Capitolul 13: Deturnarea mijloacelor de informare în masă
Cuprins
1. Îndoctrinarea în masă în țările comuniste
2. Infiltrarea comunistă în presa occidentală
3. Tendința de stânga în rândul jurnaliștilor
4. Liberalismul modern și progresismul acaparează mass-media
5. Industria cinematografică: Avangardă versus tradiție
6. Televiziunea: Corupția în fiecare casă
7. Presa: un câmp de luptă cheie într-un război total
Concluzie: Restaurarea responsabilității presei
*****
Introducere
Influența mass-mediei în societatea modernă este enormă și crește zilnic. Pătrunde în comunități de toate dimensiunile, atât locale, cât și globale. Mass-media a evoluat de la ziare și reviste la radio, film și televiziune. Odată cu creșterea rețelelor sociale și a conținutului generat de utilizatori, Internetul a crescut foarte mult viteza și amploarea comunicării audiovizuale.
Oamenii se bazează pe mass-media pentru a obține ultimele știri și analize. Într-un ocean de informații, presa are influență asupra informațiilor pe care oamenii le văd și asupra modului în care le interpretează. Presa este în măsură să influențeze primele impresii ale oamenilor asupra unui anumit subiect și, prin urmare, are puteri considerabile de a condiționa psihologic oamenii.
Pentru elitele sociale, în special politicieni, presa determină concentrarea opiniei publice și servește ca un far unificator pentru public. Subiectele acoperite de presă devin probleme de interes social major. Problemele pe care presa nu le acoperă sunt ignorate și uitate.
Thomas Jefferson, părintele Declarației de Independență și al treilea președinte al Statelor Unite, a rezumat odată funcțiile vitale pe care presa le asumă în societate: “Dacă ar fi să decid dacă ar trebui să avem un guvern fără ziare sau ziare fără guvern, nu aș ezita un moment de a o alege pe cea de-a doua.”[1]
Deoarece este vocea societății, mass-media poate proteja moralitatea sau poate fi un instrument al răului. Datoria ei este de a relata adevărul evenimentelor majore care au loc în lume, într-o manieră corectă, precisă și în timp util. Trebuie să sprijine justiția și să condamne actele imorale, promovând în același timp bunătatea. Misiunea sa depășește interesele private ale oricărei persoane, ale unei companii sau ale unui partid politic.
În cercurile de știri occidentale, mass-media este gardian al adevărului și valorilor fundamentale ale societății. Se bucură de statutul înalt al celei de-a “patra puteri în stat”. Jurnaliștii sunt respectați pentru experiența și sacrificiile lor.
Joseph Pulitzer, redactor de presă și fondator al Premiului Pulitzer, a declarat: “Republica noastră și presa sa vor crește sau vor cădea împreună. O presă capabilă, dezinteresată, de prestigiu, cu inteligență antrenată să distingă dreptatea și curajul de a face acest lucru, poate păstra acea virtute publică fără de care guvernul popular este o farsă și o batjocură. O presă cinică, mercenară și demagogică va produce în cele din urmă persoane la fel de lipsite de noblețe ca ea. Puterea de a modela viitorul Republicii va fi în mâinile jurnaliștilor generațiilor viitoare.”[2]
Cu toate acestea, în mijlocul decăderii morale a omenirii, este dificil pentru mass-media să-și protejeze virtutea și să-și îndeplinească îndatoririle sub presiunea puterii și a ispitei banilor. În țările comuniste, mass-media este controlată de stat. Acești purtători de cuvânt ai regimului spală creierul maselor și acționează precum complici ai politicilor comuniste de teroare și crimă.
În societatea occidentală, gândirea comunistă s-a infiltrat puternic în presă care, astfel, a devenit unul dintre principalii agenți ai comunismului, ai tendințelor antitradiționale, imorale și demonice. Răspândește minciunile și ura, adăugând paie pe focul degenerării morale. Multe entități media și-au abandonat datoria de a spune adevărul și de a proteja conștiința morală a societății. Este imperativ să înțelegem starea în care este astăzi presa și ca responsabilitatea să fie din nou adusă în acest domeniu.
1. Îndoctrinarea în masă în țările comuniste
De la început, comuniștii au considerat mass-media un instrument de spălare a creierului. În lucrarea lor “Liga comunistă”din 1847, Marx și Engels le-au cerut membrilor să aibă “energie revoluționară și fervoare în propagandă”[3]. Marx și Engels au folosit în articole termeni precum “câmpul de luptă al partidului”, “purtătorul de cuvânt al partidului”, “centrul politic”sau “instrumentul opiniei publice”pentru a exprima caracteristicile și funcțiile dorite ale mass-mediei.
Lenin a folosit mass-media ca instrument de promovare, incitare și organizare a revoluției rusești. El a fondat ziarele oficiale comuniste Iskra și Pravda pentru a promova propaganda și activismul revoluționar. La scurt timp după ce Partidul Comunist Sovietic a preluat puterea, a folosit mijloacele de informare pentru îndoctrinarea politică națională. În străinătate, a folosit propaganda pentru a-și îmbunătăți imaginea și pentru a exporta revoluția.
Partidul Comunist Chinez consideră de asemenea că presa este un instrument de formare a opiniei publice pentru dictatură și purtător de cuvânt al partidului și al guvernului. PCC este foarte conștient de faptul că “armele și pixurile sunt sprijinul lui pentru confiscarea și consolidarea puterii”[4]. Încă din perioada Yan’an, secretarul lui Mao Zedong, Hu Qiaomu, a postulat principiul “natura partidului în primul rând”, spunând că ziarul de partid “trebuie să transmită viziunile și înțelegerile partidului în toate articole, în fiecare eseu, în fiecare știre și în fiecare buletin informativ. […]”[5]
După stabilirea dictaturii, PCC a impus un control strict asupra mijloacelor de comunicare, printre care televiziunea, radioul, ziarele, revistele și ulterior internetul. El le folosește ca instrumente de îndoctrinare a chinezilor cu ideologia comunistă, pentru a reprima dizidenții, a intimida publicul și a ascunde sau distorsiona adevărul. Lucrătorii din domeniul mass-media sunt experți în auto-cenzură, conștienți de faptul că o singură greșeală poate avea consecințe nefericite. Cenzura nu numai că pătrunde în canalele de știri oficiale, ci și blogurile personale și comunitățile virtuale sunt, de asemenea, monitorizate și controlate de un vast sistem de poliție a internetului.
Există o expresie chineză contemporană care descrie grafic rolul presei în cadrul regimului PCC: “Eu sunt câinele Partidului așezat lângă ușa ședinței partidului. Voi mușca pe oricine Partidul îmi spune să mușc, de fiecare dată când mi se spune”. Aceasta nu este o exagerare. Fiecare mișcare politică comunistă începe cu opinia publică: presa răspândește minciuni pentru a incita la ură, care se termină cu violență și asasinate. Mass-media joacă un rol crucial în acest mecanism letal.
În timpul masacrului din Piața Tiananmen în 1989, PCC a susținut că studenții au fost bădărani violenți și, prin urmare, au folosit armata pentru a suprima “revolta”. După masacru, el a declarat că armata nu a împușcat pe nimeni și că nu au existat victime în Piața Tiananmen [6]. In anul 2001, la începutul persecuției împotriva Falun Gong, regimul a organizat așa-zisul incident al auto-incendierii din Tiananmen pentru a produce dovezi false împotrva aceastei practicii spirituale, pentru a aprinde ura împotriva Falun Gong în întreaga Chină și în lume. [7]
Cadrele de conducere din comitetele de la toate nivelurile Partidului acordă o importanță deosebită activității de propagandă și angajează un număr considerabil de persoane pentru această sarcină. La sfârșitul anului 2010, China a avut mai mult de 1,3 milioane de angajați în aparatul de propagandă națională, inclusiv circa 56.000 în departamentele de propagandă la nivelurile județene provinciale, 1,2 milioane în unități locale de propagandă și 52.000 de persoane în unitățile de lucru ale propagandei centrale [8]. Aceste cifre nu includ un număr mare de angajați care sunt responsabili pentru monitorizarea și manipularea opiniei pe Internet, cum ar fi poliția internetului, moderatori, comentatori controlați de partid, precum și alte persoane angajate pentru diferite forme de relații publice.
Țările guvernate de partidele comuniste, fără excepție, utilizează resurse enorme pentru a manipula presa. Numeroșii ani de funcționare au transformat mass-media de stat în regimul comunist în purtători de cuvânt pentru maeștrii lor totalitari, folosind tot felul de metode pentru a înșela și otrăvi oamenii.
2. Infiltrarea comunistă în presa occidentală
Ultimul secol a fost martorul unei mari confruntări între lumea liberă și blocul comunist. În tot acest timp, comunismul s-a infiltrat în societățile libere. Astfel, subminarea și infiltrarea în mass-media din țările occidentale a devenit una dintre principalele sale metode. Având în vedere influența extraordinară a presei americane în întreaga lume, acest capitol se concentrează asupra Statelor Unite pentru a discuta despre modul în care spectrul comunist a pus stăpânire pe mass-media.
După ce regimul sovietic a preluat puterea în Rusia, a încercat să-și stabilească controlul asupra discursului public în Occident, cerând agenților săi să se infiltreze în mass-media occidentală și să atragă simpatizanții comuniști locali. El a folosit acești oameni pentru a glorifica Uniunea Sovietică și a ascunde brutalitatea regimului comunist. Eforturile de propagandă sovietică au convins un număr mare de occidentali, influențând chiar și politicile lor guvernamentale în favoarea Uniunii Sovietice.
