Capitolul 7 (I): Cum a distrus diavolul familia
Cuprins
1. Familia tradiţională este lăsată de divinitate
2. Comunismul vizează eliminarea familiei
3. Comunismul promovează promiscuitatea
4. Practica comunizării soţiei în regimul comunist
a. Practica comunizării soţiei în Uniunea Sovietică
b. Eliberarea sexuală în Yan’an
5. Cum distruge comunismul familiile occidentale
a. Promovarea eliberării sexuale
b. Promovarea feminismului şi disprețuirea familiilor tradiţionale
Ideologia comunistă din spatele mişcării feministe
*****
Introducere
Începând cu anii 1960, diferite mişcări antitradiţionale, precum feminismul modern, libertatea sexuală şi drepturile homosexualilor, au ajuns în prim-plan în Occident. Instituţia familiei a fost lovită cel mai sever. În Statele Unite ale Americii, Actul de reformă a legii familiei din 1969 a dat undă verde divorţului unilateral. Alte ţări au promulgat curând legi similare.
În Statele Unite, raportul divorţ-căsătorie s-a dublat din anii ’60 până în anii ’80. În anii ’50, aproximativ 11% dintre copiii născuţi într-o familie căsătorită şi-au văzut părinţii divorţaţi, iar în 1970, raportul a crescut la 50%. [1]Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CCPB) din SUA, peste 40% dintre copiii nou-născuţi în Statele Unite în 2016 s-au născut în afara căsătoriei. În 1956, această cifră era mai mică de 5%.[2]
În societăţile tradiţionale din Orient şi Occident, castitatea în relaţiile dintre bărbaţi şi femei a fost văzută ca o virtute. Astăzi, se consideră că este ciudată şi chiar ridicolă. Mişcarea “drepturilor de căsătorie între persoane de acelaşi sex”, însoţită de mişcarea feministă, încearcă să redefinească legal familia şi căsătoria. Un profesor de drept care este în prezent membru al Comisiei Federale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din SUA a iniţiat, în 2006, o declaraţie intitulată “Dincolo de căsătorie între persoane de acelaşi sex: o nouă perspectivă asupra familiilor şi relaţiilor noastre”. A pledat pentru ideea că oamenii pot întemeia orice fel de familie, bazată pe dorinţele lor (inclusiv căsătoriile poligame, familiile homosexuale, heterosexuale etc). [3]
Profesorul a susţinut, de asemenea, că familia şi căsătoria tradiţională nu ar trebui să beneficieze de mai multe drepturi decât orice altă formă de “familie”.
În şcolile publice, sexul premarital şi homosexualitatea, considerate ruşinoase de mii de ani în societatea tradiţională, nu numai că au fost reconsiderate ca fiind normale dar, în unele şcoli, sunt chiar încurajate tacit sau explicit. În acest sens, orientarea sexuală a copilului ar trebui să fie dezvoltată şi aleasă în mod liber, cu rezultatul evident al unei creşteri a homosexualităţii, a bisexualităţii, a persoanelor transgen etc. De exemplu, în 2012, Districtul şcolar din Rhode Island, SUA, a anunţat că interzice o tradiție a şcolilor publice de a organiza dansuri tată-fiică și jocuri de baschet mamă-fiu, spunând că şcolile publice nu au dreptul să insufle copiilor idei precum: fetelor le place să danseze şi băieţilor să joace baseball. [4]
Tendinţa spre distrugerea treptată a familiei tradiţionale este acum evidentă. “Distrugerea familiei” susţinută de comunism va deveni o realitate înainte de eliminarea, mult promisă, a diferenţelor de clasă.
În societăţile occidentale există multe aspecte legate de distrugerea familiei. Acestea nu includ numai impactul feminismului, al eliberării sexuale şi al mişcării homosexuale, ci şi contextul social mai larg al susţinerii stângii, al progresismului şi al altora asemenea, despre care se pretinde că s-ar afla sub stindardele “libertăţii”, “echităţii”, “drepturilor” şi “eliberării”. Aceste idei sunt sprijinite în mod explicit şi implicit de legi, interpretări juridice şi politici economice sprijinite de alţi ideologi. Toate acestea au ca efect să determine oamenii să abandoneze şi să transforme conceptul tradiţional de căsătorie şi familie.
Aceste ideologii de la începutul secolului al XIX-lea sunt profund infuzate de factori comunişti. Spectrul malefic al comunismului excelează în schimbare şi înşelăciunea continuă, ceea ce a dus la o confuzie constantă cu privire la ceea ce susţin oamenii atunci când sprijină aceste politici şi ideologii. Rezultatul este imersiunea într-o viziune asupra lumii ale cărei caracteristici au fost stabilite de ideile comuniste. Situaţia tragică de astăzi – degradarea familiei tradiţionale şi confuzia oamenilor cu privire la adevărata natură a acestei tendinţe – este rezultatul planificării meticuloase şi al implementării treptate a spiritului comunismului în ultimii 200 de ani.
Consecinţa directă a acestei situaţii este că nu numai familia este eliminată ca celulă de bază a stabilităţii sociale, ci și moralitatea tradiţională stabilită de Dumnezeu este distrusă, iar rolul pe care îl joacă familia în transmiterea credinţelor şi valorilor tradiţionale şi creşterea generaţiei următoare în acest cadru s-a pierdut, de asemenea. Astfel, generaţia tânără este neconstrânsă de ideile şi credinţele tradiţionale, dând frâu liber controlului ideologic exercitat de spectrul comunist.
1. Familia tradiţională este lăsată de divinitate
În culturile tradiţionale din Orient şi Occident, căsătoria a fost stabilită de divinitate şi este considerată ca fiind aranjată de către Cer. Odată formată, legătura de căsătorie nu poate fi ruptă. Atât bărbaţii, cât şi femeile au fost creaţi de Dumnezeu după propria Lui imagine şi toţi sunt egali în faţa Lui. În acelaşi timp, Creatorul a făcut, de asemenea, bărbaţii şi femeile diferiţi din punct de vedere fizic, şi au stabilit rolurile fiecăruia. În tradiţia occidentală, femeile sunt os din oasele bărbaţilor şi carne din carnea lor.[5] Un bărbat trebuie să-şi iubească soţia, ca şi cum ar fi parte din trupul său şi, dacă este necesar, să se sacrifice pentru a-şi proteja soţia.
La rândul ei, o femeie ar trebui să coopereze şi să-şi ajute soţul, făcând ca cei doi să devină unul. Bărbaţii au răspunderea de a munci din greu şi a-şi întreţine familia, în timp ce femeile suferă la naştere. Toate acestea decurg din diferitele păcate originare pe care le poartă oamenii.
