Interzicerea televizoarelor cu plasmă
• Interzicerea noilor aeroporturi
• Interzicerea extensiilor aeroporturilor existente
• Interzicerea modului de așteptare (standby) la aparatele casnice
• Interzicerea energiei electrice pe bază de cărbune
• Interzicerea sistemelor de apă caldă menajeră
• Interzicerea vacanței cu mașina
• Interzicerea weekend-urilor de trei zile
• Taxe pentru bebeluși
• Taxe pentru mașini mari
• Taxarea parcărilor de la supermarket
• Taxarea gunoiului
• Impozitarea celei de-a doua case
• Impozitarea celei de-a doua mașini
• Impozitarea zborurilor cu avionul în vacanță
• Impozitarea electricității pentru a subvenționa energia solară
• Impozitarea saloanelor pentru mașini mari
• Taxarea ecologică a vehiculelor care intră în orașe
• Solicitarea permisiunii de a vă conduce mașina dincolo de limitele orașului
• Limitarea opțiunilor la aparate electrocasnice
• Distribuirea creditelor de carbon pentru fiecare persoană
• Dictarea standardelor de eficiență a consumului de combustibil
• Investigarea a cum să se reducă producția de metan de către elanii Norvegiei
• Ștergerea liniilor de demarcare pe drumuri pentru a face conducătorii auto să meargă mai atent [35]

În al treilea rând, ecologismul poate fi folosit și este folosit pentru a extinde dimensiunea și autoritatea marelui guvern. Diverse țări occidentale nu numai că dispun de agenții uriașe de protecție a mediului, ci folosesc mediul ca pe o scuză pentru a înființa noi agenții guvernamentale și pentru a extinde autoritatea agențiilor existente. Toate agențiile au tendința birocratică de auto-conservare și expansiune, iar agențiile de mediu nu fac excepție. Ele abuzează de puterea aflată în mâinile lor pentru a răspândi povestea catastrofei ecologice publicului larg, pentru a obține mai multă finanțare și pentru a-și asigura pozițiile în cadrul structurii guvernamentale. În final, cei care plătesc prețul sunt contribuabilii.

Orașul San Francisco a creat o poziție de șef al climatului orașului cu un salariu anual de 160.000 de dolari. Cel mai sărac cartier din Londra (Tower Hamlets) are 58 de poziții oficiale legate de schimbările climatice. [36] Logica este aceeași ca și în cazul universităților și companiilor care au ofițeri obligatorii de “diversitate”.

Ecologismul poate fi folosit pentru a sugera că democrația este depășită și impune stabilirea unui guvern totalitar sau chiar global. Ecologiștii susțin că democratia nu poate face față viitoarei crize de mediu. În schimb, pentru a depăși provocările viitoare, trebuie să adoptăm forme guvernamentale totalitare sau autoritare, sau cel puțin unele aspecte ale acestora. [37]

Autoarea Janet Biehl a rezumat cu exactitate acest tip de mentalitate, arătând că este nevoie de o “ecodictatură”, [38] având motivul evident că nici o societate liberă nu ar face ceea ce cere agenda ecologică.

Paul Ehrlich, unul dintre fondatorii ecologiei, a scris în cartea “Cum să fii un supraviețuitor: un plan de salvare a Navei Pământ”:

“1. Controlul populației trebuie introdus atât în ​​țările dezvoltate, cât și în țările subdezvoltate;

2. Țările supra-dezvoltate trebuie să fie ne-dezvoltate;

3. Țările subdezvoltate trebuie să fie semi-dezvoltate;

4. Trebuie stabilite proceduri pentru monitorizarea și reglementarea sistemului mondial într-un efort continuu de a menține un echilibru optim între populație, resurse și mediu”.[39]

În practică, cu excepția unui guvern global totalitar, niciun guvern sau organizație nu ar putea acumula această autoritate. În realitate, acest lucru înseamnă utilizarea mediului în sprijinul unui guvern global totalitar.

În cele din urmă, programul ecologist sugerează că sistemul comunist este superior și glorifică totalitarismul comunist. Deoarece creșterea populației duce la un consum mai mare de resurse, mai multe emisii de carbon și mai multe deșeuri, ecologiștii susțin controlul populației sau chiar reducerea populației. Acest lucru i-a determinat pe mulți ecologiști occidentali să promoveze controlul populației Partidului Comunist Chinez (PCC).

Reuters a estimat într-un raport că, din cauza politicii unui singur copil implementată în anii 1980, regimul PCC a reușit să își limiteze populația la 1,3 miliarde de locuitori; fără limitare, populația chineză ar fi ajuns la 1,6 miliarde. Autorul raportului a menționat că politica PCC a avut efectul secundar de a contribui la reducerea emisiilor de carbon la nivel mondial. Ceea ce a ignorat a fost ștergerea de pe pământ a sutelor de milioane de vieți și marea suferință a familiilor afectate.

Una dintre cele mai mari probleme care afectează mediul este poluarea, inclusiv cea a aerului și a apei. Modelul economic al PCC consumă energie într-un ritm uriaș, ceea ce face din China cel mai mare poluator din lume, cu cea mai gravă poluare a aerului și o poluare severă a apei. Din majoritatea râurilor din China nu se mai poate bea apă în siguranță. Furtunile de praf din China ajung peste mare până în Coreea și Japonia, chiar trecând Oceanul Pacific spre coasta americană de vest.