S-a constatat că KGB-ul sovietic și-a folosit agenții în Statele Unite pentru a lucra direct cu redactori ai unor organizații media americane prestigioase. Printre acestea se numără Whittaker Chambers și John Scott, redactori ai New York Times; Richard Lauterbach și Stephen Laird de la revista Time și alții. Ei și-au folosit pozițiile pentru a se amesteca cu politicienii, celebritățile și șefii de stat. Pe lângă colectarea unei game largi de informații, aceștia au influențat, de asemenea, deciziile la nivel înalt privind problemele politice, economice, diplomatice, militare și multe altele. [9]
Corespondentul New York Times la Moscova, Walter Duranty, care a scris din plin despre Uniunea Sovietică a câștigat premiul Pulitzer în 1932 pentru o serie de 13 articole despre această țară. Cu toate acestea, fostul comisar american Jay Lovestone și jurnalistul proeminent Joseph Alsop cred că Duranty a acționat ca spion pentru poliția secretă sovietică. [10]
În timpul foametei care a devastat Ucraina și alte regiuni ale Uniunii Sovietice în anii 1932/1933, Duranty a negat că foametea ar fi existat chiar dacă milioane de oameni au murit de foame. El a declarat că “orice informație că în Uniunea Sovietică există foamete astăzi este o propagandă exagerată sau răutăcioasă”. [11]
Descriind consecințele rapoartelor false ale lui Duranty, Robert Conquest, celebrul istoric britanic și autoritate academică privind istoria Uniunii Sovietice, a scris în cartea sa clasică “Recolta tristeții: colectivizarea sovietică și teroarea foametei”: “Fiind cel mai faimos jurnalist, de la cel mai renumit ziar din lume, la momentul respectiv, negarea lui Duranty despre Marea foamete a fost considerată drept adevăr. Nu numai că a înșelat cititorii New York Times, dar având în vedere prestigiul ziarului, de asemenea, el a influențat opinia a nenumărate persoane despre Stalin și regimul sovietic. Influența sa, fără îndoială, l-a afectat pe noul președinte ales Roosevelt în recunoașterea regimului comunist sovietic”. [12]
Hollywood-ul, leagănul industriei americane de film a fost, de asemenea, infiltrat de comuniști și de idei de stânga și chiar găzduiește o organizație a Partidului Comunist. După ce Willi Miinzenberg, comunist german și membru al celei de-a treia Internaționale, a ajuns în Statele Unite, a început să pună în aplicare conceptele lui Lenin în ceea ce privește dezvoltarea și producția de film, utilizând filmul ca pe un instrument de propagandă. A atras americanii să călătorească în Uniunea Sovietică pentru a studia filmul și a ajutat cursanții să intre în industria cinematografică. El a fost cel care a înființat organizația Partidului Comunist la Hollywood.
Pas cu pas, influența Uniunii Sovietice a început să scadă. Mulți regizori din acea vreme i-au idolatrizat pe sovietici, iar aceste sentimente au crescut în timpul celui de-al doilea război mondial, când Statele Unite și Uniunea Sovietică s-au aliat împotriva Germaniei naziste. Un dramaturg renumit a susținut că invazia germană a Uniunii Sovietice a fost “un atac asupra patriei noastre”[13]. În filmul Misiunea din Moscova, din 1943 s-a afirmat public că “nu există o diferență fundamentală între Uniunea Sovietică și Statele Unite tradiționale”. [14]
În afară de Uniunea Sovietică, regimul comunist chinez a beneficiat, de asemenea, de presa de stânga și de jurnaliștii din lumea liberă. Printre ei, se numără jurnaliștii americani de stânga Edgar Snow, Agnes Smedley și Anna Louise Strong.
“Steaua roșie din China”, de Edgar Snow, a înfățișat o imagine poleită a lui Mao Zedong și a altor lideri de rang înalt ai Partidului Comunist Chinez, ascunzând crimele lor și natura perversă a comunismului de cititorii occidentali. Mao a spus: “Snow este prima persoană care a pregătit calea pentru relațiile prietenești necesare pentru a stabili un front unit”. [15]
Agnes Smedley a scris numeroase articole și cărți ce flatau PCC și conducerea acestuia. Există dovezi clare în arhivele sovietice care sugerează că ea era un agent al Cominternului care încurajase revoluția armată în India și colectase informații pentru sovietici.[16]. Anna Louise Strong a fost, de asemenea, o admiratoare a mișcării comuniste chineze. PCC a recunoscut acești trei americani prin emiterea de mărci poștale în onoarea “serviciului lor meritoriu”.
3. Tendința de stânga în rândul jurnaliștilor
Majoritatea americanilor sunt sceptici cu privire la acuratețea rapoartelor media. Sondajele arată că 47% dintre oameni consideră că mass-media este înclinată spre progresism. În comparație, doar 17% consideră că există o tendință conservatoare [17]. Acest lucru ridică o problemă: dat fiind că industria știrilor este atât de competitivă, cum ar putea exista o astfel de părtinire uniformă?
Deși jurnaliștii și editorii au propriile opinii politice și sociale, acest lucru nu ar trebui să se reflecte în relatările lor despre evenimente. Așa cum obiectivitatea și neutralitatea sunt principii fundamentale ale eticii jurnalistice, articolele de știri nu ar trebui să fie colorate cu opinii personale. Pe baza principiilor normale de piață, în cazul în care există o părtinire, aceasta ar trebui să fie echilibrată prin apariția unor noi competitori mai neutri.
Realitatea este mai complicată. Cartea politologului american Tim Groseclose, “Întoarcerea la stânga: Cum denaturează presa progresistă mintea americană”, apărută în 2012, folosește metode științifice riguroase pentru a analiza înclinațiile politice ale presei predominante din Statele Unite ale Americii. Constatările lor au arătat că în medie, înclinația politică a presei din SUA tinde excesiv spre liberalismul modern și progresism- ceea ce se află în extrema stângă față de alegătorul tipic. Mass-media “mainstream”este chiar mai departe de această medie. [18]
Cartea explică faptul că majoritatea jurnaliștilor și editorilor sunt progresiști, ceea ce, vorbind în mod obiectiv, exercită presiuni asupra tradiționaliștilor din domeniu. Puținii conservatori care lucrează în mass-media progresistă sunt considerați ca fiind “răutăcioși” sau “sub-umani”, potrivit lui Groseclose. Chiar dacă nu rămân șomeri, ei nu îndrăznesc să-și facă publice opiniile politice, ca să nu mai vorbim de promovarea unor opinii conservatoare în presă sau în televiziune. [19]
Înclinarea spre stânga a mediei descurajează studenții cu vederi conservatoare să aleagă o carieră în jurnalism sau să caute de lucru în mass-media după absolvire. Comunitatea jurnaliștilor exclude opiniile care nu sunt aliniate la tendința sa progresistă, formând astfel fenomenul de camere ecou (unde nu sunt admiși cei care nu împărtășesc aceleași opinii – n.trad). Membrii acestei comunități se consideră elita inteligentă și plină de compasiune aflată în prim-planul dezvoltării societății, în timp ce disprețuiesc cetățenii obișnuiți ca fiind niste încăpățânați de joasă speță.
Dar mass-media nu reprezintă neapărat opiniile mainstream-ului social. Studiul Gallup din 2016 dovedește acest lucru. Potrivit sondajului, 36% dintre cetățenii americani sunt conservatori, în timp ce progresiștii reprezintă puțin peste 25% [20]. Adică, dacă mass-media ar reflecta cu acuratețe perspectivele majorității cetățenilor, atunci mass-media nu ar avea o tendință de stânga.
Înclinația de stânga a presei nu este, evident, rezultatul voinței populare. Mai degrabă, rezultă din faptul că actorii din umbră își promovează propriile agende politice cu intenția de a deplasa întregul sector demografic spre stânga politică. Acest lucru este explicat și în sondajul menționat mai sus: cetățenii în ansamblu își schimbă perspectivele, care sunt din ce în ce mai liberale și progresiste. În 1966, decalajul dintre conservatori și progresiști a fost de 22%; în 2014 a fost de 14%; iar în 2016 a fost de 11%. Proporția conservatorilor a rămas stabilă, dar mulți din zona de mijloc a spectrului politic au înclinat spre stânga. Mass-media are un rol incontestabil în această transformare demografică, care, la rândul ei, susține tendința ideologică a presei.
Există, de asemenea, unele probleme atunci când privim afilierile politice ale jurnaliștilor. În Statele Unite, democrații sunt asociați cu stânga, în timp ce republicanii au tendința spre dreapta. Potrivit unui sondaj realizat în 2014 de Washington Post, 28,1% din personalul mass-media din Statele Unite erau democrați, în comparație cu doar 7,1% care s-au declarat republicani. [21]
Majoritatea persoanelor care lucrează la marile ziare și posturi de televiziune au viziuni de stânga, indiferent dacă sunt proprietari ai acestor organizații sau jurnaliști și comentatori. Tendința este evidentă. În campania electorală pentru președinția SUA din 2016, cincizeci și șapte din cele mai mari ziare din țară – care în total au în circulație circa 13 milioane de exemplare – au sprijinit deschis candidatul democrat. Doar două publicații din lista primelor o sută, având în total o circulație de 300.000 de exemplare, au susținut candidatul republican. [22]
De ce mass-media este atât de înclinată spre stânga? În anii ’60, țara a fost puternic influențată de ideologia comunistă, iar mișcările sociale radicale de stânga a luat cu asalt Statele Unite ale Americii. Studenții radicali din acea epocă au intrat apoi în mass-media, mediul academic, clasa superioară a societății, agenții guvernamentale și sfera artistică, asumându-și astfel controlul asupra discursului public.