În mod similar, în cultura tradiţională orientală, bărbaţii sunt asociaţi cu yang-ul din yin şi yang, care este legat simbolic de soare şi de cer. Aceasta cere ca ei să se străduiască continuu să facă progrese şi să-şi asume responsabilitatea de a avea grijă de familie în vremuri grele. Femeile aparţin principiului yin, conectat simbolic cu pământul, ceea ce înseamnă că ele poartă şi îngrijesc totul cu mare virtute. Ele ar trebui să fie supuse şi atente cu ceilalţi şi au datoria de a-şi susţine soţii şi a-şi educa copiii. Numai atunci când bărbaţii şi femeile îşi fac treaba bine în propriile roluri, yin şi yang pot fi armonizate şi copiii cresc şi se dezvoltă într-o manieră sănătoasă.
Familiile tradiţionale joacă rolul de transmitere a credinţelor, a moralităţii şi de menţinere a stabilităţii societăţii. Familia este leagănul credinţei şi conexiunea pentru transmiterea valorilor. Părinţii sunt primii profesori din viaţa copiilor. Dacă copiii pot învăţa virtuţile tradiţionale, precum altruismul, umilinţa, recunoştinţa, tenacitatea şi multe altele din cuvintele şi faptele părinţilor lor, ei vor trage foloase pentru tot restul vieţii.
Viaţa tradiţională de cuplu căsătorit îi ajută deopotrivă pe bărbaţi şi pe femei să se dezvolte împreună, în moralitate. Aceasta impune soţilor şi soţiilor să-şi trateze emoţiile şi dorinţele cu o nouă atitudine şi să fie atenţi şi toleranţi unul faţă de celălalt. Acest lucru este fundamental diferit de ideea de convieţuire. Emoţiile umane sunt nestatornice. Dacă cei doi sunt împreună pentru că le place să fie împreună şi se despart pentru că nu le mai place, relaţia nu este cu mult diferită de o prietenie obişnuită, nelegată prin căsătorie. Marx a sperat ca, în cele din urmă, “contactul sexual lipsit de constrângeri” [6] să devină larg răspândit, ceea ce, desigur, are legătură cu dezintegrarea căsătoriei tradiţionale, eliminând, în final, instituţia familiei.
2. Comunismul vizează eliminarea familiei
Comunismul consideră că familia este o formă de proprietate privată. În consecinţă, pentru a elimina proprietatea privată, ar trebui eliminată şi familia. Principiul iniţial al comunismului priveşte factorii economici ca fiind esenţiali în determinarea tipului de relaţii de familie formate, în timp ce marxism-freudianismul contemporan priveşte sexualitatea umană ca fiind cheia înţelegerii familiei. Caracteristica comună a acestor două ideologii este distrugerea fundamentală a moralităţii umane, venerarea materialismului, dorinţelor şi intereselor pragmatice. Toate acestea transformă oamenii în animale. Este o ideologie pervertită care are ca efect distrugerea familiei prin coruperea gândirii.
Iluzia uriașă care stă la baza comunismului este doctrina eliberării omenirii. Această presupusă eliberare nu este doar eliberarea în sens economic, ci şi “eliberarea” omenirii. Opusul eliberării, desigur, este oprimarea. Şi de unde provine oprimarea căreia trebuie să i se împotrivească? Răspunsul comunismului este că oprimarea provine din noţiunile proprii ale oamenilor, care sunt impuse de moralitatea socială tradiţională: structura patriarhală tradiţională a familiei oprimă femeile, moralitatea sexuală tradiţională oprimă natura umană şi aşa mai departe.
Această teorie a eliberării, de inspiraţie comunistă, a fost moştenită şi apoi dezvoltată de mişcările feministe şi de cele pentru drepturile homosexualilor, ale generaţiilor următoare. Ea conduce la o întreagă serie de concepte opuse căsătoriei şi familiei tradiţionale, la fel ca şi eliberarea sexuală, homosexualitatea şi altele asemenea. Toate aceste idei au devenit instrumente folosite de diavol pentru a submina şi distruge familia. Comunismul se opune şi doreşte să răstoarne toate valorile morale tradiţionale, aşa cum este clar menţionat în Manifestul comunist.
3. Comunismul promovează promiscuitatea
Spectrul comunist malefic se opune familiei tradiţionale, pe care vrea să o distrugă. La începutul secolului al XIX-lea, Robert Owen, un reprezentant al socialismului utopic, a semănat seminţele ideologiei diavolului. Owen, pionierul ideologiei comuniste, a înfiinţat comunitatea utopică Noua Armonie în Indiana (SUA), în 1824 (care a eşuat doi ani mai târziu). În ziua în care comunitatea a fost înfiinţată, el a declarat:
„Acum vă declar, vouă şi lumii, că până în acest ceas, acel Om a fost, în toate colţurile pământului, sclavul “marelui demon monstruos al Trinităţii”, ce poate provoca răul mental şi fizic al întregii rase umane. Mă refer la proprietatea privată sau individuală – sistemele absurde şi iraţionale ale religiei – şi căsătoria, bazată pe proprietatea individuală combinată cu unul dintre aceste sisteme iraţionale de religie.” [7]
După moartea lui Owen, un alt comunist utopic influent a fost francezul Charles Fourier, a cărui gândire l-a influenţat profund pe Marx şi pe marxiști. După moartea sa, discipolii săi i-au implementat conceptele în Revoluţia din 1848 şi în Comuna din Paris, apoi le-au răspândit în Statele Unite. Fourier a inventat, mai întâi, termenul “feminism” (“féminisme” în franceză).
În societatea sa comunistă ideală (numită Phalanx), familia tradiţională era dispreţuită, iar beţiile şi orgiile erau lăudate pentru că eliberau pe deplin pasiunile umane lăuntrice. El a declarat, de asemenea, că o societate echitabilă ar trebui să aibă grijă de cei care sunt respinşi sexual (precum cei în vârstă sau cei neatrăgători) pentru a se asigura că toată lumea are “dreptul” la satisfacţie sexuală. El a crezut că orice formă de satisfacere sexuală, inclusiv abuzul sexual, şi chiar incestul şi sexul cu animale, ar trebui să fie permise, atât timp cât sunt consensuale. Prin urmare, Fourier poate fi considerat pionierul teoriei Queer, o ramură a mişcării homosexuale contemporane (inclusiv LGBTQ şi altele asemenea).
Din cauza influenţei lui Owen şi, mai ales, a lui Fourier, zeci de comunităţi utopice comuniste au fost înfiinţate în Statele Unite în secolul al XIX-lea, deşi majoritatea au fost de scurtă durată şi s-au încheiat cu un eşec. Cea mai durabilă a fost Comunitatea Oneida din New York, înființată pe baza teoriei lui Fourier, care a durat 32 de ani. Comunitatea dispreţuia căsătoriile monogame tradiţionale şi susţinea poligamia şi sexul în grup. Printr-o redistribuire săptămânală, membrii ei aveau posibilitatea sexuală “echitabilă” de a “face sex” cu oricare dintre persoanele preferate. În cele din urmă, fondatorul, John Humphrey Noyes, a fugit de frica unui proces al bisericii. Comunitatea a fost forţată să renunţe la practica comunizării soţiei (soțiile sunt tratate ca bunuri ce pot fi folosite în comun – n.t.), deşi, mai târziu, Noyes a scris cărţi şi a devenit iniţiatorul “comunismului biblic”.