În mod logic, adevărații ecologiști ar trebui să facă din China comunistă țelul principal al criticilor lor, dar curios, mulți ecologiști laudă PCC-ul, și chiar îl privesc ca pe o speranță pentru protecția mediului. Site-ul de știri al Partidului Comunist din SUA, World of People, a raportat pe larg despre știrile despre mediu. Tema principală a rapoartelor sale este că politica de mediu a administrației Trump va distruge țara și chiar lumea, în timp ce PCC este forța pentru mântuirea sa. [40]

Fostul președinte al Republicii Cehe, economistul Václav Klaus, a scris în cartea “Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea?: “Ecologia este o mișcare care intenționează să schimbe radical lumea, indiferent de consecințele acesteia (cu prețul vieții umane și restricții severe asupra libertății individuale). Ea intenționează să schimbe omenirea, comportamentul uman, structura societății, sistemul valorilor – pur și simplu totul! “[41]

Klaus consideră că atitudinea ecologiștilor față de natură este analogă abordării marxiste a economiei: “Obiectivul în ambele cazuri este înlocuirea evoluției spontane libere a lumii (și a omenirii) cu potențialul optim, central sau – folosind adjectivul la modă astăzi – planificarea globală a dezvoltării mondiale. Ca și în cazul comunismului, această abordare este utopică și ar duce la rezultate complet diferite de cele intenționate. Ca și alte utopii, aceasta nu se poate materializa niciodată și eforturile de a se materializa nu pot fi realizate decât prin restricții de libertate, prin dictatura unei mici minorități elitiste asupra majorității copleșitoare”.

“Această ideologie predică Pământul și natura și sub sloganurile protecției lor – la fel ca vechii marxiști – vrea să înlocuiască evoluția liberă și spontană a omenirii printr-un fel de planificare centrală (acum globală) a întregii lumi”. [43]

Din aceste motive, Klaus se opune ferm încercărilor de a folosi cauza protecției mediului pentru a construi un guvern național sau global pentru a subjuga publicul larg.

b. Blamarea capitalismului

Unul dintre obiectivele comunismului este de a răsturna capitalismul. Ecologismul tratează capitalismul ca pe un inamic natural al mediului, deci are același inamic comun cu comunismul. Când comunismul a suferit obstacole în mișcările muncitorilor din țările occidentale dezvoltate, el și-a schimbat uneltele și a deturnat cauza ecologistă. Activismul normal pentru protecția mediului s-a transformat într-un activism care vizează lichidarea capitalismului.

Doctrina comunistă a descris inițial o utopie, un “paradis pe pământ”, pentru a incita oamenii săraci să se răzvrătească și să răstoarne sistemul social existent. Sub acoperirea ecologismului, comunismul a adoptat o abordare similară, însă viziunea pe care a descris-o este exact opusul: în locul utopiei minunate a muncitorilor este în schimb o distopie înspăimântătoare, o viziune a unui “iad pe pământ”. Conform acestui scenariu, într-o sută de ani, supraviețuirea umanității va fi în pericol din cauza încălzirii globale, a alunecărilor de teren, a tsunami-urilor, a secetei, a inundațiilor și a valurilor de căldură.

Recruții țintă ai acestei mișcări nu sunt cei săraci, ci mai degrabă cei bogați, de la care se așteaptă să renunțe la stilul lor de viață actual. Însă este necesară intervenția guvernului pentru a forța oamenii să renunțe la viața lor de confort și comoditate. Un guvern nu este în mod evident suficient, așa că este nevoie de un ONU abilitat să facă asta sau de un alt guvern global. În cazul în care mișcarea nu este în măsură să înceapă, viziunea unei crize ecologice iminente ar putea fi jucată mai departe, dând naștere panicii și temerilor necesare pentru a influența publicul și ca guvernele să accepte implementarea forțată a politicilor de mediu și, în acest fel, scopul de a distruge capitalismul și de a impune comunismul.

Bazat pe doctrinele originale ale comunismului, după ce acesta a dobândit puterea, primul pas este acela să deposedeze bogații cu scopul presupus al redistribuirii averii acestora celor săraci. În realitate, săracii rămân săraci, în timp ce toată bogăția ajunge în mâinile oficialilor corupți. Al doilea pas presupune înființarea unei economii controlate de stat și abolirea proprietății private. Acest lucru distruge economia națională și-i constrânge pe toți la o viață plină de greutăți.

Să ne uităm la obiectivele ecologismului. În primul rând, solicită țărilor bogate să acorde ajutoare țărilor mai sărace, adică să redistribuie averea la scară globală. În realitate, țările sărace rămân sărace, deoarece banii destinați dezvoltării lor sfârșesc, de obicei, în mâinile oficialilor corupți ai acestor țări.

În al doilea rând, ecologismul susține extinderea guvernării și înlocuirea mecanismelor pieței cu economia controlată, folosind tot felul de politici draconice de mediu pentru a împiedica funcționarea normală a capitalismului, forțând întreprinderile să se închidă sau să se mute în străinătate, falimentând astfel economia țării. Prin aceste metode orientate spre piață, mișcarea ecologistă încearcă să distrugă capitalismul. În acest sens, ecologia are o asemănare distinctă cu doctrinele comunismului clasic. Pentru a o spune direct, ecologismul este doar un comunism cu alt nume, care face deja ravagii în lume.

Obiectivul ecologismului este acela de a răspândi teama de dezastru în viitor și prin această frică de a ține ostatici publicul și guvernele. Dar, printre cei care promovează în mod activ această panică a sfârşitul lumii, mulți au un stil de viață luxos, folosesc o mulțime de energie și lasă o amprentă mare de carbon. În mod evident, ei nu cred că dezastrul este iminent.

Pentru a face uz de mentalitatea de criză, folosind în special “dușmanul comun” al “încălzirii globale” și pentru a uni diferite forțe care să se opună capitalismului, pentru ecologiști a devenit imperativ să sublinieze și să exagereze natura presupusei crize.

Cea mai simplă cale este aceea de a crea o teamă uriașă, de masă, relativă la utilizarea celei mai ieftine surse de energie, adică combustibili fosili – cărbune, petrol, gaze naturale – și, de asemenea, a energiei nucleare. În urmă cu câteva decenii ecologiștii au reușit să-i facă pe oameni să se teamă de energia nucleară și acum încearcă să-i facă să se teamă de utilizarea combustibililor fosili, susținând că folosirea combustibililor fosili duc la încălzirea globală catastrofală.