Majoritatea profesorilor universitari sunt de stânga, așa cum este discutat în capitolul 12. Facultățile de jurnalism și literatură, pline de ideologia de stânga, au adus generații întregi de absolvenți sub influența lor. Jurnaliștii nu primesc salarii bune și în schimb se bazează pe simțul lor idealist pentru a rămâne în profesie. Acest idealism a devenit unealta pentru transformarea presei într-o bază de operații de stânga.
Împreună cu presa, industria filmului este, de asemenea, sub asediu. Hollywood-ul a devenit un bastion al propagandei de stânga. Prin utilizarea tehnicilor sofisticate de producție și tehnici narative, producătorii de stânga promovează ideologiile de stânga, care au ajuns în întreaga lume. Tema principală a filmelor de la Hollywood pare, a fi, în general, calomnierea capitalismului și accentuarea conflictului de clasă, lăudând în același timp comportamentul imoral sau sentimentul antiamerican.
Autorul Ben Shapiro a intervievat multe vedete de cinema și producători de la Hollywood și a scris o carte numită “Propaganda la ore de vârf: Povestea adevăratului Hollywood despre cum stânga v-a preluat televizorul”. Potrivit lui Shapiro, un producător renumit a spus că, în această profesie, progresismul este 100% dominant și că oricine îl neagă fie glumește, fie nu spune adevărul. Când a fost întrebat dacă o altă poziție politică ar putea îngreuna cariera unei persoane în industria cinematografică, el a răspuns: “Absolut”.
Un producător renumit a recunoscut în mod deschis faptul că Hollywood-ul promovează în programele sale opinii politice progresiste. “În prezent există o singură perspectivă. Și este o perspectivă foarte progresistă”[23]. Producătorul unui serial polițist de televiziune a recunoscut că el distribuie în mod intenționat mai mulți albi în roluri de infractori pentru că nu “dorește să contribuie la stereotipuri negative”. [24]
Shapiro susține că nepotismul de la Hollywood este mai degrabă ideologic decât familial: prietenii își angajează prietenii cu aceeași ideologie. Este șocantă deschiderea cu care Hollywood-ul recunoaște discriminarea față de conservatorii din industria filmului. Cei care vorbesc despre toleranță și diversitate nu au nici o toleranță atunci când vine vorba de respectarea diversității ideologice. [25]
4. Liberalismul modern și progresismul acaparează mass-media
Walter Williams, fondatorul educației jurnalistice și a primei școli de jurnalism din lume, la Universitatea din Missouri, a creat Crezul Jurnalistului în 1914. Acolo, el definește jurnalismul ca profesie independentă, care-l respectă pe Dumnezeu și onorează omenirea. Jurnaliștii ar trebui să fie imuni la aroganță sau setea de putere. Ei trebuie să acorde atenție detaliilor și să-și exercite autocontrolul, răbdarea, curajul și respectul constant față de cititorii lor [26]. Cu toate acestea, după anii 1960, progresismul a devenit predominant. Promovarea ideilor a înlocuit obiectivitatea. Liberalismul modern și progresismul au înlocuit imparțialitatea.
În Elite Media, autorul Samuel Robert Lichter a scris că jurnaliștii tind să-și adauge propriile opinii și fond educațional în articolele lor despre chestiunile controversate. Majoritatea oamenilor din redacțiile de presă sunt progresiști, ceea ce a făcut ca știrile să fie în favoarea unei politici progresiste. [27]
În cercetările sale privind evoluția a două sute de ani de jurnalism american, Jim A. Kuypers a ajuns la concluzia că principalele entități mass-media de azi sunt liberale și progresiste atât ca structură cât și ca mediatizare a știrilor. El citează un editor liberal al unui mare ziar spunând: “Ne afișăm liberalismul prea des. Noi nu tolerăm alte stiluri de viață sau puncte de vedere. Nu ezităm să spunem că, dacă doriți să lucrați aici trebuie să fiți ca noi, trebuie să fiți liberal și progresist.”[28]
Într-o altă lucrare, Kuypers a constatat că mass-media mainstream este mult mai înclinată spre liberalism modern, în ceea ce privește mediatizarea subiectelor despre rasă, reforma beneficiilor, protecția mediului și controlul armelor printre altele. [29]
Presa de stânga și-a stabilit dominația în ecologia politicii americane, proliferându-și agenda ideologică în reflectarea știrilor. Intr-un comentariu publicat în The Wall Street Journal în 2001, Bernard Goldberg fostul reporter al CBS a scris: “Comentatorii de știri ai presei mainstream sunt atât de tendențioși « încât nici măcar nu știu ce este o prejudecată progresistă»”. [30]
Majoritatea oamenilor din societățile occidentale nu au multe îndoieli cu privire la veridicitatea știrilor create și transmise de mass-media mainstream. Mulți presupun că articolele sunt scrise în mod obiectiv și cuprinzător și că cele menționate mai sus reprezintă o analiză serioasă a unui expert bazat pe informații din surse fiabile. Presa de stânga profită de încrederea consumatorului pentru a-i inocula perspectiva sa ideologică.
Deși astăzi știrile false se propagă liber, acesta este un fenomen destul de neobișnuit. Societățile libere din Occident au subliniat în mod tradițional necesitatea de a avea o presă veridică, obiectivă și corectă. Din acest motiv, presa de stânga, în general, nu răspândește știrile false în mod deschis publiculului. Metodele lor sunt mai subtile și mai complexe, după cum este descris mai jos.
Mediatizare selectivă. În fiecare zi, zeci de mii de evenimente relevante au loc în întreaga lume. Dar atenția pe care o primesc evenimentele sau înlăturarea în liniște a acestora din atenția publicului, este determinată aproape în întregime de ceea ce mass-media alege să mediatizeze.
Presa contemporană exercită o mare putere. Datorită influenței considerabile de stânga în rândul multor organizații de presă și a personalului lor, multe idei progresiste, cum ar fi presupusa justiție socială, egalitate și feminism, au devenit cultura dominantă, în timp ce crimele comunismului au fost ascunse. Newt Gingrich, fostul președinte al Camerei Reprezentanților, a spus odată: “Stânga academică, mass-media și adepții săi din Hollywood sunt reticenți să se confrunte cu situația oribilă a inumanității nesfârșite a marxismului”. [31]
Madiatizarea selectivă a știrilor poate fi împărțită în trei categorii. În primul rând, evenimentele sunt selectate numai, sau în primul rând, pentru utilitatea lor în influențarea cititorilor ca să accepte poziția ideologică a stângii. În al doilea rând, în loc să raporteze exhaustiv contextul evenimentului, aceștia raportează doar aspectele care susțin punctul de vedere al stângii. În cele din urmă, presa tinde să ofere o mai mare participare celor care se apleacă spre stânga sau ale căror declarații sunt în acord cu stânga, în timp ce alte organizații și indivizi sunt marginalizați.
În lucrarea “O evaluare a părtinirii presei”, Tim Groseclose a scris: “Pentru fiecare păcat al comisiei, […] noi credem că există sute, și poate chiar mii de păcate de omisiune în care un jurnalist a ales fapte sau povestiri care probabil vor fi menționate numai de o parte a spectrului politic. “[32]
Stabilirea intereselor. În anii ’60, cercetătorii mass-media au propus o teorie potrivit căreia rolul mass-media este de a determina ce teme sunt adecvate pentru dezbatere. Bernard Cohn a reiterat aceasta spunând: presa “poate să nu aibă succes întotdeauna să spună oamenilor ce să gândească, dar are un succes uimitor în a spune cititorilor săi la ce să se gândească”[33]. Adică, presa poate determina importanța evenimentelor pe baza numărului de articole și a relatărilor viitoare pe care le dedică unui anumit eveniment, în timp ce aceleași subiecte sau altele mai importante pot fi tratate într-un mod mai succint sau nu sunt menționate deloc.
Problema drepturilor transsexuale, deși nu privește decât o foarte mică parte a populației, a devenit un punct focal pentru discuții și este un exemplu al modului în care mass-media a stabilit cu succes agenda bazată pe interesele pe care le reprezintă. În plus, încălzirea globală ce a devenit o problemă importantă în discursul public, este rezultatul unei conspirații de lungă durată dintre mass-media și celelalte forțe politice.
Mascarea. Există multe subiecte care sunt prea mari pentru a fi ignorate. Mass-media folosește metoda mascării pentru a-și impune punctul de vedere. Mișcarea de eliberare sexuală și de protecție socială din anii ’60 a dus la dezintegrarea familiei, creșterea sărăciei și creșterea criminalității. Cu toate acestea, stânga folosește mass-media și Hollywood-ul pentru a descrie imaginea unei mame singure puternice și independente și pentru a ascunde problemele sociale reale din spatele acestui fenomen. Unii critică “supremația albă”și atribuie discriminării sistemice statutul financiar și social slab al minorităților. Prevalența acestor narațiuni este în mare parte rezultatul complotării dintre mass-media și anumite forțe politice.
Metoda de mascare poate fi observată în principal în fenomenul relatărilor care preced faptele. Într-o mediatizare obiectivă, autorul rezumă faptele și le transformă într-o descriere. Dar jurnaliștii și editorii au tendința de a avea prejudecăți cu privire la un anumit subiect, iar atunci când creează articolele, ei modelează faptele pentru a-și valida propriile prejudecăți.
Folosirea corectitudinii politice pentru a impune autocenzura. Corectitudinea politică este impregnată în mass-media. Fie că-și folosesc propriul ghid de stil sau implicit pe cel de stânga, multe mass-media au reguli de corectitudine politică care afectează ceea ce este relatat și ce nu este, și modul cum informează. Datorită legilor privind “infracțiuni motivate de ură” în anumite țări europene, multe mass-media din această regiune nu îndrăznesc să relateze crimele comise de imigranți, chiar dacă aceste infracțiuni au devenit o problemă socială gravă și amenință securitatea națională a acestor țări. De asemenea, mass-media din SUA se autocenzurează atunci când este vorba despre raportarea infracțiunilor și, de multe ori, omite statutul de imigrant al făptașilor.