Gena promiscuităţii, a comunismului, este o consecinţă inevitabilă a dezvoltării sale teoretice. De la bun început, demonul comunismului a ispitit oamenii să renunţe la învăţăturile evlavioase, să nege divinul şi să nege păcatul originar.
Conform acestei logici, problemele sociale cauzate iniţial de degenerarea moralităţii umane au fost atribuite proprietăţii private. Comunismul îi determină pe oameni să creadă că, dacă proprietatea privată este distrusă, oamenii nu se vor lupta pentru ea. Cu toate acestea, chiar dacă toată proprietatea este împărţită, oamenii ar putea avea, de asemenea, conflicte cu privire la soţii sau soţiile lor. De aceea, socialiştii utopici folosesc, în mod deschis, “sistemul de comunizare al soţiei” pentru a rezolva astfel de probleme inerente naturii umane.
Aceste “paradisuri” comuniste fie au contestat direct familia tradiţională, fie au susţinut un sistem de comunizare al soţiei, ceea ce a determinat comunităţile locale, bisericile şi guvernele să le vadă ca pe o renegare a moralităţii şi eticii tradiţionale şi să ia măsuri pentru a le suprima.
Scandaloasa împărțire comunistă a averii şi a soţiei a devenit notorie.
Eşecul comunităţilor utopice i-a învăţat pe Marx şi pe Engels o lecţie: nu sosise încă timpul să susţină, în mod deschis, promiscua comunizare a soţiei. Deşi scopul eliminării familiei în Manifestul Comunist nu s-a schimbat, ei au adoptat o abordare mai ascunsă pentru a-şi prezenta teoriile şi pentru a distruge familiile.
După moartea lui Marx, Engels a publicat cartea “Originea familiei, a proprietății private și a statului, în lumina cercetării lui Lewis H. Morgan”, pentru a completa teoria lui Marx asupra familiei şi pentru a expune în continuare viziunea marxistă asupra căsătoriei: “[apariţia monogamiei] se bazează pe supremaţia bărbatului, scopul expres fiind acela de a produce copii cu o paternitate necontestată; o astfel de paternitate este cerută deoarece aceşti copii vor fi, mai târziu, în proprietatea tatălui lor ca moştenitori naturali ai săi. Se deosebeşte de căsătoria pereche prin puterea mult mai mare a căsătoriei, care nu mai poate fi dizolvată la dorinţa unuia dintre parteneri”. [8]
Engels a susţinut că monogamia se bazează pe proprietatea privată şi că odată ce toată proprietatea este împărţită, ar exista un nou model de căsătorie bazat exclusiv pe dragoste. Superficial, sună atât de nobil – dar nu este.
Dacă luăm în considerare transpunerea teoriilor comuniste în practică, toate argumentele apărării lui Marx și a lui Engels par destul de sărace. Sentimentele sunt instabile. Dacă o persoană iubeşte astăzi pe cineva, mâine pe altcineva, nu încurajează promiscuitatea? Promiscuitatea care a avut loc după înfiinţarea fostei Uniuni Sovietice şi a regimului comunist chinez (a se vedea secţiunea următoare) este, de fapt, rezultatul aplicării doctrinei marxiste.
Relaţiile dintre soţi nu vor fi întotdeauna netede. Jurământul “până când moartea ne va despărţi”, din timpul unei nunţi tradiţionale, este un jurământ făcut lui Dumnezeu. De asemenea, reprezintă ideea că ambele părţi sunt pregătite să facă faţă şi să depăşească toate greutăţile împreună. Ceea ce menţine o căsătorie nu sunt doar emoţiile sau sentimentele, ci şi un sentiment de responsabilitate. Tratarea celeilalte jumătăţi, a copiilor şi a familiei cu grijă, transformă soţul într-un bărbat matur şi soţia într-o soție matură, ambii cu un sentiment de responsabilitate morală.
Marx şi Engels se lăudau în „Originea familiei, a proprietății private și a statului” că, într-o societate comunistă, proprietatea privată devine publică, munca domestică devine profesionistă și nu este nevoie să vă faceţi griji cu privire la îngrijirea copiilor, deoarece este responsabilitatea ţării de a avea grijă de copii şi de a-i educa.
Ei au scris: “Aceasta elimină toată anxietatea cu privire la “consecinţele”, care astăzi sunt cel mai esenţial factor social-moral şi economic care împiedică o fată să se dăruiască complet bărbatului pe care îl iubeşte. Nu va fi acest lucru suficient pentru a conduce la sporirea treptată a actului sexual lipsit de constrângeri şi, odată cu asta, la o societate mai tolerantă în privinţa castităţii unei fete şi a ruşinii unei femei?” [9]
Ceea ce au promovat Marx şi Engels, deşi au folosit frazele “libertate”, “eliberare” şi “dragoste” pentru a ascunde acest lucru, nu a fost nimic altceva decât abandonarea completă a responsabilităţii morale personale. Ei au încurajat oamenii să acţioneze numai în funcţie de dorinţele lor. Cu toate acestea, în epoca lui Marx şi cea a lui Fourier, majoritatea oamenilor nu au abandonat în întregime învăţăturile evlavioase şi erau conştienţi de promovarea promiscuităţii de către comunism. Însă, nici măcar Marx nu şi-ar fi putut imagina justificările şi pretextele pe care le vor folosi oamenii, după secolul al XX-lea, pentru a îmbrăţişa haosul sexual al gândirii marxiste şi a pune în aplicare planul de eradicare a familiei.
Demonul roşu a aranjat ca anumiţi indivizi să semene aceste seminţe ale lascivităţii şi ale comportamentelor deviate şi a aranjat sistematic învăţăturile care i-au ispitit pe oameni să-şi urmeze dorinţele şi să se abată de la învăţăturile divine, pentru a-i face să devină treptat depravaţi, atingându-şi în final scopul de a elimina familia. Acest lucru conduce, în cele din urmă, la devierea inimii umane astfel încât oamenii să cadă sub controlul diavolului.
4. Practica comunizării soţiei în regimul comunist
Haosul sexual descris mai sus este o parte intrinsecă a comunismului. Se crede că Marx şi-a violat servitoarea şi că Engels i-a crescut copilul rezultat din acest act. Engels coabita cu două surori. Lenin a avut o amantă numită Inesa timp de zece ani şi, de asemenea, a comis adulter cu o franţuzoaică. El a contractat, de asemenea, sifilis de la prostituate. Stalin a fost la fel de afemeiat şi se ştie că a profitat de soţiile altora.