Reglementările draconice de mediu au devenit instrumente importante de combatere a capitalismului, mai ales a economiilor capitaliste, și au devenit cunoscute ca “ucigași de locuri de muncă“. Programele de stimulare “verde”, programele de energie curată, noile reglementări privind centralele electrice, reglementările mai stricte privind vehiculele, Acordul de la Paris etc, sunt toate promovate sub sloganul prevenirii încălzirii globale.

Cu toate acestea, în realitate, climatologia nu a ajuns la concluzia că încălzirea globală este cauzată de activitatea umană sau că încălzirea globală va duce cu siguranță la dezastru. Iar dacă în spatele schimbărilor climatice se află cauze naturale, atunci înseamnă că toate aceste politici guvernamentale servesc numai la împiedicarea dezvoltării economice, fără a aduce beneficii umanității.

Sub influența ecologismului, oamenii ridică orbește limitele standardelor de emisii pentru autovehicule și interzic diferite substanțe și substanțe chimice fără nici o bază științifică. Acest lucru înseamnă în mod natural costuri de producție mai mari și profituri mai mici, urmate de o creștere a șomajului și de externalizare a industriei către țările în curs de dezvoltare, unde costurile sunt mai mici. Chiar și susținătorii protecției mediului trebuie să admită faptul că ridicarea eficienței consumului de combustibil al tuturor autoturismelor la 23,16 km pe litru până în 2025 ar putea reduce magnitudinea încălzirii globale cu doar 0,02 C până în 2100. [44] Acest lucru nu ar face practic nimic pentru a ajuta la reducerea încălzirii globale. Diverse restricții de eficacitate dubioasă au luat locurile de muncă a milioane de angajați și au dat o lovitură puternică industriei prelucrătoare, facultăților de cercetare, energiei inovatoare și competitivității internaționale în țările occidentale.

Industriile care provin din necesitățile de protecție a mediului sunt în principal susținute de subvențiile guvernamentale și nu respectă cererea pieței. Este nepractică aducerea produselor lor în producția de masă înainte de a realiza progrese reale de cercetare. Aceste companii “verzi” abia dacă pot să rămână pe piață, și cu atât mai puțin să stimuleze piața muncii. Odată cu globalizarea, multe companii se mută în străinătate, provocând pierderi pentru țările lor de origine.

Susținătorii protecției mediului promovează cu entuziasm energia verde și energia solară și generarea de energie eoliană. Din păcate, poluarea care vine cu generarea de energie verde este fie subestimată, fie pur și simplu ascunsă. În procesul de producere a panourilor solare, o otravă mortală – tetraclorura de siliciu – este creată ca un produs secundar. Un raport al publicației Washington Post care îl citează pe Ren Bingyan, profesor la Școala de Științe ale Materialelor de la Universitatea industrială din Hebei: “Terenul pe care va fi aruncată sau îngropată va fi infertil. Nici un fir de iarbă sau vreun copac nu va crește în acel loc. … Este ca dinamita – este otrăvitoare, este poluantă. Ființele umane nu o pot atinge niciodată”.[45]

Producția de panouri solare consumă o cantitate enormă de energie convențională, inclusiv cărbune și petrol. Este corect să spunem că energia verde în astfel de cazuri nu lasă pământul să fie verde, ci poluat.

Conform Acordului de la Paris, până în 2025, țările dezvoltate trebuie să ofere 100 de miliarde de dolari anual pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să-și îmbunătățească structura energetică și tehnologia industrială. Statele Unite trebuie să contribuie cu 75% din finanțare în rândul celor 100 de țări semnatare. În același timp, până în anul 2025, Statele Unite trebuie să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră la 26% – 28% față de cele din 2005. Aceasta înseamnă că, în fiecare an, Statele Unite ar trebui să-și reducă emisiile cu 1,6 miliarde de tone.

În ceea ce privește China – țara care a depășit Statele Unite și a devenit cel mai mare poluator din lume – Acordul de la Paris îi permite să atingă un maxim în emisiile de dioxid de carbon până în 2030. [46]

Într-o declarație privind acordul climatic de la Paris, președintele Trump a spus: Conformitatea cu prevederile Acordului de la Paris și restricțiile energetice oneroase pe care le-a impus asupra Statelor Unite ar putea însemna pentru SUA pierderea a până la 2,7 milioane de locuri de muncă până în 2025 potrivit Asociațiilor de cercetare in domeniul economiei nationale.

Conform aceluiași studiu, până în 2040, respectarea angajamentelor asumate de administrația anterioară ar reduce producția pentru următoarele sectoare: hârtia în scădere cu 12%; cimentul în scădere cu 23%; fierul și oțelul în scădere cu 38%; cărbunele … în scădere cu 86%; gaze naturale în scădere cu 31%. Costul pentru economie în acest moment ar fi pierderea a aproape de 3 miliarde de dolari în PIB și a 6,5 milioane de locuri de muncă în industrie, în timp ce gospodăriile ar avea un venit cu 7.000 dolari mai puțin, iar în multe cazuri este cu mult mai rău. [47]

Odată cu apariția mișcării ecologiste, țările comuniste au luat o pauză în lupta lor împotriva Occidentului. Regulile și înțelegerile nerezonabile împietează industriile, economiile și tehnologia în țările capitaliste occidentale. Acest lucru a împiedicat SUA să-și îndeplinească rolul său de poliție mondială și de bastion al Occidentului în lupta împotriva comunismului.

Nu negăm faptul că mediul are nevoie de protecție. Cu toate acestea, scopul protecției mediului ar trebui să servească omenirii, cea mai înaltă formă de viață. Nevoia de a proteja mediul trebuie să fie echilibrată cu nevoile omenirii. Protecția mediului doar de dragul protecției mediului este excesivă și sacrifică omenirea, fiind cooptată de comunism. Ecologismului de astăzi nu-i pasă de echilibru și a devenit o ideologie extremistă. Fără îndoială, mulți ecologiști au intenții bune. Dar în încercarea lor de a mobiliza și concentra resursele statului de dragul cauzei lor, ei se aliniază comunismului.

c. Suprimarea vocilor oponenților de către presă

În iunie 2008, programul de televiziune “Good Morning America” ​​(GMA) a difuzat un episod special care a imaginat viitorul și a făcut predicții despre impactul încălzirii globale al pământului și omenirii în secolul următor. În cadrul programului, un “expert” a precizat că, în 2015, nivelul mării ar crește rapid, făcând ca New York-ul să fie inundat de mare. Un intervievat a spus că până la acel moment ar fi ca “un incendiu care s-ar extinde la sute de km”, un galon (3,7 l – n.t.) de lapte ar costa 12,90 dolari, iar un galon de benzină ar costa 9 dolari. Punctele de vedere expuse în emisiune au fost atât de exagerate încât prezentatorul nu s-a putut abține și l-a întrebat dacă toate acestea erau cu adevărat posibile.