Etichetarea surselor conservatoare pentru a le neutraliza influența. Pentru a crea impresia de mediatizare imparțială, mass-media progresistă nu are de ales decât să relateze despre opiniile conservatorilor sau ale organizațiilor conservatoare. Însă presa folosește, în general, etichete precum “conservatoare”, “de dreapta”sau “de dreapta religioasă”atunci când citează aceste surse și astfel implică subtil faptul că opiniile lor sunt prejudiciate sau nesigure, doar pentru că sunt conservatoare. Când se citează liberali progresiști sau moderni, presa folosește, de obicei, titluri neutre cum ar fi “academice”sau “experți”, sugerând că opiniile lor sunt imparțiale, obiective, raționale și fiabile.
Crearea unui lexicon pentru corectitudinea politică. Mass-media occidentală, împreună cu grupuri politice și academicieni de stânga, au creat un vast sistem de limbaj corect din punct de vedere politic. Acest lucru a fost aplicat atât de frecvent încât a devenit profund înrădăcinat în conștiința publică, influențând publicul la nivel subliminal.
Odată ce presa validează o opinie de stânga, aceasta se va manifesta în toate aspectele societății. Un articol din octombrie 2008 din New York Times, intitulat “Opiniile liberale domină scena”, începe cu această expresie: “În acest sezon electoral, publicul din New York va putea vedea o serie de spectacole politice, despre Irak, corupția din Washington, feminism sau imigrație; ceea ce nu va putea vedea este unul cu o perspectivă conservatoare.”[34]
Culorile politice ale mass-media se reflectă și în mediatizarea procesului democratic. Candidații progresiști primesc o mediatizare pozitivă, în timp ce candidații care susțin perspective tradiționale sunt criticați. O astfel de analiză mediatică a “experților”are o mare influență asupra populației care votează. Groseclose a constatat că 93% dintre jurnaliștii din Washington, DC au votat pentru democrați; doar 7% au votat pentru republicani. Conform calculelor lui Groseclose, în alegeri tipice, tendința mediatică ajută candidații democrați cu 8-10 puncte procentuale. De exemplu, dacă tendința mediatică nu ar fi existat, John McCain l-ar fi învins pe Barack Obama cu 56% la 42%, în loc să piardă cu 53 la 46. [35]
5. Industria cinematografică: Avangardă versus tradiție
Hollywoodul-ul are o influență enormă în întreaga lume. Deși filmele americane reprezintă mai puțin de 10% dintre toate filmele produse în lume, filmele de la Hollywood au 70% din audiența cinematografică a lumii. Nu există nici o îndoială că filmele de la Hollywood domină industria cinematografică internațională [36]. Ca simbol internațional al culturii americane, Hollywood a acționat ca un transmițător și amplificator al valorilor americane în întreaga lume – însă a devenit un instrument de expunere al omenirii la valori distorsionate și antitradiționale.
Astăzi este dificil pentru majoritatea americanilor să-și imagineze că familiile din anii 30 și 40 nu trebuiau să se îngrijoreze de influența negativă a filmelor asupra copiilor lor. Dar industria cinematografică la acel moment respecta standarde morale stricte.
În 1934, cu sprijinul puternic al bisericilor, industria cinematografică a introdus Codul de reglementare al realizării filmelor cu sunet, sincronizate și mute, cunoscut și sub numele de Codul Hays. Primul său principiu a fost că nu ar trebui să se producă niciun film care să coboare standardul moral al spectatorilor. Spectatorul nu va fi condus niciodată să favorizeze crimele și lucrurile rele, sau să conducă la perversitate sau la păcat. Principiul Codului Hays privind sexul a fost acela de a menține sanctitatea familiei și a căsătoriei: filmele nu ar trebui să ducă la concluzia că diversele forme promiscue ale relațiilor sexuale sunt norme acceptabile. Adulterul, deși uneori este necesar pentru complotul filmului, nu trebuie justificat, prezentat într-o manieră atractivă sau tratat în mod explicit.
Cu toate acestea, din anii 1950, mișcarea de eliberare sexuală a provocat o schimbare culturală și morală. Sosirea televiziunii în casele americane a provocat o presiune enormă asupra pieței și o rivalitate între producătorii de film. Hollywood-ul a început să ignore din ce în ce mai mult Codul Hays și nici nu a reușit să-și impună o auto-disciplină. De exemplu, Lolita (1962), adaptat după romanul cu același titlu, descrie relația adulteră dintre un bărbat și fiica lui vitregă.
Lolita a câștigat premiul Oscar și Globul de Aur și, deși filmul a primit atât recenzii pozitive, cât și negative la acel moment, Lolita are astăzi o aprobare de 93% în cele patruzeci și patru de recenzii de pe site-ul Rotten Tomatoes unde utilizatorii acordă calificative filmelor și serialelor de televiziune americane. Aceasta reflectă schimbarea moralității sociale care a avut loc în ultima vreme.
Mișcările de contracultură de la sfârșitul anilor 1960 au marcat prăbușirea ordinii și moralității tradiționale în producțiile de la Hollywood. Câteva filme emblematice care descriu teme de rebeliune reflectă dominația răului în industria cinematografică americană.
Așa cum s-a menționat în repetate rânduri în această carte, o tactică principală a comunismului este de a prezenta comportamentul criminal în mod nobil sau drept. “Bonnie și Clyde” este un film din 1967 bazat pe povestea adevărată a tâlharilor care au trăit în timpul Marii Depresiuni. În timpul Marii Depresiuni, multe familii au rămas fără adăpost după ce băncile le-au luat casele pentru neplata ipotecii. Protagoniștii filmului exprimă o furie împotriva acestui fenomen și sunt prezentați ca luptători împotriva nedreptății sociale, în timp ce jefuiau băncile și comiteau crime.
Filmul, care prezintă unele dintre primele scene ale violenței explicite de la Hollywood, sugerează un act de justiție în stilul lui Robin Hood pentru astfel de crime. Cuplul criminal este reprezentat de un bărbat frumos și o femeie frumoasă și sunt portretizați cu un simț inerent al justiției. Între timp, polițiștii au fost prezentați ca marionete incompetente și nu ca protectori ai legii și ordinii. La final, moartea lui Bonnie și a lui Clyde ca urmare a acțiunii poliției are un impact profund asupra publicului adolescent. Ambii sunt declarați martiri, ca si cum s-ar fi sacrificat pentru o cauză măreață.
Tema crimei și a violenței, pe care o descrie filmul, a șocat societatea americană în general dar a avut o mare rezonanță printre studenții răzvrătiți. Actorul și actrița care i-au interpretat pe Bonnie și Clyde au apărut pe coperta revistei Time. Tinerii au început să le copieze stilul de îmbrăcăminte, modul de vorbire și disprețul lor față de tradiție și obiceiuri. Ei au încercat chiar să imite modul de deghizare al cuplului [37]. Un lider radical al unei organizații studențești a scris un articol în care îi compara pe Bonnie și Clyde cu presupuși eroi, precum liderul gherilei Che Guevara și Nguyễn Văn Trỗi, un terorist Vietcong (Frontul Național pentru Eliberarea Vietnamului de Sud – n.trad.) [38]. O organizație radicală a studenților a declarat: “Nu suntem potențiali Bonnie și Clyde, suntem Bonnie și Clyde”[39].
Pe lângă înfrumusețarea crimei, filmul “Bonnie și Clyde” a prezentat un nivel fără precedent de violență și sex. Cu toate acestea, el a fost apreciat critic, a fost nominalizat pentru zece Oscaruri și a câștigat două. Hollywood-ul s-a abătut de la principiile sale tradiționale.
“Absolventul”, lansat la sfârșitul anului 1967, reflectă anxietatea interioară și conflictele dintre studenții de la acea vreme. Filmul descrie un absolvent de universitate singuratic la o răscruce a vieții. Valorile tradiționale ale generației tatălui său sunt prezentate ca și cum ar fi plictisitoare și ipocrite. În loc să se alăture societății americane, acceptă avansurile amoroase ale unei femei căsătorite mai în vârstă decât el și, de asemenea, se îndrăgostește de fiica acesteia, care descoperă aventura. La nunta fiicei cu un alt tânăr, protagonistul ajunge la biserică și fuge cu ea. Absolventul prezintă un amestec de răzvrătire adolescentină, libido necontrolat, incest și alte probleme care reflectă mediul confuz și antitradițional al tinerilor rebeli. Filmul a avut un mare succes, atât imediat cât și în anii următori. Cu șapte nominalizări la Oscar, din care a câștigat una, “Absolventul” și-a câștigat recunoașterea la Hollywood.
Filme precum “Bonnie și Clyde” și “Absolventul” au început noua eră de la Hollywood. La sfârșitul anului 1968, Codul Hays a fost înlocuit cu sistemul modern de rating al filmelor. Adică, filmele cu conținut de orice fel ar putea fi distribuite, atâta timp cât au fost etichetate cu un anumit grad de apreciere. Acest lucru a slăbit considerabil auto-disciplina morală a industriei de divertisment și standardele de bine și rău au devenit neclare. În acest fel, artiștii, producătorii și restul echipei au separat moralitatea de creațiile lor, dând frâu liber conținutului pervers.
Divertismentul degenerat a prins la public datorită stimulilor de proastă calitate, excitativi și ușor de obținut. Între timp, producătorii au căzut pradă propriei lăcomii, acumulând profituri uriașe.