După ce sovieticii au confiscat puterea, au instituit practica comunizării soţiei. Uniunea Sovietică în acel moment poate fi văzută drept pionierul “eliberării sexuale” occidentale. În cea de-a zecea ediţie a revistei ruseşti Rodina, tipărită în 1990, a fost expus fenomenul comunizării soţiei în timpul dominaţiei timpurii a Partidului Comunist Rus. În articol sunt descrise şi vieţile private ale liderilor sovietici Troţki, Buharin, Antonov, Kollontai şi a altora, precizându-se că, în activităţile lor sexuale, aceştia se împerecheau precum câinii.
a. Practica comunizării soţiei în Uniunea Sovietică
Încă din 1904, Lenin a scris: “Pofta sexuală poate emancipa energia spiritului – nu pentru valorile pseudo-familiale, căci pentru victoria socialismului trebuie să scăpăm de acest cheag de sânge”. [10]
La o întâlnire a Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia, Leon Troţki a propus ca, odată ce bolşevicii confiscă puterea, să fie elaborate noi principii fundamentale ale relaţiilor sexuale.
Teoria comunistă cere distrugerea familiei şi trecerea la o perioadă de satisfacţie necontenită a dorinţei sexuale. Troţki a mai spus că responsabilitatea de a educa copiii se află exclusiv în atribuția statului.
În scrisoarea adresată lui Lenin, în 1911, Troţki a scris: “Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a unei persoane. În timp ce există o astfel de asuprire, nu poate fi vorba despre libertatea reală. Familia, ca o instituţie burgheză, a fost depăşită complet. Este necesar să vorbim mai mult despre acest lucru muncitorilor.”
Lenin a răspuns: “Şi nu numai familia. Toate interdicţiile legate de sexualitate trebuie eliminate… Avem ceva de învăţat de la feministe: Chiar şi interzicerea homosexualităţii trebuie eliminată.”[11]
După ce bolşevicii au preluat puterea, Lenin a introdus o serie de regulamente care aboleau efectiv atât căsătoria cât şi pedepsirea homosexualităţii.
La acea vreme, a existat şi sloganul “Jos cu ruşinea!” Aceasta a fost o parte a încercării bolşevice de a crea “omul nou” al ideologiei socialiste. Uneori adepții pășeau în pielea goală pe străzi, ţipând isteric sloganuri de genul “Ruşinea se află în trecutul burghez al poporului sovietic”.[13]
Pe 19 decembrie 1918, pentru a marca ziua aniversării decretului care abolise efectiv căsătoria, grupurile lesbiene au sărbătorit acest eveniment. Troţki scrie în memoriile sale, că vestea organizării unei parade de către lesbiene, l-a entuziasmat pe Lenin. De asemenea Lenin a încurajat mai mulţi oameni să defileze complet dezbrăcați. [14]
În 1923, romanul sovietic “Iubirile a trei generaţii” a popularizat teoria “paharului cu apă”. Autoarea, Comisar al Poporului pentru Bunăstare Socială, Alexandra Kollontai, a fost o revoluţionară care şi-a croit drum în fracţiunea bolşevică dintr-o familie tradiţională, în căutarea “eliberării femeilor”. Teoria “paharului cu apă” promovată de roman este, de fapt, un sinonim pentru desfrânarea sexuală: în societatea comunistă, satisfacerea dorinţei sexuale este la fel de normală şi uşoară ca şi cum ai bea un pahar cu apă. Teoria “paharului cu apă” a fost larg răspândită în rândul muncitorilor din fabrici şi în special în rândul adolescenţilor.
Binecunoscutul comunist, Smidovici, scria în ziarul Pravda (21 martie 1925) că “Moralitatea actuală a tineretului nostru este rezumată după cum urmează”:
“Fiecare membru, chiar şi minor, al Ligii Tineretului Comunist şi fiecare student din “Rabfak” (şcoala de formare a Partidului Comunist) are dreptul să-şi satisfacă dorinţa sexuală. Acest concept a devenit o axiomă, iar abstinenţa este considerată o noţiune burgheză. Dacă un bărbat își dorește o fată tânără, fie că este studentă, muncitoare sau chiar o fată de vârstă şcolară, atunci fata trebuie să se supună poftei sale, altfel va fi considerată o fiică burgheză, nedemnă să fie numită cu adevărat comunistă…”[15]
Divorţul a devenit de asemenea normalizat şi răspândit. “Rata divorţurilor a explodat spre cote nemaivăzute în istoria omenirii. Pe scurt, părea ca şi cum toată lumea de la Moscova trecuse printr-un divorţ”, a spus Paul Kengor în cartea sa “Doborârea: De la comunişti până la progresişti – cum a sabotat Stânga familia şi căsătoria”. În 1926, influenta revistă americană The Atlantic a publicat un articol despre situaţia uimitoare din URSS, cu titlul “Lupta sovietică pentru eliminarea căsătoriei”.[16]
În timpul acestei eliberări sexuale din fosta Uniune Sovietică, a apărut şi fenomenul “familiei suedeze” – care nu are nimic de-a face cu Suedia, dar se referă la un grup mare de bărbaţi şi femei care trăiesc împreună şi se implică în sex ocazional. Aceasta a deschis uşile promiscuităţii, haosului sexual, homosexualităţii, colapsului moral, distrugerii familiilor, proliferării bolilor cu transmitere sexuală, violului şi multor altora. [17]
După expansiunea sovietelor săteşti aceste “familii suedeze” s-au răspândit în întreaga Uniune Sovietică. Acest fenomen era cunoscut sub numele de “naţionalizare” sau “socializare” a femeilor. Un exemplu trist îl constituie Femeile Socialiste din Ekaterinburg, în martie 1918: după ce bolşevicii au confiscat oraşul, au emis o ordonanţă că femeile tinere, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, trebuie să fie “socializate”. Ordinul a fost pus în aplicare de mai mulţi oficiali ai partidului şi zece femei tinere au fost “socializate”. [18]
Bolşevicii şi-au înăsprit rapid politicile privind sexul la sfârşitul anilor ’20. În timpul unei conversaţii cu activista Clara Zetkin, Lenin a deplâns filozofia “paharului cu apă”, numind-o “antimarxistă” şi “antisocială”. [19] Motivul era că eliberarea sexuală a generat un produs nedorit – o mulţime de nou-născuţi. Mulţi au fost abandonaţi demonstrându-se, din nou, că distrugerea familiei are drept rezultat colapsul societăţii.
b. Eliberarea sexuală în Yan’an
În timpul primilor ani ai Partidului Comunist Chinez, circumstanţele erau similare cu cele ale Uniunii Sovietice. Desigur, aceste partide comuniste sunt toate fructele otrăvitoare ale aceluiaşi copac otrăvitor. Chen Duxiu, un lider comunist timpuriu, a fost cunoscut pentru viaţa sa personală desfrânată. Potrivit memoriilor lui Zheng Chaolin şi Chen Bilan, Qu Qiubai, Cai Hesen, Zhang Tailei, Xiang Jingyu, Peng Shuzhi şi alţii au avut o istorie sexuală destul de confuză, iar atitudinea lor faţă de sex era similară cu filozofia “paharului cu apă” a revoluţionarilor sovietici timpurii.