În realitate, aceasta nu este principala întrebare pe care mass-media trebuie să o ia în considerare. Ecologismul folosește “conștientizarea crizei” pentru a manipula publicul, însă conștientizarea crizei și incertitudinea sunt două concepte diferite. Cum pot lucrurile încă neconfirmate de știință să justifice un sentiment de criză? Prin urmare, ecologismul folosește sloganul de protecție a viitorului omenirii pentru a suprima vocile care susțin altceva și a ajunge la un consens public sub pretextul unui consens științific.

În cartea sa “Ecologul sceptic: măsurarea stării reale a lumii”, economistul danez Bjørn Lomborg a notat că încălzirea climatică a fost cauzată de activitatea umană. Cu toate acestea, el credea că adaptabilitatea umană și avansarea tehnologică ar împiedica apariția dezastrului. Deoarece acest lucru nu s-a conformat dogmei ecologiste a schimbărilor climatice provocate de om, el a fost ulterior criticat de oameni din mai multe profesii diferite.

Președintele Grupului ONU pentru schimbările climatice l-a comparat pe Lomborg cu Hitler. Comitetul danez pentru disfuncționalitate științifică a anunțat, după o investigație, că Lomborg a arătat “o lipsă de onestitate științifică” (dar investigațiile guvernamentale ulterioare au demonstrat că Lomborg era nevinovat). Oponenții săi au încercat să folosească decizia comitetului pentru disfuncționalitate științifică pentru a-i revoca funcția de director al Institutului de Evaluare a Mediului din Danemarca. S-a ajuns chiar la situația că oamenii nu erau nici măcar dispuși să stea pe aceeași platformă de tren cu Lomborg. Un ecolog a aruncat cu o plăcintă în el. [48]

În cartea sa “Marea gafă globală a încălzirii globale: cum Mama Natură a înfruntat oamenii de știință din lume”, dr. Roy Spencer, climatolog și fost expert al NASA, a rezumat o listă cu 14 tehnici de propagandă folosite de ecologiști, incluzând panica, apelarea la autoritate, mentalitatea de turmă, asigurarea victoriei, atacurile personale, senzaționalismul și crearea de zvonuri. [49]

În 2006, jurnalistul britanic Brendan O’Neill a scris un articol intitulat “Un climat al cenzurii” care descrie suprimarea opiniei și retorica batjocoritoare cu care se confruntă oamenii din multe țări, dacă exprimă îndoieli cu privire la teoria schimbărilor climatice. [50] De exemplu, un diplomat britanic a declarat într-un discurs public că cei care se îndoiesc de schimbările climatice nu ar trebui să fie tratați de către mass-media în mod diferit de teroriști și că nu ar trebui să li se acorde o platformă de a vorbi.

O’Neill subliniază faptul că scepticii teoriei schimbărilor climatice au fost numiți “negatori”. Aceștia includ atât diferite grupuri de oameni care recunosc încălzirea climatică, dar simt că suntem capabili să îi facem față, cât și pe cei care neagă complet încălzirea ca fenomen științific. Puterea acestei etichete este considerabilă. Charles Jones, un profesor de limba engleză de la Universitatea din Edinburgh acum pensionat, a spus că termenul “negator” este conceput pentru a plasa scepticii la același nivel de depravare morală ca și pe cei care neagă Holocaustul. Potrivit lui O’Neill, unii oameni susțin chiar că scepticii teoriei schimbărilor climatice sunt complici într-un potențial eco-Holocaust și se pot confrunta în viitor cu procese de tip Nuremberg.

Un scriitor ecologist bine-cunoscut a scris: “Ar trebui să realizăm studii de război asupra scepticilor teoriei încălzirii climatice ca pe o versiune climatică a procesului de la Nürnberg”. Un autor a comentat: “Doar în țările autoritare am auzit acest fel de condamnare a gândirii sau a discursului. … Demonizarea unui grup de oameni și descrierea discursului lor ca fiind toxic și periculos se află doar la un pas de a conduce la un nivel mai riguros de cenzură”. [51] Această judecată este corectă. Restrângerea dreptului la gândire este una dintre modalitățile prin care comunismul separă oamenii de conceptul de bine și rău care se bazează pe valori universale.

Un profesor de astronomie de la Harvard a publicat o lucrare despre rolul soarelui în schimbările climatice făcut pe baza înregistrărilor istorice ale temperaturii din trecut. Deoarece acest lucru a contestat dogma potrivit căreia oamenii sunt vinovați de schimbările climatice, un site ecologist a etichetat asta drept “tentativă criminală în masă” și pe toți ceilalți disidenți drept “infractori”. [52]

Astfel de exemple sunt prea numeroase pentru a le enumera. Un înalt funcționar al unui mare grup de mediu a avertizat că mass-media ar trebui să se gândească de două ori înainte de difuzarea opiniilor scepticilor privind schimbările climatice, deoarece “permiterea răspândirii unei astfel de dezinformări ar putea dăuna”.