Filmele sunt un mediu special, cu puterea de a crea atmosfere captivante și personalități realiste, și astfel reușesc să aducă audiența la punctul de vedere al regizorului. Filmele reușite pot scufunda publicul în lumea cinematografică, astfel încât aproape nimic să nu îi mai poată readuce la realitate. Acestea joacă un rol imens în modelarea sentimentelor și perspectivelor publicului, iar în mâinile răufăcătorilor conduc oamenii să se rupă de tradiție.
Un cunoscut producător de film a spus: “Documentarele îi convertesc pe cei deja convertiți. Filmele de ficțiune îi convertesc pe cei ce nu erau convertiți”[40]. Cu alte cuvinte, documentarele întăresc valorile pe care spectatorii le au deja, în timp ce filmele de ficțiune folosesc povești fascinante pentru a oferi indirect un nou set de valori audienței lor. Producătorul și protagonistul masculin al filmului “Bonnie și Clyde” susține socialismul. Drama sa istorică din 1981, “Reds”, i-a adus un Oscar și un Glob de Aur. La apogeul Războiului Rece, Reds a schimbat stereotipul comunistului radical într-o persoană prietenoasă și relaxată. [41]
Într-un alt film al său nominalizat la Oscar: “Bulworth”, descrie un candidat socialist la președinție. Prin portretul său, el sugerează publicului că tema centrală a politicii americane este clasa, nu rasa [42]. Acest film a fost un succes atât de mare încât mulți l-au îndemnat să-și depună candidatura pentru funcția de președinte al Statelor Unite.
Multe filme au avut un impact imediat. În ziua lansării filmului “Bonnie și Clyde”, aproape de sfârșitul filmului, polițiștii au început să fie insultați de spectatori din rândurile din spate [43]. După introducerea sistemului de rating, primul film evaluat cu R (copii sub vîrsta de 17 ani trebuie însoțiti de un adult – n.trad.): “Easy Rider” a devenit un succes instantaneu și a contribuit la popularizarea dependenței de droguri. Filmul urmărește aventurile a doi motocicliști hippie cu păr lung și dealeri de cocaină în timp ce se bucură de muzică rock, halucinogene, comunități hippie și bordeluri. Pentru producerea filmului au fost folosite droguri reale. Stilul lor de viață de indulgență antisocială, separat de valorile convenționale, a devenit visul multor tineri și a transformat drogurile într-un simbol al contraculturii. Regizorul filmului a recunoscut că: “Problema cocainei din Statele Unite este într-adevăr vina mea. Nu a existat cocaină pe străzi înainte de Easy Rider. După Easy Rider a fost peste tot “. [44]
De la implementarea sistemului de evaluare a filmului, Hollywood a început să producă în serie filme care prezintă în mod pozitiv diferite comportamente degenerate, cum ar fi promiscuitatea sexuală, violența, drogurile ilegale și crima organizată. Un studiu de cercetare a arătat că filmele evaluate ca R reprezintă 58% din filmele de la Hollywood produse între 1968 și 2005. [45]
Cercetătorul american Victor B. Cline a analizat 37 de filme care au avut premiera în Salt Lake City în anii 70. El a descoperit că 58% din filme au prezentat necinstea într-o lumină eroică sau justificată de erou din cauza circumstanțelor și că 38% din filme prezintă activitatea criminală ca fiind ceva convenabil sau ca o distracție reușită și interesantă, fără consecințe negative. În 59% din filme, eroul ucide unul sau mai mulți oameni. 72% din eroine au fost portretizate ca având un caracter de promiscuitate sexuală într-un anumit grad. De fapt, doar un singur film a sugerat relații sexuale normale între un bărbat și o femeie căsătoriți legal. Doar 22% dintre filme au prezentat protagoniștii unei căsnicii care ar putea fi considerată sănătoasă și suficient de satisfăcătoare. [46]
Un argument comun folosit împotriva criticării violenței și a sexului în filme este că astfel de lucruri există în realitate și că filmele reflectă doar natura realității și că nu au un impact negativ. Dar prin cifrele menționate mai sus, se arată că acest lucru este fals. În plus, multe filme produse de cei cu orientări de stânga de la Hollywood reflectă în mod natural valorile acestora și schimbă valorile reale ale societății. Potrivit lui Michael Medved, un critic de film și fost scenarist de la Hollywood, revoluționarii sociali ai gândirii progresiste de la Hollywood modelează valorile societății atacând legitimitatea familiei, promovând perversiunea sexuală și glorificând urâțenia. [47]
Alții susțin că excesul conținutului degenerat din punct de vedere moral în industria cinematografică se datorează doar pieței. Dar oricare ar fi cazul, obiectivele diabolice sunt atinse într-un grad șocant. Viteza și puterea cu care industria de film a fost folosită pentru a distruge moralitatea publicului este șocantă. Unele filme idolatrizează fiare sau monștri; cei care descriu că oamenii devin animale și chiar bestialitatea primesc girul Hollywood-ului. Aceasta este o reflectare reală a gradului în care diavolul a adus lumea sub comanda sa – omenirea a ajuns la punctul în care adoră monștri.
Aceste filme antitradiție investighează și reflectează asupra problemelor sociale cu complexitate superficială, dar în realitate sunt scuze pentru a crea un mediu complex și viu în care să absoarbă audiența. O atmosferă făurită atent permite publicului să creadă că standardele morale sunt circumstanțiale. Acțiunile rele dezaprobate de societatea convențională pot fi întotdeauna raționalizate într-un anumit mod, pot fi tratate cu simpatie sau chiar prezentate într-un mod pozitiv. Mesajul final, implantat în mintea spectatorilor, este că nu există o diviziune clară între bine și rău sau între drept și malefic, că tradițiile sunt plictisitoare și represive și că moralitatea este relativă.
6. Televiziunea: Corupția în fiecare casă
Televiziunea a devenit o parte omniprezentă a vieții de zi cu zi. Vizualizarea frecventă a programelor de televiziune schimbă viziunea oamenilor asupra lumii fără ca aceștia să-și dea seama. Cercetările efectuate de Media Research Center au dovedit acest lucru. De exemplu, cu cât oamenii urmăresc mai mult programele de televiziune, cu atât este mai probabil ca aceștia să aibă un angajament mai mic față de virtuțile tradiționale, precum onestitatea, încrederea și corectitudinea, și cu atât mai puțin severă este atitudinea lor în privința problemelor legate de moralitatea sexuală, precum sexul în afara căsătoriei, avortul și homosexualitatea.
În timp ce, printre cei care se uită moderat sau prea mult la televizor, procentul de oameni care cred în Dumnezeu este aproape egal: 85% și, respectiv, 88%; cu cât cineva se uită mai mult la televizor, cu atât îi este mai greu să prețuiască principiile religioase. De exemplu, atunci când într-un chestionar li se cere să aleagă între “Oamenii ar trebui să trăiască întotdeauna în conformitate cu învățăturile și principiile Creatorului în toate împrejurările” sau “Oamenii ar trebui să combine valorile lor morale și personale cu codurile morale ale lui Dumnezeu”, cei care se uită mai mult la televizor tind să aleagă a doua opțiune.
Din aceste cifre, se poate concluziona, în general, că televiziunea predispune oamenii la relativismul moral.
Din anii 1950, televiziunea a devenit o parte integrantă a vieții de zi cu zi. Nu numai serialele de televiziune și filmele au un efect similar în modelarea valorilor oamenilor, dar și programele de dezbateri, sitcomurile și chiar și documentarele, incitându-și în liniște publicul cu tot felul de idei distorsionate prin repetarea continuă în fiecare zi.
Luați programele de dezbatere ca un exemplu. Studiourile de televiziune sunt interesate în special de a invita oameni ale căror opinii sau comportamente contravin valorilor tradiționale sau ale căror vieți sunt pline de conflicte sau invită “experți”să discute despre aspecte controversate legate de moralitate. Oaspeții sunt încurajați să dezvăluie “cu curaj”probleme “profunde”sau “complexe”din viața lor personală. Gazda, experții sau publicul din studio oferă diferite opțiuni ca soluții la probleme. Pentru a asigura popularitatea programului, în general, nu este emisă nici o judecată morală. În acest fel, multe programe devin un loc pentru afișarea comportamentelor și a perspectivelor corupte și distorsionate.
Multe programe de televiziune difuzate la orele de vârf sunt pline de conținut disprețuitor și neplăcut, greu de văzut. Unii realizatori de programe, inclusiv femeile, se mândresc că vorbesc vulgar. Un număr destul de mare de programe îi îndoctrinează pe oameni cu un gust vulgar și conținut anticultural sau antitradițional prin divertisment, în timp ce publicul se află într-o stare de relaxare. Odată cu trecerea timpului, oamenii nu se mai simt deloc alarmați și chiar ajung să aprecieze acest material, erodându-și astfel gândirea morală.
Comediile de televiziune (sitcomuri) sunt utilizate pentru a normaliza valorile și comportamentele deviante care sunt rareori văzute în viața de zi cu zi a oamenilor, atunci când sunt difuzate în mod repetat la televizor.
Ben Shapiro a dat un exemplu cu o scenă din episodul numit “Nașterea”, care a apărut în populara serie de comedie americană Friends. Carol, fosta soție lesbiană a lui Ross, este însărcinată cu copilul acestuia. Ross este îngrijorat că fiul său va crește într-o familie lesbiană. În timp ce Ross este deranjat, Phoebe spune: “Când am crescut, tatăl meu a plecat, mama a murit și tatăl meu vitreg a mers la închisoare, așa că abia am avut destui părinți pentru a face o familie completă. Și iată un copil mic, care are trei părinți care îl iubesc atât de mult, încât se luptă cine îl va iubi cel mai mult. Și încă nu s-a născut. Pur și simplu, el este cel mai norocos copil din lume”.