“Eliberarea sexuală” a fost îmbrăţişată nu numai de liderii intelectuali ai partidului, ci şi de oamenii obişnuiţi care trăiau în “Sovietele chinezeşti” timpurii ale PCC (enclave revoluţionare înfiinţate înainte ca Partidul Naţionalist să fie răsturnat) în Hubei, Henan şi Anhui. Datorită promovării egalităţii femeilor şi a libertăţii absolute a căsătoriei şi a divorţului, munca revoluţionară a fost întreruptă deseori pentru satisfacerea dorinţelor sexuale.
Tinerii din zonele Sovietelor aveau uneori relaţii amoroase în numele conectării cu masele. Nu era un lucru neobişnuit ca femeile tinere să aibă şase sau şapte parteneri sexuali. Potrivit Colecţiei de Documente Istorice Revoluţionare din districtele sovietice Hubei-Henan-Anhui, printre liderii de partid locali din locuri precum Hong’an, Huangma, Huangqi, Guangshan şi din alte părţi, “aproximativ trei sferturi dintre aceştia întreţineau relaţii sexuale cu zeci sau sute de femei”. [20]
La sfârşitul primăverii anului 1931, când Zhang Guotao a preluat conducerea raioanelor sovietice Hubei-Henan-Anhui, el a menţionat că sifilisul era atât de răspândit, încât a fost nevoit să solicite de la Partidul Central medici specializaţi în tratarea bolii. Mulţi ani mai târziu, în memoriile sale, avea încă proaspete în minte poveşti despre femeile din raioanele sovietice hărţuite sexual, inclusiv unele dintre amantele generalilor de rang înalt. [21]
În 1937, Li Kenong era directorul Biroului Armatei celei de-a Opta Rute a PCC din Nanjing, fiind responsabil pentru colectarea materialelor militare, medicamentelor şi proviziilor. Odată, la verificarea listei medicamentelor Armatei celei de-a Opta Rute, personalul guvernului naţional a găsit o cantitate mare de medicamente pentru tratarea bolilor cu transmitere sexuală şi i-a cerut explicaţii lui Li Kenong: “Sunt mulţi oameni în armata ta care suferă de acest tip de boală?” Li nu era sigur ce să răspundă, aşa că a minţit şi a spus că trebuie să trateze localnicii. [22]
Totuşi, până în anii 1930, libertatea sexuală a devenit percepută ca o ameninţare pentru regim. Aceeaşi problemă a dezintegrării sociale apărută în Rusia sovietică era evidentă, iar militarii Armatei Roşii au început să-şi facă griji că soţiile lor ar putea avea relaţii extraconjugale sau că ar fi divorţat odată ce aderau la revoluţie. Acest lucru a afectat eficienţa în luptă a trupelor. Mai mult, tendinţa spre promiscuitate părea să consolideze notorietatea sloganului “proprietate comună, soţii comune”. Astfel, raioanele sovietice au început să pună în aplicare politici care protejau căsătoriile militare, limitând numărul de divorţuri şi multe altele.
5. Cum distruge comunismul familiile occidentale?
Tendinţele ideologice ale spiritului malefic îşi găsesc originile în secolul al XIX-lea. După un secol de transformare şi evoluţie în Occident, acesta a ajuns, în cele din urmă în anii `60 şi în Statele Unite.
În timpul acestor ani, sub influenţa şi încurajarea neomarxismului şi a diferitelor ideologii radicale, în Statele Unite au apărut diverse mişcări sociale şi culturale, precum contracultura hippie, noua stânga radicală, mişcarea feministă şi revoluţia sexuală. Aceste mișcări sociale turbulente nu au fost decât o parte a atacului feroce al comunismului asupra sistemului politic american, al sistemului de valori tradiționale și asupra structurii sociale.
Mişcările s-au răspândit repede în Europa, modificând rapid conceptele sociale occidentale, conceptele familiale, conceptele sexuale şi valorile culturale. În acelaşi timp, mişcarea pentru drepturile homosexualilor a luat amploare. Confluenţa acestor forţe a dus la slăbirea continuă a valorilor tradiţionale ale familiei occidentale şi la declinul instituţiei familiei tradiţionale şi a poziţiei sale centrale în viaţa socială. Concomitent, tulburările sociale au declanşat o serie de probleme, precum proliferarea pornografiei, răspândirea abuzului de droguri, prăbuşirea moralităţii sexuale, creşterea ratei criminalităţii juvenile şi proliferarea grupurilor dependente de asistenţa socială.
a. Promovarea eliberării sexuale
Eliberarea sexuală (cunoscută şi ca revoluţia sexuală) care a apărut în Statele Unite în anii 1960 precum şi răspândirea ei rapidă în întreaga lume a dat o lovitură devastatoare valorilor morale tradiţionale, în special valorilor familiei tradiţionale şi moralităţii sexuale.
Spiritul malefic a făcut pregătiri ample pentru a folosi eliberarea sexuală împotriva societăţilor occidentale. Mişcarea “Libertatea sexuală” a pavat calea erodării şi a dezintegrării valorilor tradiţionale ale familiei. Conceptul de “libertate sexuală” încalcă moralitatea sexuală tradiţională şi susţine că nicio formă de activitate sexuală nu ar trebui să fie constrânsă de reglementările sociale. În acest sens, activităţile sexuale individuale, inclusiv căsătoria, avortul şi adulterul, nu ar trebui să fie restricţionate de către guvern sau de lege şi nici să fie supuse sancţiunilor sociale.
Adepţii lui Fourier şi ai socialistului creştin John Humphrey Noyes au fost cei care au propus, pentru prima dată, conceptul de “libertate sexuală”.
În ultimii ani, principalii promotori ai ideilor “libertăţii sexuale” sunt aproape toţi socialişti sau oameni profund influenţaţi de ideologia socialistă. De exemplu, printre pionierii “libertăţii sexuale” din Marea Britanie a fost şi filosoful socialist Edward Carpenter, care a fost, de asemenea, un activist timpuriu pentru drepturile homosexualilor. Cel mai faimos avocat al mişcării drepturilor homosexualilor, filozoful britanic Bertrand Russell, era socialist şi membru al Societăţii Fabian. El a susţinut că moralitatea nu trebuie să limiteze bucuria instinctului uman şi a pledat pentru sexul premarital şi extramarital.