Secretarul de externe britanic a spus într-un discurs că, precum teroriștilor nu li se permite să apară în mass-media, la fel, scepticilor încălzirii globale nu ar trebui să li se dea dreptul să-și expună ideile. [54] Editorialiștii mainstream din Australia încep să considere acuzarea negatorilor schimbărilor climatice, pentru “crime împotriva umanității”. La un summit la care au participat politicieni importanți din Australia, inclusiv premierul, a fost făcută o propunere de luare a cetățeniei negatorilor. O altă idee a fost aceea de reexaminare a cetățeniei australiene și de a acordare a cetățeniei numai celor care au fost verificați ca fiind “prietenoși cu mediul climatic”.[55]

Unii au încercat chiar să folosească forța juridică pentru a suprima vocile oponenților ipotezei încălzirii climatice. În 2015, 20 de cadre universitare au trimis o scrisoare președintelui american și procurorului general, solicitând ca Legea Racketeer Influenced and Corrupt Organizations să fie utilizată pentru a investiga companiile și organizațiile cu opinii nestandard cu privire la schimbările climatice. Acest lucru înseamnă încercarea de a utiliza legea pentru a suprima libertatea de exprimare. [56]

În 2016, procurorii generali ai mai multor state au format o coaliție pentru a investiga dacă industriile energetice tradiționale induceau în eroare investitorii și publicul în legătură cu “impactul schimbărilor climatice” și, dacă da, să-i defere justiției. După cum a subliniat Fundația Heritage, astfel de acuzații și investigații ale celor care au opinii diferite încalcă primul amendament al Constituției Statelor Unite și împiedică dezbaterea asupra unor politici publice importante. [57]

d. Grupuri “civile” manipulate pentru Revoluția din Stradă

Miscările de masă sunt una dintre strategiile comunismului de a-și răspândi influența asupra națiunilor și asupra lumii. Multe organizații ecologiste mobilizează un număr mare de persoane pentru a desfășura campanii de protecție a mediului. Ele au făcut lobby și au deturnat instituțiile guvernamentale și organizațiile ONU pentru a formula și a pune în aplicare acorduri și reglementări nerezonabile. De asemenea, au creat incidente violente pentru a reduce la tăcere publicul larg.

Așa cum a afirmat reprezentantul de marcă al stângii, Saul Alinsky, este necesar să se ascundă adevăratele scopuri ale unei mișcări și să se mobilizeze oamenii la scară largă pentru a acționa în sprijinul obiectivelor locale, temporare, plauzibile sau benigne. Când oamenii se obișnuiesc cu aceste forme relativ moderate de activism, este relativ ușor să fie făcuți să acționeze pentru scopuri mai radicale. “Amintiţi-vă: odată ce organizaţi oameni în jurul unui lucru convenit ca poluare, atunci o masă de oameni organizată este în mişcare. De aici este un pas mic şi natural către poluarea politică, spre poluarea Pentagonului“, a spus Alinsky. [58]

În prima Zi a Pământului din 1970, peste 20 de milioane de americani au participat la protestele de stradă pe tema Zilei Pământului. Controlul populației a devenit metoda aleasă pentru a face față degradării mediului. În acel moment, multe organizații de stânga din Statele Unite au decis să meargă acolo unde erau oamenii. Ei au luat parte la mișcarea de mediu și au susținut socialismul ca mijloc de limitare a creșterii populației.

O varietate de grupuri de stânga folosesc ecologismul ca pe un ambalaj ideologic pentru a realiza acțiuni stradale care susțin revoluția. De exemplu, dacă Statele Unite au o “mișcare climatică a oamenilor”, puteți deduce că este un produs al partidelor comuniste. Organizațiile implicate sunt Partidul Comunist al SUA, Socialismul în Acțiune, Partidul Comunist Revoluționar Maoist, Societatea Ecologică, Lucrătorii Socialiști, Socialismul Alternativ, Socialismul Democrat American, Socialismul Liber și așa mai departe. Au găzduit Adunarea Populară pentru Climă și Parada Poporului pentru Climă. Sloganurile acestor mitinguri au inclus “reformă instituțională, nu schimbări climatice”, “capitalismul ucide Statele Unite”, “capitalismul distruge mediul”, “capitalismul distruge planeta” și “lupta pentru un viitor socialist” [59]

Aceste grupuri, abordând o mare de stegulețe roșii, au mers în multe orașe mari din Statele Unite, inclusiv Washington, DC. [60] Având tot mai multe elemente comuniste și socialiste pentru a întări ecologia, “pacea verde” a făcut o tranziție deplină la revoluția roșie.

e. O nouă religie a antiumanismului

În plus față de deturnarea ecologismului ca mișcare politică, influențele comuniste au transformat ecologia într-un cult antiumanist.

Michael Crichton, autorul nuvelei Jurassic Park (după care s-a realizat filmul cu același nume – n.t.), a spus odată că ecologizarea este una dintre cele mai puternice religii din lumea occidentală de astăzi. El consideră că ecologismul posedă caracteristicile tipice ale unei religii: “Inițial există o gradină Eden, un paradis, o stare de grație și unitate cu natura, există o cădere din grație în starea de poluare ca urmare a consumării din pomul cunoașterii, și ca rezultat al acțiunilor noastre, vine o zi de judecată pentru noi toți. Suntem cu toții păcătoși din punct de vedere energetic, condamnați la moarte dacă nu căutăm mântuirea, care se numește acum sustenabilitate. Sustenabilitatea este mântuirea în biserica mediului. “[61]

Crichton consideră că toate crezurile ecologismului sunt o chestiune de credință. “Este vorba despre dacă vei fi păcătos sau vei fi salvat. Fie veți fi unul dintre oamenii de pe malul mântuirii sau de pe malul osândei. Fie veți fi unul dintre noi, fie unul dintre ei. “[62]

Această viziune a fost recunoscută de un număr de cercetători. William Cronon, un istoric de mediu influent din Statele Unite, consideră că ecologismul este o nouă religie, deoarece propune un set complex de cerințe etice cu care să se judece comportamentul uman. [63]

Renumitul om de știință și mecanică cuantică, Freeman Dyson, citat mai devreme, a declarat într-un articol din Revista cărții din New York din 2008 că “religia seculară la nivel mondial” a ecologismului “înlocuiește socialismul ca principala religie seculară”. Această religie afirmă că “devastarea planetei cu deșeurile din viața noastră de lux este un păcat, iar calea neprihănirii este traiul cât mai frugal posibil”. Etica acestei noi religii, pe care a elaborat-o, este predată copiilor din grădinițe, școli și universități din toată lumea. [64]

Mulți ecologiști nu se dezic de acest subiect. Rajendra Pachauri, fost șef al GISC care a demisionat în urma unui scandal de hărțuire sexuală, a declarat în scrisoarea sa de demisie că ecologismul “este religia mea” [65].