Ross se simte imediat ușurat și liniștit de perspectiva ei. După cum scrie Shapiro, episodul descrie “lesbienele gravide și casele cu trei părinți, nu doar ca normale, ci admirabile”. [49]
Medicina modernă a descoperit că creierul uman produce cinci tipuri diferite de unde cerebrale. Două dintre ele sunt undele cerebrale care sunt în starea de veghe a conștiinței: undele alfa (α) și undele beta (β). Atunci când oamenii sunt ocupați, undele lor cerebrale dominante sunt undele β. Ei manifestă o capacitate accentuată de a analiza și tind să utilizeze gândirea logică. O persoană care se află într-o dezbatere prezintă predominant unde β. Cu alte cuvinte, în starea în care undele β sunt dominante, oamenii sunt mai atenți și mai puțin naivi. Cu toate acestea, atunci când oamenii sunt relaxați și predomină undele alfa, emoțiile lor preiau controlul și capacitatea lor analitică slăbește. Când oamenii urmăresc programele de televiziune, nu sunt pregătiți să gândească serios, și sunt relaxați și ușor de impresionat. În astfel de circumstanțe, oamenii tind să fie convinși subliminal de temele și punctele de vedere reprezentate în programul de televiziune.
Cercetările arată că aproximativ două treimi din programele media, inclusiv programele pentru copii, conțin scene de violență. Există, de asemenea, conținut sexual înșelător în orice emisiune de televiziune și în filme. După orele de educație sexuală din școli, tinerii percep mass-media ca pe a doua sursă importantă de învățare despre activitatea sexuală.
O sumedenie de cercetări arată în mod clar faptul că acest conținut violent din mass-media desensibilizează tinerii cu privire la violență și crește șansele ca ei să comită acte violente mai târziu în viață. Mass-media a avut o influență foarte proastă asupra tineretului, sporind tendința spre violență, activitate sexuală la minori și sarcinile adolescentelor. Este de două ori mai probabil ca fetele care tind să urmărească programe ce conțin activitate sexuală să rămână însărcinate într-o perioadă de trei ani, în comparație cu fetele care rareori văd astfel de programe. Programele de televiziune cresc, de asemenea, riscul de agresiune sexuală și implicarea în comportamente periculoase. [50]
O avalanșă de conținut pornografic și sexual atacă în mod direct valorile și tradițiile sociale. Potrivit unui cercetător: “Mass-media este atât de persuasivă și atât de plină de sex încât este greu pentru orice copil, chiar și pentru un critic să reziste […] Cred că mass-media este adevăratul nostru educator despre sex “[51]. Datorită influenței mass-mediei, sexul în afara căsătoriei, adulterul și alte comportamente au devenit parte a unui stil de viață normal – atâta timp cât toate părțile sunt de acord, nu este nimic în neregulă cu aceasta.
În cartea “Propaganda la ore de vârf”, Shapiro a rezumat aproximativ o sută de televiziuni influente din SUA. El a descoperit că, odată cu trecerea timpului, aceste programe au trecut prin întregul spectru de acceptare a progresismului, promovare a ateismului, desconsiderare a credinței, promovare a sexului și violenței, promovare a feminismului, acceptarea homosexualității și transsexualității, respingerea moralității, respingerea relațiilor tradiționale dintre soț și soție sau tată și fiu, promovând puternic vederi de stânga și instituirea anti-eroilor nemiloși, lipsiți de empatie, ca protagoniști. Evoluția lor este un proces de decădere continuă a valorilor morale. Acest tip de viață antitradițională a avut o mare influență asupra mentalității publicului larg, în special a tinerilor. [52]
Multe dintre posturile TV de “muzică”promovează în mod deschis erotismul și chiar comportamentul sexual pervers publicului tânăr [53]. De când a fost implementat sistemul de rating al filmelor, multe filme pornografice pot fi vândute atât timp cât sunt catalogate cu un rating. Pe măsură ce tehnologia s-a dezvoltat, aceste programe indecente au trecut de la consumul subteran la cel general și pot fi obținute cu ușurință pe Internet, prin canale de televiziune plătite și în hoteluri.
Programele de televiziune încep să contamineze oamenii la vârste foarte fragede. Desenele animate prezintă personaje urâte sau cantități mari de violență. Alte programe pentru copii sunt încărcate cu teme ascunse ale progresismului și liberalismului modern, cum ar fi predarea homosexualității ca “diversitate culturală”. Ei folosesc expresii precum “există o singură persoană în întreaga lume ca tine”pentru a încuraja respectul de sine nemeritat și de a accepta toți oamenii indiferent de comportamentul lor moral. [54]
Desigur, puțini producători de la Hollywood aveau un plan pregătit de a insufla ideologii corupte publicului lor. Dar când producătorii înșiși sunt de acord cu conceptele progresismului și liberalismului modern, aceste ideologii corupte vor ajunge în mod inevitabil în programe. Planul real este diabolic, iar cei care lucrează în mass-media și care se depărtează de divin devin pioni ai răului.
7. Presa: un câmp de luptă cheie într-un război total
Filosofia comunistă a luptei nu oferă nici un fel de mijloace și nu respectă nici o limită morală pentru a-și atinge obiectivele politice. În campania prezidențială americană din 2016, candidatul Donald Trump s-a opus “corectitudinii politice”și a promis să ia măsuri de a aduce SUA de la extrema stângă spre dreapta: revenirea la valorile tradiționale, supremația legii, reducerile fiscale pentru revitalizarea economiei, reînnoirea reverenței și umilinței oamenilor în fața lui Dumnezeu, printre altele. Sinceritatea lui i-a făcut pe progresiști să intre în panică. Înarmați cu presa mainstream, l-au atacat pe Trump cu tot arsenalul lor.
În timpul campaniei prezidențiale, presa de stânga a folosit diverse metode pentru a-l denigra și demoniza în mod deliberat pe Trump, în timp ce îi ostraciza suporterii, descriindu-i ca fiind rasiști, sexiști, xenofobi, anti-imigranți și albi needucați. Adică, presa a încercat să influențeze rezultatul alegerilor prin manipularea opiniei publice. Cu excepția unui număr mic al mass-media, aproape 95% din presă a prezis în mod repetat că Trump va pierde cu siguranță. Împotriva tuturor așteptărilor, Trump și-a învins rivalul și a fost ales în funcția de președinte al Statelor Unite.
În circumstanțe normale, indiferent cât de feroce ar fi campania electorală, diferite partide și grupuri ar trebui să revină la activitățile lor normale după terminarea alegerilor. Mai important, presa ar trebui să susțină principiul justiției, să pună pe primul plan interesele naționale și să mențină principiul neutralității în relatări. Cu toate acestea, după alegerile prezidențiale din 2016 din Statele Unite, s-a văzut că mass-media și-a continuat frenezia din campanie, chiar și cu riscul vătămării imaginii publice.
Majoritatea presei ignoră în mod deliberat realizările administrației Trump, precum creșterea pieței bursiere la niveluri record, realizările diplomatice americane și eradicarea aproape totală a ISIS. Cu rata șomajului aflată la cel mai scăzut nivel din ultimii optsprezece ani, economia Statelor Unite se bucură de o revigorare. Mai mult, presa face tot posibilul pentru a incapacita administrația Trump, făcând acuzații nefondate. De exemplu, presa a stârnit o teorie a conspirației despre o înțelegere secretă între Trump și Rusia, însă o anchetă specială nu a găsit nici o dovadă care să o susțină. Un raport al Congresului a afirmat în mod clar că nu a existat nici o înțelegere secretă între Rusia și Trump. [55]
Pentru a-l ataca pe Trump, presa a generat și multe știri false. În decembrie 2017, un gigant de știri de televiziune a trebuit să suspende doi jurnaliști proeminenți, timp de patru săptămâni și să le editeze munca, deoarece ei au creat relatări false că Trump i-a ordonat lui Michael Flynn să intre în contact cu Rusia. [56] În cele din urmă, cei doi jurnaliști au fost forțați să părăsească postul de televiziune. Această echipă specială a avut realizări remarcabile, câștigând patru premii Peabody și 17 premii Emmy, dar fabricarea știrilor false le-a adus rușine și dezonoare.
Când președintele Trump a condamnat infama bandă MS-13, în special membrii care au intrat în Statele Unite ca imigranți ilegali, el a spus: “Nu sunt oameni. Acestea sunt animale și trebuie să fim foarte, foarte duri”. Cu toate acestea, mass-media mainstream americană a scos imediat declarația din context, susținând că Trump a spus că imigranții ilegali erau animale.