Principalul precursor al mişcării de iubire liberă în Franţa a fost Émile Armand, la începuturile sale, un anarho-comunist care ulterior a dezvoltat comunismul utopic al lui Fourier, a fondat anarhismul individualist francez (care se încadrează în categoria mai largă a socialismului) şi a pledat pentru promiscuitate, homosexualitate şi bisexualitate. Pionierul “libertăţii sexuale” în Australia a fost Chummy Fleming, un anarhist (un alt oficial socialist).
Mişcarea “libertăţii sexuale” din America a generat un produs important – Playboy, o revistă erotică înfiinţată în 1953. Revista a folosit hârtie lucioasă pentru a crea impresia că nu era sordidă ci artistică. De asemenea, a utilizat o imprimare color costisitoare, astfel încât conţinutul pornografic, considerat de obicei de joasă speţă şi vulgar, a intrat rapid în mainstream, iar Playboy a devenit o revistă de agrement “de primă clasă”. Pentru mai mult de o jumătate de secol, ea a răspândit idea toxică a “libertăţii sexuale” în rândul oamenilor din întreaga lume şi a combătut valorile morale tradiţionale şi percepţiile tradiţionale legate de sex.
La mijlocul secolului al XX-lea, odată cu creşterea popularităţii culturii hippie şi a conceptului de “libertate sexuală”, a debutat oficial revoluţia sexuală (cunoscută şi sub numele de eliberare sexuală). Termenul de “revoluţie sexuală” a fost inventat de Wilhelm Reich, fondatorul psihanalizei comuniste. El combină marxismul cu psihanaliza freudiană, argumentând că primul îi eliberează pe oameni de “opresiune economică”, în timp ce psihanaliza freudiană eliberează oamenii de “represiunea sexuală”.
Un alt fondator al teoriei eliberării sexuale a fost Herbert Marcuse de la Şcoala din Frankfurt. În timpul mişcării de contracultură occidentală din anii 1960, sloganul său “faceţi dragoste, nu război” (“Make love, not war”) a înrădăcinat conceptul de eliberare sexuală adânc în inimile oamenilor.
De atunci, odată cu publicarea cărţii lui Alfred Kinsey “Comportamentul sexual al bărbatului şi Comportamentul sexual al femeii”, şi cu utilizarea pe scară largă a contraceptivelor orale, conceptul de eliberare sexuală a străbătut Occidentul. Este de remarcat faptul că cercetătorii contemporani au descoperit date statistice distorsionate, exagerări, simplificări exagerate şi alte erori în opera lui Kinsey, bazate pe angajamentele sale politice şi ideologice. Kinsey a încercat să demonstreze că sexul extramarital, sexul homosexual şi altele lucruri de acest fel erau comune şi, astfel, să dirijeze societatea să accepte normalizarea acestor fenomene, o sarcină în care a excelat. [22]
Dintr-o dată, “eliberarea sexuală” a devenit la modă. În rândul tinerilor, promiscuitatea a început să fie considerată normală. Dacă o adolescentă îndrăzneşte să recunoască că este virgină, ea va fi ridiculizată de colegii ei. Potrivit datelor, 82% dintre americani care au ajuns la vârsta de 15 ani între 1954 şi 1963 (adică tinerii din anii ´60) au întreţinut relaţii sexuale premaritale înainte de vârsta de 30 de ani. [24] În anii 2010, proaspetele mirese care erau încă virgine înainte de căsătorie reprezentau un cuantum de doar 5% în timp ce 18% dintre mirese avuseseră 10 sau mai mulţi parteneri sexuali înainte de căsătorie. [25] Curentul cultural principal, inclusiv literatura, filmul, publicitatea şi televiziunea, a devenit saturat de sex.
b. Promovarea feminismului şi disprețuirea familiei tradiţionale
Ideologia comunistă din spatele mişcării feministe
Mişcarea feministă este un alt instrument pe care spectrul comunist l-a folosit pentru a distruge familia. Când a apărut în Europa, mişcarea feministă (cunoscută şi sub denumirea de ”primul val” feminist) a militat că femeilor ar trebui să li se acorde acelaşi tratament ca şi bărbaţilor, în educaţie, în ocuparea forţei de muncă şi în politică. La mijlocul secolului al XIX-lea, centrul mişcării feministe s-a mutat din Europa în Statele Unite.
Când a început ”primul val” feminist, conceptul de familie tradiţională avea încă o bază solidă în societate, iar mişcarea feministă nu susţinea direct sfidarea familiei tradiţionale. Feministele cu influenţă semnificativă la vremea respectivă, precum Mary Wollstonecraft din Anglia secolului al XVIII-lea, Margaret Fuller din America secolului al XIX-lea şi John Mill Stuart din Anglia secolului al XIX-lea, toate au susţinut că, în general, femeile ar trebui să acorde prioritate familiei după căsătorie, potenţialul femeilor ar trebui dezvoltat în domeniul familiei şi că femeile ar trebui să se îmbunătăţească de dragul familiei (pentru educarea copiilor, gestionarea familiei etc.). Ele s-au gândit însă, că anumite femei, deosebit de talentate, nu ar trebui să fie constrânse de societate şi ar trebui să fie libere să-şi folosească talentele, chiar şi în măsura în care concurează cu bărbaţii.
După anii ´20, când dreptul femeilor la vot a fost legiferat în multe ţări, primul val de mişcări pentru drepturile femeii a scăzut treptat. În anii următori, odată cu impactul Marii Recesiuni şi al celui de-al Doilea Război Mondial, mişcarea feministă a dispărut.
În acelaşi timp, spectrul comunist a început să semene seminţele de distrugere a căsătoriei tradiţionale şi moralităţii sexuale. Primii socialişti utopişti din secolul al XIX-lea au stabilit direcţia mişcărilor feministe radicale moderne. Francois Marie Charles Fourier, numit “tatăl feminismului”, a declarat despre căsătorie că transformă femeile în proprietate privată. Robert Owen a blestemat căsnicia ca fiind malefică. Ideile acestor socialişti utopici au fost moştenite şi dezvoltate de feministele de mai târziu, inclusiv, de Frances Wright, care în secolul al XIX-lea a moştenit ideile lui Fourier şi a promovat libertatea sexuală pentru femei.
Activista feministă din Marea Britanie, Anna Wheeler, a moştenit ideile lui Owen, condamnând cu fermitate căsătoria, pentru că se presupune că transformă femeile în sclave. Activiştii socialişti feminişti au fost, de asemenea, o parte importantă a mişcării feministe din secolul al XIX-lea. La acea vreme, printre cele mai influente publicaţii feministe din Franţa au fost, La Voix des Femmes – prima publicaţie feministă din Franţa, şi Femeia liberă (La Femme Libre, mai târziu redenumită La Tribune des Femmes), precum şi La Politique des Femmes, etc.