Pe măsură ce ecologismul devine din ce în ce mai ideologic și religios, el devine din ce în ce mai intolerant la opiniile diferite. Fostul președinte ceh Václav Klaus consideră că mișcarea de mediu este acum condusă mai mult de ideologie decât de știință; în schimb, este o cvasireligie care vizează distrugerea societății existente. Această nouă religie, precum comunismul, descrie o imagine minunată a utopiei, adică folosirea înțelepciunii umane pentru planificarea mediului natural și salvarea lumii. Această “mântuire” se bazează pe opoziția față de civilizația actuală. De exemplu, președintele Comitetului Consultativ al Universității Națiunilor Unite pentru Pace și arhitectul Protocolului de la Kyoto a declarat: “Nu este singura noastră speranță pentru planetă faptul că civilizațiile industrializate se prăbușesc?” [66]

Klaus și-a rezumat opiniile: “Dacă luăm în serios raționamentul ecologiștilor, am constata că ideea lor este o ideologie antiumană”. El a fost de acord cu biologul Ivan Brezina că ecologismul nu este un răspuns rațional și științific la criza ecologică, ci o negare generală a civilizației. [67]

Ecologismul dospește ura dintre oameni prin atacarea oamenilor cu opinii diferite – toate în numele protecției mediului. Evident, în această ură și extremism se află un antiumanism radical. Criticul politic canadian Mark Steyn spune că, potrivit ecologiștilor, “noi suntem poluarea; sterilizarea este soluția. Cea mai bună modalitate de a înmâna copiilor noștri un mediu mai durabil este să nu mai facem copii. El dă exemplul lui Toni Vernelli, o femeie din Marea Britanie care a avut un avort și a fost sterilizată deoarece credea că a avea copii este rău pentru mediul înconjurător. [68]

Această gândire privește omul ca principalul vinovat pentru distrugerea naturii. El plasează mediul natural ca prioritate supremă, mult dincolo de poziția sacră a ființelor umane, chiar prin controlul fertilității umane și privarea oamenilor de dreptul lor la existență. Această viziune nu este diferită de comunism și este antiumană în esența sa. Această nouă religie înlocuiește credința tradițională că omul este stăpânul pământului. Această combinație de religiozitate, totalitarism, unitate coercitivă a ideilor și revoluția anticapitalistă nu poate garanta protecția naturii de către ființele umane. Dimpotrivă, aceasta va distruge civilizația existentă, libertățile și ordinea existente și va crea panică și haos fără precedent, conducând omenirea pe un drum greșit. Acesta este adevăratul design al influențelor comuniste din spatele ecologismului.

Concluzie: Pentru a scăpa de criza de mediu, Onorați Divinitatea și Restaurați Tradiția

Dumnezeu a creat omenirea și pământul frumos și prosper. Acesta este un mediu în care oamenii trăiesc și se înmulțesc. Oamenii au dreptul să folosească resursele naturii și, în același timp, au obligația de a prețui resursele naturale și de a avea grijă de mediul înconjurător. De mii de ani, ființele umane au ținut seama de avertismentele lăsate de Divinitate din cele mai vechi timpuri și au trăit în armonie cu natura.

Problemele de mediu care au apărut în perioada modernă sunt, în cele din urmă, rezultatul deteriorării inimii umane. Această descompunere morală a fost amplificată în continuare de puterea științei și a tehnologiei. Mediul natural poluat nu este decât o manifestare externă a poluării morale interioare a umanității. Pentru a purifica mediul, trebuie să începem prin purificarea inimii.

Creșterea gradului de conștientizare a mediului provine din instinctul uman de autoconservare. În timp ce acest lucru este natural și de înțeles, el a devenit, de asemenea, o lacună exploatată de spectrul comunist. Comunismul s-a mobilizat pentru a crea panică pe scară largă, pentru a promova un set de valori înșelătoare, a priva oamenii de libertatea lor, a încerca să extindă guvernul și chiar să impună un guvern mondial. Adoptarea acestei forme alternative a comunismului în încercarea de a salva mediul amenință cu înrobirea umanității și facilitează distrugerea acesteia.

Răspunsul la problemele de mediu cu care ne confruntăm nu este nici un program politic obligatoriu, nici să ne bazăm pe o tehnologie modernă. Pentru a rezolva criza, trebuie să dobândim o înțelegere mai profundă a universului și a naturii, precum și a relației dintre om și natură, menținând în același timp o stare morală corectă. Omenirea trebuie să își restabilească tradițiile, să-și îmbunătățească moralitatea și să-și găsească drumul înapoi pe calea stabilită de Divinitate. În acest mod, oamenii vor primi în mod natural înțelepciunea și binecuvântarea divină. O lume frumoasă naturală și plină de viață va fi restaurată. Strălucirea și prosperitatea Cerului și a pământului îl vor însoți pe om pentru totdeauna.

Capitolul 16 (I)

Capitolul 17

Referințe

[1] Zhu Kezhen, “Cercetare preliminară privind schimbările climatice pe parcursul a cinci mii de ani de istorie chineză” (Kaoguxuebao, First Issue, 1972), 168-189. [In chineza].

[2] Martin Durkin, “The Swindle” ( Înregistrări documentare, 2007), Canalul 4 (Marea Britanie), 8 martie 2007.

[3] Takuro Kobashi, et. al., “4 ± 1,5°C Încălzirea bruscă cu 11.270 de ani în urmă, identificată din aerul prins în gheața Groenlandei“, Letters of Science Earth and Planetary Science 268 (2008): 397-407.