În iunie 2018, fotografia unei fete din Honduras care plângea a circulat pe scară largă în mass-media și pe Internet. Fata și mama ei au fost oprite de poliția de frontieră în timp ce încercau să intre ilegal în Statele Unite. Presa a declarat că fata a fost separată forțat de mama ei și a profitat de ocazie pentru a critica politicile de frontieră ale lui Trump și poziția lui de toleranță zero față de imigrația ilegală. Apoi, revista Time a combinat fotografia fetei cu fotografia lui Trump pe coperta revistei sale și a adăugat titlu “Bine ați venit în Statele Unite”pentru a-l ridiculiza pe Trump. Cu toate acestea, tatăl fetei a declarat mai târziu presei că oficialii de frontieră nu au separat-o de mama ei. [57]
Potrivit studiilor realizate de Centrul de Cercetare Media, în ultimii doi ani, Trump a fost principalul subiect al știrilor de seară ale celor mai importante trei rețele de televiziune din SUA, ocupând o treime din timpul total de difuzare a știrilor de seară. În 2017, 90% din mediatizarea lui Trump a fost negativă, în timp ce mediatizarea pozitivă a fost de numai 10%. În 2018, mediatizarea negativă a crescut la 91%. Raportul a concluzionat: “Fără îndoială, niciun președinte nu a fost vreodată supus unor astfel de relatări ostile pentru o perioadă atât de îndelungată ca Trump […]”. [58]
Cu toate acestea, publicul american este tot mai conștient de știrile false. Într-un sondaj efectuat de Universitatea Monmouth în aprilie 2018, procentul americanilor care au considerat că “mass-media mainstream raportează știri false”a crescut de la 63% anul trecut la 77% [59]. În 2016, un sondaj realizat de Gallup a constatat că încrederea americanilor în presă a căzut la un nou nivel, cu doar 32% de persoane având încredere mare sau destul de mare în mass-media, cu opt puncte procentuale mai puțin decât în anul precedent [60]. În mod surprinzător, proprietarul unei mari companii media s-a plâns că “știrile false sunt cancerul timpurilor noastre”. [61]
Judecând din rezultatele alegerilor americane se poate vedea că jumătate dintre americani îl susțin pe Trump, dar atitudinea pe care o ia presa este clar unilaterală. În aceste circumstanțe anormale, Trump este atacat și demonizat deoarece el apără ferm restaurarea tradiției și idealurile sale nu pot coexista cu ideologia antitradițională a stângii. Dacă atacurile presei asupra lui Trump vor fi capabile să determine publicul să-și piardă încrederea în el, acest lucru ar duce la îndeplinirea obiectivului lor principal: de a împiedica societatea să se întoarcă la tradiție.
Cu toate acestea, ceea ce este cel mai îngrijorător este faptul că multe instituții media au devenit catalizatori pentru a amplifica retorica radicală, a provoca ostilitate și ură și a polariza populația, crescând astfel dezbinarea societății. Elementele de bază ale eticii au fost eliminate, iar consecințele sunt ignorate până la punctul în care autodistrugerea a devenit acceptabilă pentru a determina dispariția unui adversar. Țara a fost împinsă într-o stare de haos și pericol extrem.
Concluzie: Restaurarea responsabilității presei
Dacă putem spunem că în secolul trecut spectrul comunismului s-a infiltrat și a controlat numai câteva zone ale lumii, acum spectrul guvernează deja lumea noastră – toate aspectele lumii umane au fost corupte. Influența imensă a mijloacelor de informare în masă asupra umanității a fost folosită în mod eficient pentru spălarea creierului, înșelarea oamenilor și coruperea moralității umane, determinând oamenii să se abată inconștient de la tradiție.
În țările occidentale, multe mass-media progresiste sau liberale au devenit instrumente de ascundere a adevărului și de înșelare a oamenilor. Mulți au abandonat etica profesională de bază și, în schimb, au apelat la tot felul de atacuri, abuzuri și defăimări fără scrupule, indiferent de impactul avut asupra reputației sau a societății.
Spectrul a avut succes deoarece a profitat de slăbiciunile umane: căutarea faimei și a profiturilor, ignoranța, lenea, egoismul, simpatia incorectă, concurența etc. Unii jurnaliști se răzvrătesc împotriva tradițiilor, cu un aer de superioritate, sub fațada cunoașterii adevărului. Unii se adaptează la deja coruptul “la cererea publicului”pentru a avea mai multă audiență. Unii se conformează standardelor scăzute pentru a-și făuri cariera. Unii fabrică știri false din invidie și ostilitate. Unii cred în știri false din cauza ignoranței și lenii lor. Unii profită de bunătatea și de simpatia celorlalți care caută dreptatea socială și, astfel, înclină întreaga societate spre stânga și recurg la tactici fără scrupule pentru a-și atinge obiectivele politice și economice.
Misiunea presei este nobilă. Ea trebuie să fie sprijinul prin care oamenii își obțin informațiile despre evenimentele publice și este, de asemenea, o forță importantă în menținerea unei dezvoltări sănătoase a societății. Obiectivitatea și imparțialitatea sunt cerințele etice de bază ale mass-media și sunt cheia încrederii pe care o au oamenii în ea. Dar în mass-media de astăzi domnește haosul, afectând grav încrederea oamenilor în ea. Revendicarea misiunii presei și restabilirea gloriei jurnalismului este responsabilitatea nobilă a oamenilor care lucrează în acest domeniu.
Restaurarea misiunii mass-media înseamnă că presa trebuie să caute adevărul. Mediatizarea adevărului trebuie să fie completă și să aibă ca punct de plecare onestitatea. Atunci când prezintă un anumit fenomen social, multe mass-media prezintă realități parțiale care sunt adesea înșelătoare și pot face mai mult rău decât minciunile flagrante.
O parte a misiunii presei este promovarea compasiunii. Compasiunea presei nu este un abuz de simpatie sau de corectitudine politică. Obiectivul său trebuie să fie bunăstarea durabilă a omenirii. Calea de ieșire pentru omenire nu este să obțină beneficii economice pe termen scurt sau să creadă în utopia inventată de comuniști, ci să urmeze calea tradițională stabilită de divin, pentru a-și ridica standardele morale și a se reîntoarce în locul original, la originea adevărată și minunată a vieții în sine.
Presa este bună dacă poate ajuta la ridicarea valorilor societății și lua apărarea moralității, deoarece în societatea umană există atât binele cât și răul. Responsabilitatea mass-media este de a disemina adevărul, de a elogia virtutea și de a expune și împiedica răul.
Revenind la misiunea sa, mass-media trebuie să acorde mai multă atenție evenimentelor majore care afectează viitorul omenirii. Ultimul secol a fost martorul unei mari confruntări între lumea liberă și blocul comunist. Deși părea a fi o confruntare ideologică, de fapt a fost o luptă pe viață și pe moarte, între bine și rău, deoarece comunismul distruge moralitatea care unește civilizațiile umanității. Cu toate acestea, după prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est, spectrul său rămâne încă neînvins.
În China, o țară a culturii antice, din 1999 Partidul Comunist persecută disciplina spirituală Falun Gong, bazată pe principiile universale ale Adevărului, Compasiunii și Toleranței. Această persecuție a afectat milioane de oameni de-a lungul vastului teritoriu al celei mai populate țări din lume. Au trecut aproape două decenii și ea încă are loc cu un grad de brutalitate care este greu de egalat. Este cea mai mare persecuție a credinței din istoria contemporană.
Persecuția împotriva Falun Gong este o persecuție a celor mai importante valori ale civilizației umane și un atac monstruos asupra libertății de credință. Cu toate acestea, mediatizarea sa occidentală a fost disproporționat de scăzută în raport cu amploarea și gravitatea evenimentelor care au loc. Majoritatea presei mainstream a fost influențată de presiunea politică a Partidului Comunist Chinez, s-a auto-cenzurat și a rămas tăcută în această problemă de o asemenea gravitate. Unii dintre ei au fost chiar complici ai PCC-ului, ajutându-l să-și răspândească înșelăciunea.
În același timp, a apărut o tendință care se opune comunismului și promovează o revenire la tradiție. În China, peste 300 de milioane de persoane au renunțat la PCC și organizațiile sale afiliate prin mișcarea “Tuidang”(demisia din Partid). Cu toate acestea, un astfel de fenomen major, de o mare importanță pentru viitorul Chinei și al lumii, este rar menționat în mass-media occidentală.
Astăzi, pe măsură ce lumea suferă mari schimbări, adevărul și valorile tradiționale sunt mai importante ca oricând. Lumea are nevoie de mijloace media care să poată distinge între bine și rău, să facă lucruri bune și să mențină moralitatea publică. Transcenderea intereselor particulare ale indivizilor, companiilor și partidelor politice pentru a prezenta oamenilor lumea reală este datoria fiecărui profesionist al mass-media.
Astăzi, când societatea se confruntă cu declinul moral al profesiei de jurnalist, este imperativ ca cititorii și audiența să distingă în mod conștient între bine și rău și să analizeze rațional informațiile furnizate de mass-media. Oamenii trebuie să judece lucrurile potrivit tradiției morale și să ia în considerare fenomenul social din perspectiva valorilor universale. Astfel, publicul va încuraja mass-media să-și îndeplinească misiunea ei istorică. Aceasta este, de asemenea, cheia pentru omenire de a împiedica influența spectrului comunismului și a-și găsi calea spre un viitor mai bun.
Referințe
[1] Thomas Jefferson, The Works, vol. 5 (corespondența 1786-1789), citat în Online Library of Liberty, accesat la 2 octombrie 2018, http://oll.libertyfund.org/quote/302
[2] Joseph Pulitzer, “De ce școli de jurnalism?”Noua Republică, 9 octombrie 1930, 283.
[3] “Regulile Ligii Comuniste”, Liga Comunistă, Arhiva de Internet Marx / Engels, accesată la 4 octombrie 2018, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1847/communist-league/index
[4] Lin Biao, “Discurs la reuniunea lărgită a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez”, Colecția de documente din revoluția culturală a Chinei (18 mai 1966). [În chineză]
[5] Hu Qiaomu, “Ziarele sunt manuale”, Lucrările colectate de Hu Qiaomu, Vol. III, (Beijing, Editura Poporului zilnic, 1994), p. 303. [În chineză]
[6] Han Mei, “UK declasifică dosare spunând că au fost uciși 10.000 de oameni în Tiananmen; Corpurile stocate subteran în grămezi”, Radio Sound of Hope, 20 decembrie 2017, http://www.soundofhope.org/gb/2017/12/20/n1378413.html [În chineză]
[7] “Farsa de auto-incendiere din Piața Tiananmen”, Minghui.org, http://en.minghui.org/cc/88/
[8] “Prezentare generală: intensificarea stimulării unui mecanism pentru inovație, construirea unei echipe culturale de propagandă de nivel înalt”, Xinhua News Network, 28 septembrie 2011, http://cpc.people.com.cn/GB/64107/64110/15777918.html [În chineză]
[9] Matthew Vadum, “Trădarea Jurnalistică”, Canada Free Press, 1 iulie 2015, https://canadafreepress.com/article/journalistic-treachery
[10] Marco Carynnyk, “New York Times și Marea Foamete”, săptămânalul ucrainean nr. 37, vol. LI (11 septembrie 1983), a accesat 5 octombrie 2018, http://www.ukrweekly.com/old/archive/1983/378320.shtml
[11] Robert Conquest, Recolta tristeții: colectivizarea sovietică și teroarea foametei (Oxford: Oxford University Press, 1986), 319.