Fondatorii acestor publicaţii au fost fie urmaşii lui Fourier, fie ai lui Henri de Saint-Simon, avocatul modernităţii. Din cauza legăturii strânse dintre feminism şi socialism, autorităţile au investigat atent feminismul.
Când primul val de mişcări ale drepturilor femeilor se afla în plină desfăşurare, diavolul comunismului a făcut, de asemenea, aranjamente pentru a introduce o varietate de ideologii radicale pentru a ataca conceptele tradiţionale de familie şi căsătorie, pavând calea pentru mişcarea feministă mai radicală care a urmat.
Cel de-al doilea val de mişcări feministe a început în Statele Unite la sfârşitul anilor ´60 şi apoi s-a răspândit în Europa de Vest şi de Nord şi s-a extins rapid în întreaga lume occidentală. La sfârşitul anilor `60, societatea americană a fost marcată de turbulenţe: mişcarea pentru drepturile civile, mişcarea de protest împotriva războiului din Vietnam, şi diferite tendinţe sociale radicale. Feminismul, profitând de acest set unic de circumstanţe, a apărut într-o formă mai radicală şi a devenit popular în lume.
Piatra de temelie a acestui val de mişcări feministe a fost cartea “Misterul feminin” de Betty Friedan, publicată în 1963, precum şi Organizaţia Naţională pentru Femei (ONF), pe care a fondat-o Friedan. Folosind perspectiva unei casnice dintr-o familie de clasă mijlocie-suburbană, Friedan a criticat ferm rolul tradiţional al femeilor în familie şi a considerat că imaginea gospodinei tradiţională fericită şi satisfăcută este mitul aşa-numitei “societăţi patriarhale”. Ea a susţinut că familiile suburbane din clasa mijlocie sunt “un lagăr de concentrare confortabil pentru femeile americane” şi că femeile moderne, educate, ar trebui să respingă sentimentul de împlinire obţinut prin sprijinirea soţilor şi educarea copiilor lor, şi să obţină adevărata realizare de sine în afara familiei.[26]
Câţiva ani mai târziu, feminiştii mai radicali au dominat Organizaţia Naţională a Femeilor, moştenind şi dezvoltând ideile lui Friedan. Ei au spus că femeile au fost asuprite din cele mai vechi timpuri de cultura patriarhală şi au atribuit familiei cauza principală a asupririi femeilor. Drept răspuns, au ajuns să susţină transformarea completă a sistemului social, au revoluţionat cultura tradiţională şi au dus o “luptă” în toate aspectele: economie, educaţie, cultură şi familie pentru a obţine “egalitatea” femeilor.
Împărţirea unei societăţi în clase care oprimă şi clase oprimate, pentru a susţine lupta, eliberarea şi egalitatea, constituie principiul central al comunismului. Marxismul tradiţional clasifică oamenii în funcţie de statutul lor economic, în timp ce mişcările neofeministe clasifică oamenii după gen.
De fapt, Betty Friedan, autoarea “Misterului feminin”, nu era, aşa cum se sugerează în carte, o femeie dintr-o familie suburbană din clasa mijlocie, plictisită de treburile casnice. În 1999, Daniel Horowitz, profesor la Smith College, a scris o biografie a lui Friedan numită “Betty Friedan şi realizarea Misterului feminin”. Cercetările sale arată că Friedan, sub numele ei de fată, Betty Goldstein, a fost, începând din anii petrecuţi la universitate şi până în anii 1950, o activistă radicală socialistă. În diverse rânduri, ea a jucat rolul de jurnalist profesionist, sau mai precis de propagandist, pentru mai multe sindicate radicale muncitoreşti, aflate pe orbita Partidului Comunist din SUA.
David Horowitz (nu are legătură cu Daniel Horowitz), un fost stângist, a trecut în revistă articolele publicate de ea pentru a înţelege evoluţia punctelor ei de vedere. [27] Friedan s-a alăturat Ligii Tineretului Comunist în cadrul Universităţii Berkeley din California şi a cerut, de două ori, să devină membru al Partidului Comunist, dar Partidul Comunist din Statele Unite nu a acceptat-o. Judi Danes, biograful ei autorizat, indică de asemenea că era marxistă. [28]
Cercetătoarea americană Kate Weigand a subliniat, în cartea “Feminismul roşu” că, de fapt, feminismul din Statele Unite de la începutul secolului XX până în anii 1960 nu a fost liniştit. În acea perioadă, un mare grup de scriitoare roşii cu trecuturi comuniste au pavat calea celui de-al doilea val de mişcări feministe. Grupul le include pe Susan Anthony, Eleanor Flex, Gerda Lerner, Eve Merriam şi altele. Încă din anul 1946, Susan Anthony a aplicat metoda analitică marxistă pentru a face o analogie între albii care asupresc negrii şi bărbaţii care oprimă femeile. Totuşi, datorită McCarthy-ismului perioadei, astfel de scriitori nu mai vorbeau despre trecutul lor roşu.
În Europa, scriitoarea franceză Simone de Beauvoir a condus al doilea val de feminism cu lucrarea sa emblematică “Al doilea sex”. Beauvoir era socialistă la început. În 1941 a fondat organizaţia socialistă subterană “Socialisme et Liberté” împreună cu comunistul şi filosoful Paul Sartre şi alţi scriitori. Odată cu creşterea feminismului în anii `60, ea a declarat că nu mai credea în socialism şi admitea doar că este feministă.
Ea a spus că “cineva nu se naşte femeie, ci mai degrabă devine una”, susţinând că, deşi sexul este determinat de caracteristicile fiziologice umane, genul este un concept psihologic al percepţiei de sine, format sub influenţa sociabilităţii umane. Ea a argumentat că conceptele psihologice ale obedienţei, supunerii, afecţiunii şi maternităţii sunt toate derivate din “mitul” atent proiectat de “societatea patriarhală” pentru oprimarea femeilor şi pleda ca femeile să se rupă de ideile tradiţionale şi să obţină un sine neobstrucţionat.
Această mentalitate se află, de fapt, în centrul noţiunilor dăunătoare ale homosexualităţii, bisexualităţii, cea de transgen şi altora. De atunci, tot felul de idei feministe au apărut într-un flux constant, toate privind lumea prin prisma femeilor asuprite de “societatea patriarhală” tradiţională. Prin urmare, pentru feminiști, instituţia familiei tradiţionale este principalul obstacol în calea realizării egalităţii pentru femei.