[4] Freeman Dyson, “Neînțelegeri, Convingeri îndoielnice, marii discuții asupra climatului de la Paris“, Boston Globe, 3 decembrie 2015, https://www.bostonglobe.com/opinion/2015/12/03/freeman-dyson-misunderstandings-questionable-beliefs-mar-paris-climate-talks/vG3oBrbmcZlv2m22DTNjMP/story.html

[5] Scott Waldman, “Judith Curry se pensionează, citând “demența” climatologiei“, E & E News, 4 ianuarie 2017, https://www.eenews.net/stories/1060047798.

[6] JA Curry și PJ Webster, “Climatologia și monstrul de incertitudine“, Buletinul Societății Americane de Meteorologie 92, nr. 12: 1667-1682, https://www.google.com/url?q=https://www.ipcc.ch/report/sixth-assessment-report-working-group-i/&sa=D&ust=1548963679247000&usg=AFQjCNFxEYxHXT-38XQNgcrWpv6Tj2b_fg.

[7] GISC, “Grupul de lucru I: Bazele științei fizice“, Al patrulea raport de evaluare GISC: schimbările climatice 2007,  https://www.ipcc.ch/publications_and_data/ar4/wg1/en/ch8s8-2-1-3.html

[8] Ibid.

[9] Mark W. Shephard și colab., “Compararea Spectrometrului de emisie troposferică Nadir de recuperare a vaporilor de apă cu măsurători in situ“, Journal of Geophysical Research 113, no D15S24, doi: 10.1029 / 2007JD008822.

[10] “Schimbările climatice“, APS Physics, Pagina Web a Societății Fizice Americane, https://www.aps.org/policy/reports/popa-reports/energy/climate.cfm

[11] “Solar Constant“, pagina Enciclopedia Britannica, https://www.britannica.com/science/solar-constant

[12] Willie Soon, et al., “Modelarea efectelor climatice ale emisiilor de dioxid de carbon antropic: Necunoscute și incertitudini“, Climate Research 18 (2001): 259-275.

[13] Michael Lemonick, “Freeman Dyson se ocupă de Establishment“, Yale Environment 360, 4 iunie 2009, https://e360.yale.edu/features/freeman_dyson_takes_on_the_climate_establishment.

[14] Nir J. Shaviv, “Conducătorul celest al climatului Fanerozoic?” Societatea Geologică a Americii Today 13, nr. 7: 4-10, iulie 2003, https://www.geosociety.org/gsatoday/archive/13/7/pdf/i1052-5173-13-7-4.pdf.

[15] J. Emile-Geay și alții, “Legăturile dintre variabilitatea sezonieră, interanuală și orbitală tropicală din Pacific în timpul Holocenului“, Nature Geoscience 9 (2) (2016): 168-173.

[16] Zhengyu Liu și colab., “The Holocene Temperature Conundrum“, PNAS 111, nr. 34 (26 august 2014).

[17] Hans von Storch, “De ce are loc stagnarea încălzirii globale?” Der Spiegel, 20 iunie 2013, http://www.spiegel.de/international/world/interview-hans-von-storch-on-problems-with-climate-change-models-a-906721.html

[18] Richard S. Lindzen et. al., “Pământul are un iris adaptabil în infraroșu?“, Buletinul Societății Americane de Meteorologie 82 (2001): 417-432, https://doi.org/10.1175/1520-0477(2001)082%3C0417:DTEHAA%3E2.3.CO;2

[19] Roy Spencer și William D. Braswell, “Potențialele devieri în diagnosticarea feedback-ului din datele observaționale: o demonstrație simplă a modelului”, Journal of Climate, 21 (21): 5624-5628, 1 noiembrie 2008.

[20] John R. Christy, Raport Scris al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, 14 noiembrie 2007, https://www.nsstc.uah.edu/users/john.christy/christy/ChristyJR_CST_071114_written.pdf

[21] David Russell Legates, “Declarația Comitetului pentru Mediu și Lucrări Publice
al Senatului Statelor Unite“, Senatul SUA, 3 iulie 2014, https://www.epw.senate.gov/public/_cache/files/a/a/aa8f25be-f093-47b1-bb26-1eb4c4a23de2/01AFD79733D77F24A71FEF9DAFCCB056.6314witnesstestimonylegates.pdf

[22] William Happer, “Date sau Dogmă? Promovarea cercetării deschise în cadrul dezbaterii privind amploarea impactului uman asupra climatului pământului“, audierea în Subcomisia Senatului SUA pentru spațiu, știință și competitivitate (Comitetul Senatului SUA pentru Comerț, Știință și Transport), 8 decembrie 2015, https://www.commerce.senate.gov/public/_cache/files/c8c53b68-253b-4234-a7cb-e4355a6edfa2/FA9830F15064FED0A5B28BA737D9985D.dr.-william-happer-testimony.pdf

[23] Sir John Houghton, “Perspectiva morală: cutremurul, vântul și focul“, Sunday Telegraph, 9 octombrie 1995.

[24] Jason Samenow, “Oamenii de știință: Nu faceți centrul extrem de rece argumentul încălzirii globale“, The Washington Post, 20 februarie 2014, https://www.washingtonpost.com/news/capital-weather-gang/wp/2014/02/20/scientists-dont-make-extreme-cold-centerpiece-of-global-warming-discussions/?noredirect=on&utm_term=.3600e477f052

[25] John Michael Wallace, “Accentul nepotrivit pe vremea extremă în comunicarea amenințării mediului“, The Washington Post, 14 martie 2014, https://www.washingtonpost.com/news/capital-weather-gang/wp/2014/03/14/the-misplaced-emphasis-on-extreme-weather-in-environmental-threat-communication/?utm_term=.bf84802d4613

[26] Steven E. Koonin, “Un nou raport înșelător privind climatul“, The Wall Street Journal, 2 noiembrie 2017, https://www.wsj.com/articles/a-deceptive-new-report-on-climate-1509660882.

[27] Ibid.