[12] Citat din Arnold Beichman, “Pulitzer-Winning Lies”, Standardul săptămânal, 12 iunie 2003, https://www.weeklystandard.com/arnold-beichman/pulitzer-winning-lies
[13] Ronald Radosh, “Steaua Roșie de la Hollywood: Colonia filmului, o poveste romantică îndelungată cu stânga” (San Francisco: Encounter Books, 2005), 80.
[14] Ibid., 105.
[15] Edgar Snow, Note aleatorii despre China Roșie, traducere de Xi Boquan, (Nanjing: Editura Poporului Jiangsu, 1991), p. 1.
[16] Ruth Price, Viața lui Agnes Smedley (Oxford: Oxford University Press, 2004), 5-9.
[17] Lymari Morales, “Majoritatea în Statele Unite continuă să nu aibă încredere în mass-media, percepută părtinitoare,”Gallup, 22 septembrie 2011, https://news.gallup.com/poll/149624/majority-continue-distrust-media-perceive-bias.aspx
[18] Tim Groseclose, “Turnul din stânga: Cum distorsiunea mediei liberale distorsionează mintea americană” (New York: St. Martin’s Press, 2011).
[19] Ibid., “Problema ordinii a doua a unei redacții neechilibrate”, Capitolul 10.
[20] Lydia Saad “Conservatorii din SUA sunt mai numeroși ca liberalii cu puțin”, Gallup, 03 ianuarie 2017, https://news.gallup.com/poll/201152/conservative-liberal-gap-continues-narrow-tuesday.aspx
[21] Chris Cillizza, “Doar 7% dintre jurnaliști sunt republicani. Acest procent este cu mult mai mic decât chiar în deceniul trecut”, Washington Post, 6 mai 2014, https://www.washingtonpost.com/news/the-fix/wp/2014/05/06/just-7-percent-of-journalists-are-republicans-thats-far-less-than-even-a-decade-ago/?noredirect=on&utm_term=.3d0109901e1e
[22] “2016 Susțineri editoriale ale alegerilor de către majoritatea ziarelor”, Proiectul președinției americane, http://www.presidency.ucsb.edu/data/2016_newspaper_endorsements.php
[23] Ben Shapiro, “The Clique: How Television Stays Liberal”, “Propaganda la ore de vârf: Povestea adevaratului Hollywood despre cum stanga v-a preluat televizorul” (New York: Broadside Books, 2012).
[24] Ibid., “Plângerea dreptei: modul în care drama de televiziune glorifică liberalismul”.
[25] Ibid., “The Clique: How Television Stays Liberal”
[26] Citat în Jim A. Kuypers, “Jurnalismul partizanian: o istorie a presei în Statele Unite” (Lanham: Rowman & Littlefield, 2014), 8.
[27] S. Robert Lichter, et. al., The Media Elite (Castle Rock, Col.: Adler Publishing Co., 1986).
[28] Kuypers, Jurnalismul partizan, 2.
[29] Jim A. Kuypers, Presa părtinitoare și politică: modul în care mass-media controlează problemele controversate (Santa Barbara, California: Greenwood Publishing Group, 2002).
[30] Citat în Kuypers, Partisan Journalism, 4.
[31] Newt Gingrich, “Acceptarea marxismului în China este o veste proastă pentru poporul său”, Fox News, 2 iunie 2018, http://www.foxnews.com/opinion/2018/06/02/newt-gingrich-chinas-embrace-marxism-is-bad-news-for-its-people.html
[32] Tim Groseclose și Jeff Milyo, “O evaluare a presei părtinitoare”, Jurnalul trimestrial al economiei, vol. 120, nr. 4 (noiembrie 2005), 1205.
[33] Citat în Maxwell E. McCombs și Donald L. Shaw, “Funcția de stabilire a agendei presei”, Opinia publică trimestrială, Vol. 36, No. 2 (Summer, 1972), 177.
[34] Patricia Cohen, “Perspectivele liberale domină luminile rampei”, New York Times, 14 octombrie 2008, https://www.nytimes.com/2008/10/15/theater/15thea.html
[35] Grosclose, Prefață, Turnul stâng.
[36] Jonathan Derek Silver, “Dominația industriei filmului de la Hollywood: cum a apărut și cum a fost menținut?”, teza de doctorat, Universitatea de Tehnologie din Queensland (2007), secțiunea 1.4, https://eprints.qut.edu.au/16687/1/Jonathan_Derek_Silver_Thesis.pdf
[37] John Belton, Cinema american / Cultura americană, ediția a 2 – (McGraw-Hill Publishing Company, 2005), capitolul 14.
[38] Todd Gitlin,”Întreaga lume se uită: Rolul mass-mediei în realizarea și desființarea noii stângi” (Berkeley: University of California Press, 2003), 199.
[39] Steven J. Ross, “Hollywood-ul la stânga și la dreapta: Cum vedetele americane de film au influnețat politica” (Oxford University Press, 2011), 322.
[40] Ibid., 338.
[41] Ibid., 338-39.
[42] Ibid., 352.
[43] Gitlin, Întreaga lume se uită, 199
[44] Peter Biskind, “Călăreți ușor, Tauri furioși: Cum a generat Hollywood-ul “Sex-Droguri-și-Rock” (New York: Simon and Schuster, 1999), 74.
[45] Ashley Haygood, “Ascensiunea conținutului controversat al filmului”, teză de masterat în Comunicare la Liberty University, mai 2007, Accesat 05 octombrie 2018, https://digitalcommons.liberty.edu/cgi/viewcontent.cgi?&httpsredir=1&article=1007&context=masters&sei-re
[46] Victor B. Cline, “Cum influențează mass-media valorile și comportamentul nostru”,”Probleme în Religie și Psihoterapie, Vol 1, No. 1 (01 octombrie 1975), https://scholarsarchive.byu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1004&context=irp
[47] Michael Medved, Hollywood vs. America (New York: Harper Perennial, 1993);
[48] “Asaltul presei asupra valorilor americane,”Media Research Center, Accesat la 2 octombrie 2018, https://www.mrc.org/special-reports/media-assault-american-values
[49] Shapiro, “Prolog: Cum conservatorii au pierdut războiul televiziunii”, Propaganda la ore de vârf.
[50] “Impactul utilizării mass-media și a timpului petrecut în fața ecranului asupra copiilor, adolescenților și familiilor”, Colegiul American de Pediatrie, noiembrie 2016, https://www.acpeds.org/wordpress/wp-content/uploads/11.9.16-The-Impact-of-Media-Use-and-Screen-Time-on-Children-updated-with-ref-64.pdf
[51] Arhiva Congresului, volumul 141, numărul 146 (19 septembrie 1995), https://www.gpo.gov/fdsys/pkg/CREC-1995-09-19/html/CREC-1995-09-19-pt1-PgS13810.htm
[52] Shapiro, Propaganda La Ore de Vărf.
[53] Libby Copeland, “Demonstrația provocatoarea a MTV: este putredă până la mijloc”, Los Angeles Times 12 februarie 2001 http://articles.latimes.com/2001/feb/12/divertisment/ca-24264
[54] Shapiro, “Jefuirea leagănelor: Cum televiziunile liberale recrutează copii”, Propaganda la ore de vârf
[55] Erin Kelly, “Paul Ryan: ‘Nu există dovezi de complotare între campania prezidențială a lui Trump și ruși”, USA Today, 07 iunie 2018, https://www.usatoday.com/story/news/politics/2018/06/07/paul-ryan-no-evidence-collusion-between-trump-campaign-russians/681343002/
[56] Julia Manchester, “Trump: ABC ar fi trebuit să-l concedieze pe Brian Ross”, Dealul, 08 decembrie 2017, http://thehill.com/homenews/administration/364061-trump-abc-should-have-fired-fraudster-brian-ross
[57] Samantha Schmidt și Kristine Phillips, “Fata din Honduran care plânge de pe coperta Time nu a fost separată de mama ei,”Washington Post, 22 iunie 2018, https://www.washingtonpost.com/news/morning-mix/wp/2018/06/22/the-crying-honduran-girl-on-the-cover-of-time-was-not-separated-from-her-mother-father-says/?noredirect=on&utm_term=.bd08dbdaf5bc
[58] Rich Noyes, “TV vs Trump în 2018: o mulțime de Rusia și o mediatizare negativă de 91% (din nou!)”, “NewsBusters, 06 martie 2018, https://www.newsbusters.org/blogs/nb/rich-noyes/2018/03/06/tv-vs-trump-2018-lots-russia-and-91-negative-coverage
[59] “Știrile false, o amenințare pentru presă; Deciziile editoriale, actorii externi de vină”, Monmouth University Polling Institute, April 2, 2018,https://www.monmouth.edu/polling-institute/reports/monmouthpoll_us_040218/
[60] Art Swift, “Încrederea americanilor în mass-media cade la noi valori”, Gallup, 14 septembrie 2016, https://news.gallup.com/poll/195542/americans-trust-mass-media-sinks-new-low.aspx
[61] Polina Marinova, “Noul proprietar al LA Times spune cititorilor că știrile false sunt cancerul zilelor noastre”, “Fortune, 18 iunie 2018, http://fortune.com/2018/06/18/los-angeles-times-owner/