De Beauvoir susţinea că femeile sunt subjugate de către soţii lor ca urmare a căsătoriei şi a clasificat căsătoria ca fiind “la fel de dezgustătoare ca prostituţia”. Ea şi Sartre au menţinut o “relaţie deschisă” de-a lungul vieţii şi au refuzat să se căsătorească, iar Sartre s-a implicat în aventuri sexuale şi cu alte femei. Opinia ei despre căsătorie reprezintă atitudinea standard a feministelor contemporane radicale. De fapt, acest tip de relaţii sexuale complexe şi haotice corespund exact sistemului de comunizare al soţiei conceput de Charles Fourier, predecesorul comunismului utopic în secolul al XIX-lea.
Referințe
[1] W. Bradford Wilcox, “Evolutia Divorțului”, National Affairs, Number 35, Spring 2018. https://www.nationalaffairs.com/publications/detail/the-evolution-of-divorce
[2] A se vedea tabelul 1-17. “Numărul și procentul nașterilor la femeile necăsătorite, pe rasă și originea hispanică: Statele Unite, 1940-2000”, CDC, https://www.cdc.gov/nchs/data/statab/t001x17.pdf
[3] “Dincolo de căsătoria între persoane de același sex: O nouă viziune strategică pentru toate familiile și relațiile noastre”, Studii privind genul și sexualitatea, 9:2 (July 1, 2006): 161–171. https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/15240650801935198.
[4] Victoria Cavaliere, “Districtul școlar din Rhode Island interzice evenimentele tată-fiică, mamă-fiu” http://www.nydailynews.com/news/national/rhode-island-school-district-bans-father-daughter-mother-son-events-article-1.1162289#nt=byline.
[5] Geneza 2:23, http://biblehub.com/genesis/2-23.htm.
[6] Engels, Frederick. n.d., “Originile Familiei. Capitolul 2 (IV)”, accesat la 17 iunie 2018. https://www.marxists.org/archive/marx/works/1884/origin-family/ch02d.htm.
[7] “Robert Owen, Critica Individualismului (1825–1826),” n.d., Indiana University, accesat la 17 iunie 17, 2018. https://web.archive.org/web/20171126034814/http://www.indiana.edu:80/~kdhist/H105-documents-web/week11/Owen1826.html.
[8] Engels, Frederick, n.d. “Originile Familiei. Capitolul II (4.)”, accesat la 17 iunie 17, 2018. https://www.marxists.org/archive/marx/works/1884/origin-family/ch02d.htm.
[9] Engels, Ibid.
[10] Traducerea este din rusă: Melnichenko, Alexander, 2017. “Великая октябрьская сексуальная революция [The Great October Sexual Revolution].” Russian Folk Line, August 20, 2017, http://ruskline.ru/opp/2017/avgust/21/velikaya_oktyabrskaya_seksualnaya_revolyuciya/. Această și alte surse se bazează pe activitatea fostei menșevice Aleksandra Kollontai.
[11] Ibid.
[12] Ibid.
[13] Ibid.
[14] Ibid.
[15] Наталья Короткая，“Эрос революции: “Комсомолка, не будь мещанкой – помоги мужчине снять напряжение!” https://lady.tut.by/news/sex/319720.html?crnd=68249.
[16] Paul Kengor, “Distrugerea: De la comuniști la progresiști, cum stânga a sabotat familia și căsătoria”, (WND Books, 2015), 54.
[17] A se vedea Melnichenko (2017).
[18] Xia Hou, “Gena promiscuității a comunismului: Eliberarea sexuală”, The Epoch Times (ediția chineză). 9 april 2017, http://www.epochtimes.com/gb/17/4/9/n9018949.htm; The Weekly Review, Volumele 4–5 (National Weekly Corporation, 1921), 232, disponibile la https://goo.gl/QY1gBc; pentru incidentul Armatei Roșii comandantul Karaseev socializează 10 fete, a se vedea Olga Olga Greig (Ольга Грейгъ), Capitolul 7 a “Revoluția Sexelor,” or “Misiunea Secretă a Clarei Zetkin” (Революция полов, или Тайная миссия Клары Цеткин), disponibile la https://rutlib5.com/book/21336/p/8
[19] Clara Zetkin, “Lenin despre întrebarea femeii”, Memorandul meu (transcris din Scrierile lui V.I. Lenin, International Publishers, disponibile la https://www.marxists.org/archive/zetkin/1920/lenin/zetkin1.htm)
[20] Huang Wenzhi, “‘Ce s-a întâmplat după ce Nora a plecat’: Eliberarea femeilor, Libertatea Căsătoriei, și Revoluția de clasă: Un studiu istoric al districtelor sovietice Hubei-Henan-Anhui (1922–1932)”, Open Times no. 4 (2013). Chineză: 黃文治：〈 “娜拉走後怎樣”：婦女解放、婚姻自由及階級革命——以鄂豫皖蘇區為中心的歷史考察（1922～1932）〉《開放時代》，2013年第4期.
[21] Huang Wenzhi (2013), Ibid.
[22] “Yang Ning, “De ce armata a opta achiziționează medicamente pentru bolile transmise sexual?” The Epoch Times (În chineză), http://www.epochtimes.com/gb/18/1/18/n10069025.htm
[23] Judith A. Reisman, Ph.D.; Edward W. Eichel, Kinsey, “Sex și Fraudă: Indoctrinarea oamenilor” (Lafayette, Louisiana: Lochinvar-Huntington House, 1990); “Dr. Judith A. Reisman și colegii ei demolează fundamentele celor două rapoarte (Kinsey)”; “Really, Dr Kinsey?” The Lancet, Vol. 337 (March 2, 1991): 547.
[24] L. B. Finer, “Tendințe în sexul premarital în Statele Unite, 1954-2003”, Public Health Reports 122(1) (2007): 73–78.
[25] Nicholas H. Wolfinger, “Tendințe contraintuitive despre legătura dintre sexul premarital și stabilitatea civilă”, Institute for Family Studies, https://ifstudies.org/blog/counterintuitive-trends-in-the-link-between-premarital-sex-and-marital-stability.
[26] Betty Friedan, “Mistica Feminină” (New York: W.W. Norton & Company, 1963).
[27] David Horowitz, “Salon Magazine”, January 1999, http://www.writing.upenn.edu/~afilreis/50s/friedan-per-horowitz.html
[28] Joanne Boucher, “Betty Friedan ași trecutul radical al feminismului liberal” New Politics 9 (3). http://nova.wpunj.edu/newpolitics/issue35/boucher35.htm.
[29] Kate Weigand, “Feminismul Roșu: Comunismul american și realizarea eliberării femeilor” (Baltimore, Maryland: Johns Hopkins University Press, 2002).
[30] Simone de Beauvoir, “Cel de-al doilea sex”, trad. Constance Borde, Sheila Malovany-Chevallier (New York: Vintage Books, 2011).