[28] “Indicatorii schimbărilor climatice: temperaturi ridicate și joase“, Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite, https://www.epa.gov/climate-indicators/climate-change-indicators-high-and-low-temperatures

[29] Judith A. Curry, “Declarația către Subcomisia pentru Spațiu, Știință și Competitivitate a Senatului Statelor Unite“, audiere pe “Datele sau Dogma? Promovarea anchetei deschise în dezbaterea privind amploarea impactului uman asupra schimbărilor climatice “, 8 decembrie 2015, https://curryja.files.wordpress.com/2015/12/curry-senate-testimony-2015.pdf

[30] Mike Hulme, “Lumea haotică a adevărului climatului“, BBC, 4 noiembrie 2006, http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/6115644.stm

[31] Roy W. Spencer, “Confuzia climatică: cum încălzirea globală dă naștere la o știință proastă, politicienii rătăciți și politicile greșite care rănesc pe cei săraci” (New York: Encounter Books, 2008), capitolul 5.

[32] Christopher C. Horner, “Minciuni Roșii: Cum funcționează sistemul de încălzire globală care utilizează amenințări, fraude și decepții pentru a vă păstra dezinformarea” (Washington DC: Regnery Publishing, 2008), 214.

[33] Horner, “Minciuni Roșii”, 215.

[34] Horner, “Minciuni Roșii”, 211.

[35] Horner, “Minciuni Roșii”, 212-213.

[36] Horner, “Minciuni Roșii”, 227.

[37] David Shearman și Joseph Wayne Smith, “Provocarea schimbărilor climatice și eșecul democrației” (Westport, Conn.: Praeger, 2007).

[38] Horner, “Minciuni Roșii”,  219-220.

[39] Paul Ehrlich, citat de Václav Klaus, ““Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea?“ (Washington, DC: Institutul Competitiv pentru Întreprinderi, 2008), 14.

[40] John Bachtell, “China construiește o civilizație ecologică “în timp ce lumea arde“, Lumea oamenilor, 21 august 2018, https://www.peoplesworld.org/article/china-builds-an-ecological-civilization-while-the-world-burns/

[41] Klaus, “Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea?, 4.

[42] Klaus, “Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea?, 7-8.

[43] Klaus, “Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea?, 100.

[44] John Fund, “Retragerea puterii lui Obama în CAFE va da libertate conducătorilor auto“, National Review, 23 mai 2018, https://www.nationalreview.com/corner/fuel-standards-cafe-epa-rolls-back/

[45] Ariana Eunjung Cha, “Firmele de energie solară vor lăsa deșeurile din spatele Chinei“, Washington Post, 9 martie 2008,  http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2008/03/08/AR2008030802595.html?referrer=emailarticle&noredirect=on.

[46] “Acordul de la Paris privind schimbările climatice”, Consiliul pentru apărarea resurselor naturale (NRDC), decembrie 2015, IB: 15-11-Y, https://www.nrdc.org/sites/default/files/paris-climate-agreement-IB.pdf

[47] Donald J. Trump, “Declarația președintelui Trump privind acordul climatic de la Paris“, Casa Albă, 1 iunie 2017, https://www.whitehouse.gov/briefings-statements/statement-president-trump-paris-climate-accord/

[48] ​​Horner, “Minciuni Roșii”, 117.

[49] Roy W. Spencer, “Marea Gafă a încălzirii globale: cum Mama Natură a înfruntat pe cei mai buni oameni de știință din lume” (New York: Encounter Books, 2010), 31.

[50] Brendan O’Neill, “Un climat al cenzurii“, The Guardian, 22 noiembrie 2006, https://www.theguardian.com/commentisfree/2006/nov/22/aclimateofcensorship

[51] O’Neill, “Un climat al cenzurii“.

[52] Ibid.

[53] O’Neill, “Un climat al cenzurii“.

[54] Ibid.

[55] Horner, “Minciuni Roșii”, 107.

[56] Hans von Spakovsky și Nicolas Loris, “Inchiziția privind schimbările climatice: un abuz de putere care ofensează primul amendament și amenință dezbaterea informată”, Fundația Heritage, 24 octombrie 2016, https://www.heritage.org/report/the-climate-change-inquisition-abuse-power-offends-the-first-amendment-and-threatens

[57] Ibid.

[58] Saul Alinsky, “Tactica”, Reguli pentru radicalii: un element practic pentru radicalii realiști”, (New York: Books Vintage, 1971).

[59] “Mișcărea climatică își scoate masca, admite agenda comunistă“, PJ Media, 23 septembrie 2014, https://pjmedia.com/zombie/2014/9/23/climate-movement-drops-mask-admits-communist-agenda/

[60] “Marșul mișcării pentru climă: mii de raliuri pentru denunțarea agendei de mediu a lui Trump“, The Guardian, 29 aprilie 2017, https://www.theguardian.com/us-news/2017/apr/30/peoples-climate-march-thousands-rally-to-denounce-trumps-environmental-agenda

[61] Michael Crichton, “Crichton: Ecologismul este o religie“, Hawaii Free Press, 22 aprilie 2018, http://www.hawaiifreepress.com/ArticlesMain/tabid/56/ID/2818/Crichton-Environmentalism-is-a-religion.aspx

[62] Ibid.

[63] Robert H. Nelson, “Noua religie a ecologismului“, Institutul Independent, 22 aprilie 2010, http://www.independent.org/news/article.asp?id=5081

[64] Joel Garreau, “Ecologismul ca religie“, New Atlantis, Summer 2010, https://www.thenewatlantis.com/docLib/20100914_TNA28Garreau.pdf

[65] Damian Carrington, “Președintele GISC Rajendra Pachauri demisionează“, The Guardian, 24 februarie 2015, https://www.theguardian.com/environment/2015/feb/24/ipcc-chair-rajendra-pachauri-resigns

[66] Michael Whitcraft, “Fără să spună nimic: o revizuire a cărții recente a lui Václav Klaus: “Planeta albastră în cătușe verzi“, Free Republic, 13 iunie 2008, http://www.freerepublic.com/focus/f-news/2030948/posts

[67] Ibid.

[68] Horner, “Minciuni Roșii”, 228.